Mangalia – politica locală

26 noiembrie 2019

Prefectura s-a adresat instanţei: Primăria Mangalia vrea să achite amenzile încasate de angajaţi din bugetul local

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 12:33

În luna septembrie a acestui an, USR Mangalia a formulat către Primăria Mangalia și Instituția Prefectului o sesizare asupra HCL nr. 180 / 25.09.2019, hotărâre prin care amenzile luate de angajaţii primăriei sunt achitate cu bani de la bugetul local.

Primarul oraşului Mangalia, Cristian Radu, a iniţiat această hotărâre în luna septembrie a anului în curs. Iată hotărârea: „Art 1. Aprobarea achitării amenzilor judiciare aplicate de către instanţele de judecată primarului municipiului, membrilor Consiliului Local Mangalia, funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului municipiului din bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Mangalia”.

Instituția Prefectului din Județul Constanța a atacat această hotărâre înaintând în acest sens o reclamație în contenciosul administrativ. „Imediat cum am aflat de acest lucru, am facut o înștiințare și am și atacat această hotărâre în contencios”, a transmis Dumitru Jeacă, prefectul Constanței.

În ceea ce privește soluționarea cazului, prefectul a transmis că imediat cum va obține informații legate de acest subiect, le va face publice.

Diana BERECHET, Replica 26.11.2019

26 Comments »

  1. O bilă albă pentru USR Mangalia. PSD-iștii, chipurile în opoziție, nu puteau ei să facă plângerea ?

    Comentariu prin lucian visa — 26 noiembrie 2019 @ 12:36

  2. Hai dom’le ca proiectul a fost inițiat de Linica Stan ! Ce vina are „saracu” primar ! El nu mai cumpara hartie igienica de mult ! Are cine sa-l …igienizeze !

    Comentariu prin I.S — 26 noiembrie 2019 @ 13:42

  3. @1- Paul Foleanu o fi fost in plen ? O fi deschis gura la o asemenea „bazaconie”… care-l calcă rău,da rău pe profesie !
    .

    Comentariu prin I.S — 26 noiembrie 2019 @ 14:11

  4. Ăsta dacă vă luați după articolele lui Replica.
    Au făcut și cei de la ALDE, am făcut și eu un memoriu diferit către prefect. Nicu Moroianu a scris atunci că prefectul a spus că va ataca, iar în întrevederea mea cu el a spus același lucru.

    Comentariu prin Mentalistul — 26 noiembrie 2019 @ 14:29

  5. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10219857415367660&id=1288804792
    Citiți și comentariile!

    Comentariu prin Mentalistul — 26 noiembrie 2019 @ 14:32

  6. Pai si nu il postezi si tu pe al tau? Daca zici ca ai facut si tu?

    Comentariu prin Anonim — 26 noiembrie 2019 @ 14:35

  7. USR-iști eu zic sa fiti atenti la „magulirea” cu bila alba ! Sunteti favoriți pentru mine,dar sesizez aici o „manipulare” la care ati pus nasul…ca începători in ale politicii locale…si v-ati dat inițiatorii,când de fapt inițiativă vine de la Iorgus-via Carlescu ! Ar fi cea mai mare dezamăgire pentru mine sa va vad …aliați cu ochii albaștri ai lui Iorgus ! Sunteti noi si nu înțelegeți că pentru multi dintre noi-mai părăsiți si mai ruginiti- asta ar semăna că si miscarea cu Convenția Democrată si cu țărăniștii ,când susnumitul avea „sarcina” de a destrăma…de a distruge ! Pentru mine si inițiativă Linicai Stan este „dubioasa” ! Nu stiu daca n-a primit ordin sa „profite” de pupincurismul care-i place lui Radu C.

    Comentariu prin I.S — 26 noiembrie 2019 @ 15:00

  8. Am scris-o de mână, acolo în prefectură, asistat de un domn, cred că Ionuț, care era de la juridic. Am prin casă o hartie de depunere la magistratură.

