Mangalia – politica locală

9 noiembrie 2019

La Mangalia, s-a majorat plafonul pentru ajutorul social

Filed under: administraţie publică,Consiliul Local — lucian visa @ 19:05

Comunicat de presă

La Mangalia, s-a majorat plafonul pentru ajutorul social

     Consilierii locali din Mangalia au aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 7 noiembrie, mai multe hotărâri cu caracter administrativ și social. Unul dintre proiecte se referă la acordarea ajutoarelor financiare pentru preșcolarii și elevii care locuiesc în zonele Herghelie, IAS, Fruviileg, Zootehnie și Barieră. Conform hotărârii CL, aceștia beneficiază de transport gratuit pentru a merge la grădiniță și școală, dar și de norma de hrană subvenționată de Primărie pentru micuții de la Grădinița P.P. Nr. 5 din Neptun. De asemenea, consilierii locali au adoptat proiectul de hotărâre care vizează decontarea cheltuielilor de transport pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din instituțiile de învățământ de pe raza orașului. În aceeași ședință, s-au reglementat şi condiţiile de acordare a tichetelor de medicamente, a biletelor de transport și pachetelor alimentare, ca urmare a recentelor majorări de pensii. Astfel, valoarea tichetului social acordat persoanelor cu venituri reduse pentru medicamente a crescut la 900 de lei/membru de familie, de la 700 de lei, cât era stabilit anterior. Totodată, limita cuantumului pensiei pentru acordarea ajutoarelor constând în alimente s-a majorat la 1300 de lei/persoană, de la 950 de lei. Alt proiect adoptat a vizat modificarea plafonului de acordare a tichetelor de transport pentru pensionari, persoane cu dizabilități și persoane de peste 60 de ani fără venit. În acest sens, cuantumul subvenției a crescut de la 800 de lei la 1000 de lei pentru persoanele care se încadrează în noile reglementări ale Consiliului Local Mangalia. ”În fiecare an, venim cu programe de asistenţă socială, prin care încercăm să sprijinim copiii care merg la școală și provin din familii defavorizate, bătrânii, persoanele cu dizabilități, dar și alte categorii sociale defavorizate. Am căutat resurse pentru a majora pragul de venituri, până la care se acordă aceste ajutoare sociale, întrucât unii pensionari nu se mai încadrau pentru doar câțiva lei, în urma majorării pensiilor”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. Cu aceeași ocazie, consilierii locali au mai votat ca persoanele fizice care au calitatea de contribuabili la bugetul local să fie scutite de la plata majorărilor de întârziere, măsură adoptată și pentru persoanele juridice, conform unei HCL din luna septembrie, a.c. Tot la capitolul facilități fiscale, se înscrie și aprobarea ajutorului de minimis acordat agenților economici care prestează activități turistice, pe o durată de cel mult 6 luni/an.

mangalia.ro

Powered by WordPress