Mangalia – politica locală

20 mai 2020

Primarul Mangaliei, Cristian Radu: 80-90 de hectare înstrăinate din pădurea Comorova sunt acum în proprietatea fostului primar

Filed under: Uncategorized — lucian visa @ 16:54

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a fost invitatul Focus Press la un interviu pe tema situaţiei din Pădurea Comorova, dar nu numai. În contextul acestei discuţii, edilul a făcut referire la anul 2000, când primar era Zanfir Iorguş. Fără a-i pomeni numele fostului primar, Cristian Radu l-a acuzat că este artizanul unei situaţii care a condus la pierderea a sute de hectare de teren în pădure, dar nu numai.

Cristian Radu a explicat cum, în anul 2000, peste 500 de hectare de teren din Pădurea Comorova au trecut în proprietatea municipiului Mangalia, prin hotărâre de guvern. Câteva zile mai târziu, aproape 300 de hectare din acest teren este trecut din proprietate publică în proprietate privată. Terenul ajunge să fie pus ipotecă accesoriu în contul unor datorii ale municipalităţii şi, evident, să fie pierdut. Unul dintre privaţii care a intrat în posesia unei suprafeţe de teren în pădure amenajează acum un parc de distracţii. Edilul susţine că tăierile sunt de fapt înlăturări controlate ale unor arbori, sub supravegherea Ocolului Silvic. Dar, subliniază Cristian Radu: “Acolo este un privat!”. Tot Radu a afirmat: “80-90 de hectare din terenul înstrăinat din Pădurea Comorova a ajuns acum în proprietatea fostului primar”.

În cadrul aceluiaşi interviu, Cristian Radu a făcut referire şi la consilierul local Nicolae Moroianu, despre care a spus că “este un individ despre care nu ar trebui să mai vorbim, că ne ocupă timpul degeaba”. “Să spună cu ce se ocupă el. Unde a fost în perioada pandemiei, când angajaţii de la Social duceau alimente şi ajutau persoanele în nevoie?”, a mai spus Radu, iar seria declaraţiilor pe această temă nu se opresc aici – însă vă invităm să urmăriţi întreg materialul VIDEO!

MAi adăugăm că discuţia a cuprins şi precizări despre proiectele cu fonduri europene, cele 17 străzi care se asfaltează, cât şi un mesaj important pentru investitori, legat de taxa de promovare.

A.C., focuspress.ro 18.05.2020

Powered by WordPress