    Comentariu prin Mentalistul — 26 noiembrie 2019 @ 15:03

  9. Tu care postezi și ce nu ai făcut vrei să credem că exact pe asta nu ai postat-o?

    Comentariu prin Anonim — 26 noiembrie 2019 @ 15:42

  10. @-9 Acolo in contul lui de facebook spune si Nicu Moroianu că si”colegii” de la usr au făcut sesizare.Deci tot fost țărănist care a schimbat direcția.Auzi : „colegii” !
    Ce mai tura vura intrati la Ordinea lui Carlescu si vedeti de unde vine initiativa! Eu nu o fac.Informati-va singuri

    Comentariu prin I.S — 26 noiembrie 2019 @ 16:10

  11. Pt 6: Poți să crezi ce vrei. Nu am postat toate adresele, solicitările, memoriile, etc. pe care le-am făcut. Am primit și răspuns negativ la unele, mai ales în timpul lui Albu.

    Scoate-mă pe mine din context, eu nu mai eram consilier. Dar în mod sigur știam că și ALDE a făcut, că și USR a făcut. La cât tam-tam a fost în presă, și nu mă refer doar la Cârlescu, era de de așteptat să reacționeze prefectul.

    https://m.adevarul.ro/locale/constanta/amenzile-judiciare-primite-alesii-functionarii-primarie-vor-suportate-bugetul-local-primar-doar-cazuri-exceptionale-1_5d91f09d892c0bb0c61c27b9/index.html

    https://www.ct100.ro/linica-stan-consilier-pnl-vrea-ca-amenzile-primite-de-primari-si-consilier-sa-fie-platite-din-bugetul-local/

    Și mai sunt si altele. Mi-am exprimat de atunci opinia că acest HCL este o nemernicie, nu cred că îți trebuie acum dovezi că am fost împotrivă. Nu am postat atunci pentru că deja plecaseră ALDE și USR, ce importanță mai avea să postez și eu? Deja nu dădea bine.
    Acum este moment de sesizare ANI. Spun de pe acum ca voi face, consider că HCL în care votezi un avantaj financiar personal este conflict de interese. Prin faptul că prefectul a atacat HCL dă putere sesizării.

    Comentariu prin Mentalistul — 26 noiembrie 2019 @ 17:03

  12. CEL MAI MARE MINCINOS ESTE ACEST PIERDE VARĂ PE NUME OZZY …..HAIDEȚI SĂ ÎI NUMIM DE AZI ..MINCIUNEL ..

    Comentariu prin Anonim — 26 noiembrie 2019 @ 18:38

  13. Daca Ozzy e Minciunel cum sa ii zicem Piticului? Ca la cat de mincinos e pe langa Ozzy nu s-a inventat cuvantul.

    Comentariu prin Anonim — 26 noiembrie 2019 @ 19:21

  14. Pt. #7
    https://www.cotidianul.ro/cati-bani-primesc-serviciile-de-la-guvernul-meu/

    Comentariu prin nabuco — 26 noiembrie 2019 @ 20:03

  15. Da corect …RC este la fel de mincinos ……

    Comentariu prin Anonim — 26 noiembrie 2019 @ 20:03

  16. impartial…paul foleanu nu are intiativa si pareri proprii.doar niste mici sfori care l ghideaza si l fac sa urle cand trebuie sa urle

    Comentariu prin wow — 26 noiembrie 2019 @ 20:43

  17. @14-Nu sunt singurii-cei de la cotidianul- care au remarcat ca luptatorii cu extraterestrii,cei cu j’de mii de generali si pensionati cu 80% din ultima solda ,le trebuie un buget indestulator.Plus pensiile specialilor si plata acoperitilor ! Noroc,însă, cu Bramburica care a lăsat 2miliarde necheltuite pentru tabletele elevilor.Eu astept unul al dracului de la cotidianul sa spuna psd-istilor că au pierdut guvernarea pentru două lucruri importante.1-Protapirea in functii,de jos si pana sus,a incompetentilor dar pupincuristi de partid.2 Cooptarea Olgutei-prm la ministerul muncii unde cu legea salarizarii(facuta pentru cei mai de sus) si cu degringolada din sistemul de pensii unde,la fel,a declanșat la români capra vecinului la aceleași categorii de cetățeni pensionati diferit într-o perioadă scurtă de timp.Ce au vrut si ce a iesit ! Numai sociale n-au fost aceste măriri.Da’ si cu Hanus si Mandolina nu suntem departe.Au luat deja câteva miliarde împrumut…sa continuie aceeași prostie,în loc să vină cu măsuri ferme-e adevarat,păguboase electoral,de tăiere a specialilor,de reducere bugetari si multe altele.Am văzut azi una buna: i-au dat afară pe șefii de la ANAF’ aia care la 5 ani dădeau grațiere pentru datornici psd ! Sa vedem p’astialalti pe cine scutesc de plata ! Venituri la buget,tot la fel,adica: canci ! Luam împrumuturi din ce in ce mai scumpe !

