Mangalia – politica locală

16 octombrie 2019

Minune! După ani de uitare și mizerie, se cârpește fântâna de pe faleza Mangaliei!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 19:09

Deși presa locală a semnalat, de nenumărate ori, eșecul fântânii arteziene de pe faleza Mangalia, a fost nevoie, se pare, de o emisiune ca „România te iubesc! Județe la stăpân”, pentru ca administratorii urbei să remedieze, cât de cât, situația. Încă de la începuturile sale fântâna a fost sorită eșecului. Apa era, inițial, cărata cu buldozerul, pentru că nu exista un racord la sistemul de alimentare cu apă potabilă, iar desfundarea țevilor era facută cu… un băț! Ulterior, fântâna a fost lăsată în paragină, iar buruienile, broaștele și șobolanii morți au devenit stăpâni pe fântâna aflată în zona cea mai des circulată către plaja Mangalia.

La doi pași de fântână, proiectul local al reabilitării Aleii Teilor a cuprins și niște țâșnitori rudimentare, asemănătoare celor de la Steagurile din Neptun (despre care, viceprimarul Dragoș Angelescu a declarat, în aceeași emisiune „România te iubesc! – Județe la stăpân”, că „au o problemă de proiectare, de anul trecut s-au colmatat din cauza nisipului care vine. Le curățăm și le punem în funcțiune. Anul acesta nu au funcționat deloc”). Nici cele de la Mangalia nu au funcționat mai mult de trei zile. Asta pentru că, turiști și localnici, au ales să se spele, pe picioare, de nisip, fix în aceste micro fântâni arteziene, înfundând scurgerile subdimensionate.

În prag de iarnă, după aproape zece ani, primăria și-a scuturat greu încercata pușculiță și a găsit ceva mărunțiș, pentru o cosmetizare a fântânii. Au fost scoase fragmentele de dale care rezistaseră timpului și, la ora actuală, doi muncitori cârpăcesc de zor unul din obiectivele turistice ale Mangaliei.

editiadesud.ro 16.10.2019

Powered by WordPress