Mangalia – politica locală

7 iulie 2020

Baronii galbeni. Averea uriașă a primarului din Mangalia, din leafa de bugetar

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:20

Averea primarului crește, datoria administrației locale crește și ea. Aflat din 2012  în fotoliul de primar al Municipiului Mangalia, liberalul Radu Cristian a devenit cu adevărat un baron local.

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere (declarată) ce poate ajunge la 9 milioane euro, în ceea ce privește fondurile publice, Mangalia se află pe un rușinos loc 1 în România, cu o datorie de peste 5 milioane euro, scrie.

La 31 decembrie 2015, Mangalia avea deja o datorie de 10 milioane de lei. Chestionat despre acest subiect de către jurnaliștii cotidianului Telegraf, primarul Radu Cristian era foarte relaxat și încrezător că problema se va rezolva: „Sunt ferm convins că vom plăti aceste debite”.

După trei ani, datoria orașului ajungea la amețitoarea sumă de 26,25 milioane lei, iar promisiunile primarului se dovedeau a fi doar vorbe în vânt.

Conform unui clasament la nivel național, în anul 2019, primăria Mangalia era cel mai îndatorat oraș din România, cu o datorie publică de 26,25 milioane lei!

Dacă la gestionarea banului public nu s-a descurcat deloc, în ceea ce privește averea personală lucrurile stau taman pe dos. Din anul 2012 și până în prezent, averea actualului primar al Mangaliei, Radu Cristian, a crescut exponential, de la an la an.

Ca un adevărat Hagi Tudose, acesta a reușit, cu un salariu de bugetar, să strângă la teșcherea o sumedenie de bunuri imobiliare (terenuri și clădiri), în valoare de milioane de euro. Și nu oriunde, ci în zone cu potențial maxim, cum ar fi de exemplu zona Năvodari – Mamaia Sat sau în Constanța.

Comparând declarațiile de avere ale lui Radu, pornind din anul 2012 și până în 2019, am constatat o mare diferență în ceea ce privește bunurile dobândite, care i-au sporit averea în toți acești ani de mandat în cadrul Primăriei Mangalia.

În prima sa declarație de avere din anul 2012, Radu Cristian menționa la capitolul „Bunuri imobile” un teren dobândit în anul 2007, cu suprafața de 10.650 mp, în cotă parte de 25% cu soția sa, Radu Bianca, dar nu a menționat adresa și zona unde se afla acest teren; o clădire în orașul Constanța, dobândită în anul 2002, cu o suprafață de 82,8 mp, cotă parte cu soția. De asemenea, are declarat și un autoturism marca BMW seria 5, an de fabricație 2010.

În ultima sa declarație de avere, completată la data de 14.06.2019, diferențele de stare materială explodează. La capitolul „Bunuri imobiliare”, primarul Mangaliei are trecute pe răbojul declarației de avere nu mai puțin de 10 terenuri, aflate în orașul Constanța și în zona Năvodari- Mamaia Sat.

Anii 2013 și 2017 au fost cei mai prosperi pentru primarul Radu Cristian, pentru că atunci și-a completat averea cu cele mai multe terenuri. Cele mai multe proprietăți au fost moștenite de la soacra sa, o veritabilă „Soacră Tamara”.

La Năvodari – Mamaia Sat are patru terenuri dobândite în anii 2007, 2013 și 2017, cu suprafețe cuprinse între 2.566 mp și 12,3 hectare. În orașul Constanța are acum șase terenuri dobândite între anii 2013 și 2019 cu suprafețe cuprinse între 275 mp și 1,78 hectare. La categoria „clădiri”, în averea lui Cristi au apărut două case de locuit și patru spații comerciale, toate în Constanța. La categoria „bunuri mobile”, a mai răsărit încă un BMW, în fabricat în anul 2015.

Iar dacă în declarația de avere din 2012 la secțiunea „Bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă, etc” nu avea trecut nimic, acum, în declarația din 2019, apar bijuterii și ceasuri în valoare de 40.000 de euro!!!

Am apelat la un agent imobiliar pentru a încerca să estimăm valoarea proprietăților lui Radu Cristian. Nu a fost ușor, pentru că în declarația de avere nu sunt menționate amplasamentele terenurilor sau clădirilor.