    Comentariu prin I.S — 26 noiembrie 2019 @ 21:27

  18. PS-Si sa nu uit o altă prostie paguboasa.Au anunțat restituirea tuturor restantelor la tva.Si iată cum sunt ajutați cei mai mari hoti(car nu prea s-au plâns de chestia asta pentru că ar fi urmat o verificare la sânge.Nu se mai face…-le dau la toți banii si gata ! Alte împrumuturi!

    Comentariu prin I.S — 26 noiembrie 2019 @ 21:41

  19. si a sa continuam…in orice campanie din lume in cazul unui esec primul care si da demisia este seful de campanie.
    la noi seful de campanie dupa un esec in care poarta oo mare raspundere, cere demisia celui pe care trebuia sa l faca sa castige.
    asta spune totul despre rama aia de lia olguta si despre calitatea si moralitatea celor din psd. de sus pana jos

    Comentariu prin wow — 27 noiembrie 2019 @ 10:42

  20. @14- Dupa moțiunea trecuta in echilibru precar,m-am tot intrebat cum dracu își vor asigura majoritate in parlament ! După sobolaniada de aseară din Cex-Sexul psd-ului,m-am lămurit! Orban este in parlament că un mecanic de metrou si după ce a tinut-o langa că nu accepta „traseisti” si anunta : Atentie- se închid usile…acu striga: Hoo !- că trebuie să închid usile…faceti loc !

    Comentariu prin I.S — 27 noiembrie 2019 @ 10:47

  21. Pt. #20
    Nu mecanic ci „telecomanda” …

    Comentariu prin nabuco — 27 noiembrie 2019 @ 21:47

  22. cont. @21
    https://m.youtube.com/watch?v=qZKcQGwUUxM

    Comentariu prin nabuco — 27 noiembrie 2019 @ 21:48

  23. USR are ceva voturi, așa că o sa apară toți consilierii ciolănari care au rămas fără partid. De aceea au început declarațiile comune. Dacă Iorguș nu mai candideaza Leonard, Moroiu și Bociog nu mai au umbrelă/locomotivă deci nu vor intra în CL. USR ramâne singura șansa. Deja se negociază, postarea neinspirată a USR Mangalia confirmă.E un fel de înlocuitor al P.P.D.D. – Dan Diaconescu care la rândul său captase voturile prostimii. Faza cu ,, nu primim membrii care au mai facut politica„ e pentru prosti. Dacă deja au pus botul la USR oameni cu creier precum IS și Lucian Vișa vă dați seama ce ușor va fi să prostească pe tanti Maria de la chioșc sau Gică maistru DAMEN. Cei care aleargă acum vor pați ca Grama la FD, sau Bârbora de la PMP. Se pare că au uitat alegătorii zicala: „La vremuri noi, oameni noi – TOT NOI”

    Comentariu prin Fane — 28 noiembrie 2019 @ 1:47

  24. daca nu vor renunta la orgolii si nu vor crea un candidat comun toate partile anti-radu,deja radu are primaria a treia oara.Asta se si urmareste.cat mai multi candidati atatea sanse in plus pentru primar.

    Comentariu prin anonim — 28 noiembrie 2019 @ 8:42

  25. Cel mai bun primar pe care Mangalia l-a avut vreodata. Un om dedicat orasului.

    Comentariu prin Anonim — 28 noiembrie 2019 @ 9:24

  26. În Telegraf zice că ALDE Mangalia s-a adresat prefectului.

    https://www.telegrafonline.ro/primarul-mangaliei-vrea-sasi-achite-amenzile-personale-din-banii-primariei

    Comentariu prin lucian visa — 28 noiembrie 2019 @ 17:30

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Powered by WordPress