După un calcul estimativ, am ajuns la concluzia că valoarea acestor terenuri începe de la aproximativ 4 milioane euro și poate ajunge la 9 milioane euro.

Dacă în anul 2012, declarația de avere a lui Cristian cuprindea la secțiunea „Active financiare” doar două conturi și depozite bancare, unul la banca Transilvania în valoare de 16.200 lei și altul la ABN Amro Bank în valoare de 17.500 lei, pentru anul 2019 situația stă total diferit.

Astfel că, apar noi conturi și sume de bani, la bănci precum Transilvania, BRD și Țiriac Bank. Sumele din aceste depozite se ridică la valori cuprinse între 8.000 de lei și 100.000 de euro.

De asemenea, dacă în anul 2012, la secțiunea „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate…”, Radu Cristian nu avea nimic trecut, acum în 2019, situația s-a schimbat radical. Dar nu el apare în hârțoage ci soția lui, Bianca, cu două plasamente, unul în valoare de 50.184 lei și altul de 34.384 euro, scrie flux24.ro.

Mihnea Tălău, evz.ro 06.07.2020

10 Comments

  1. O opoziție de efect a noastră, a mangalioților:
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4582178685141610&id=100000485715789

    Comentariu prin Mentalistul — 7 iulie 2020 @ 19:59

  2. https://www.youtube.com/watch?v=1Xf3XzwlXrM

    Comentariu prin nabuco — 8 iulie 2020 @ 10:12

  3. Tema averilor este o non-tema in politica si societatea noastra de astazi. Dupa 30 de ani, cu mici exceptii, nimeni nu isi poate justifica averea. Fiecare in dreptul lui are si o parte de avere dobandita in mod ilicit. Asta este motivul pentri care lumea evita aceasta tema. Fiecare fura cat poate. Important este sa fure toata lumea. A furat mai mult, „bravo lui ca a putut”. „Ce, va ofticati?”, ar intreba foarte multi pe aici. Asta este motivul ca la o astfel de postare lipsesc comentariile care sa exprime revolta si frustrarea oamenilor. Complicitati tacite!

    Comentariu prin Reporter — 9 iulie 2020 @ 6:27

  4. Canalizarea este a celor de la RAJA , regie condusa de presedintele PSD adica cel santajat sa puna o putoare pe un loc meritat de altul pe lista PSD.

    Comentariu prin Sile — 9 iulie 2020 @ 12:01

  5. Turcii din MANGALIA vor vota NICU MOROIANU,alatur de IORGUS,IAR PE RC la Constanta cu el,ne-a distrus orasul ,centrul orasului nu are canalizare , apa .str.MIHAI EMINESCU,DOC.MOTAS.MARASESTI etc.

    Comentariu prin AYNUR — 9 iulie 2020 @ 13:19

  6. Pt.3
    Nu e o problemă că lipsesc comentariile. Important este ca acest articol să fie trimis în fiecare cutie poștală. Evident în campanie. Să vedem dacă opoziția e de aceeași părere.

    Comentariu prin lucian visa — 9 iulie 2020 @ 16:59

  7. https://www.romaniacurata.ro/?s=averi

    Comentariu prin nabuco — 9 iulie 2020 @ 17:16

  8. Pt dl primar … poate ne dezvăluie sursa banilor și a averii sale:
    https://www.dezvaluiri.ro/averea-primarului-radu-cristian-a-sporit-cu-milioane-de-euro-mangalia-a-ajuns-cel-mai-indatorat-oras-din-romania/

    Este un mincinos periculos…

    Comentariu prin Veritas — 9 iulie 2020 @ 17:41

  9. Pt.8
    Are un incubator care multiplica(inmulteste) banii.

    Comentariu prin VUCEA DAN — 9 iulie 2020 @ 22:35

  10. https://www.replicaonline.ro/procurorul-teodor-nita-industria-deseurilor-este-mai-banoasa-decat-cea-a-drogurilor-video-437541/

    https://www.replicaonline.ro/un-afacerist-din-reteaua-condusa-de-nemes-si-blejnar-si-a-bagat-firma-in-faliment-437535/

    rima imperechiata …

    Comentariu prin nabuco — 10 iulie 2020 @ 14:10

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress