Mangalia – politica locală

19 august 2019

Cifrele oficiale ale dezastrului de la Primăria Mangalia: 7 milioane de euro, arierate și executări silite

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:25

Mangalia este orașul cel mai prost administrat din România. O spun cifrele oficiale comunicate de Guvern la mijlocul anului 2019, cu privire la datoriile neachitate mai vechi de 90 de zile (arierate). În acest top al rușinii, Municipiul Mangalia ocupă primul loc pe țară, cu datorii restante de peste 26 de milioane de lei. Cotidianul Ordinea.Ro a publicat recent două articole pe această temă (le puteți citi dând click AICI și AICI). Revenim asupra subiectului, deoarece situația este mult mai gravă și reiese, de data aceasta, chiar din cifre oficiale comunicate, pentru prima dată în ultimii 7 ani, de Primăria Mangalia.

Relatam în articolele precedente revolta consilierilor locali de opoziție din sudul litoralului, referitor la faptul că datoriile Primăriei sunt ținute la secret de primarul Cristian Radu. Cu siguranță, ”strigătul” consilierilor s-a făcut în sfârșit auzit. Ca dovadă, pe 8 august a.c., Primăria a comunicat către aparatul permanent al Consiliului Local Mangalia o situație a datoriilor înregistrate în contabilitatea publică la 31 iulie 2019. Potrivit acestui document, datoriile municipalității sunt de 33.016.385 de lei, ceea ce înseamnă peste 7 milioane de euro. În adresă se precizează că, din acest total, 26.397.939 de lei reprezintă arierate, adică datorii care zac neplătite de peste 90 de zile.

8,14 milioane de lei, datorii de întârziere către Callatis Therm

În documentul Primăriei sunt enumerate și dosarele de executare silită, deschise de creditori care au de recuperat bani grei, de ani grei. Este vorba de 12 dosare de executare silită, în care Primăria a epuizat orice formă de contestație.  Cel mai important este dosarul 407/2018 deschis de executorul judecătoresc Deacu Vasile la cererea creditorului SC Callatis Therm SA, pentru recuperarea sumei de 8.148.936,42 de lei. Datoria Primăriei provine dintr-o situație care frizează zona penală. Astfel, în anul 2013, primarul Cristian Radu a negociat o convenție cu SC Callatis Therm SA în vederea retragerii acesteia din contractul de concesiune a serviciului public local de termoficare. Prin convenție, Primăria se obliga să achite societății valoarea investițiilor realizate de-a lungul timpului în sistemul local de termoficare. Vorbim de o plată eșalonată, cu termene fixe și cu penalități usturătoare, acceptate de Cristian Radu, de 0,5% pe zi de întârziere. În anul 2014, consilierii locali au aprobat un buget care includea și datoria către Callatis Therm, de 1.066.944,65 de lei. În mod inexplicabil, deși acești bani se aflau la dispoziția Primăriei, datoria nu a fost achitată. Peste ani, Callatis Therm a cerut penalități de întârziere. În acest fel, Primăria a fost obligată să achite penalități de 7.223.2015,28 de lei pentru întârzierea nejustificată din perioada 15 aprilie 2014 – 29 decembrie 2017. De asemenea, instanța a acordat penalități de întârziere și după 29 decembrie 2017, fără a le calcula ea însăși. Așa se face că datoria creată din nimic a ajuns, iată, cu cheltuieli de executare silită, la peste 8 milioane de lei. Debitul principal a rămas neachitat și nu poate fi stins decât după stingerea accesoriilor. În consecință, penalitățile curg, zi de zi, și la momentul de față.

Al doilea dosar important de executare silită este cel deschis de BEJ Grasu Gelu Iulian, la cererea creditorilor Erdan Import Export SRL și Fill I Com SRL, pentru suma de 2.699.868,43 de lei. Și această datorie imensă frizează zona penală. Situația are legătură cu o licitație din anul 2007, cu mai mulți participanți, pentru atribuirea traseelor de minicare din Mangalia. Fiind vorba de mai multe trasee, licitația putea avea mai mulți câștigători. În anul 2008, pe finalul procedurii de licitație, un funcționar al Primăriei a întocmit un referat, prin care a propus descalificarea tuturor participanților. Erdan Import SRL și Fill I Com SRL au contetat soluția în instanță, într-un proces comun. De asemenea, o altă societate participantă, R&MM Co SRL, a contestat, la rândul ei, într-un proces separat, soluția de descalificare. În ambele procese, instanțele au pronunțat soluții similare, prin care au desființat raportul de descalificare și au obligat municipalitatea să continue procedura de licitație. Logic și legal era ca toate cele trei firme să fie invitate la continuarea procedurii. Însă, în anul 2012, primarul Mangaliei, Cristian Radu, s-a prezentat în fața Consiliului Local, cerând aprobarea de a semna contractul pentru traseele de minicare doar cu firma R&MM Co SRL, în baza hotărârii judecătorești. Despre cealaltă hotărâre judecătorească, soluționată în mod similar, nu a suflat un cuvânt. Lucrurile se complică, deoarece R&MM Co SRL intrase între timp în insolvență, cesionând drepturile către o altă societate. Cesiunile de acest tip sunt ilegale, însă Primăria nu a ținut cont, atribuind contractul către firma cesionară, care nu participase, în realitate, la nicio licitație. Celelalte firme participante, care trebuiau să beneficieze de aceleași drepturi, au fost ignorate. Erdan și Fill I Com au cerut însă daune în justiție pentru întârzierea punerii în aplicare a hotărârii judecătorești, întârziere începută de fostul primar Claudiu Tusac și continuată de actualul primar, Cristian Radu. În acest fel s-a ajuns la actualul dosar de executare silită de aproape 600.000 de euro.

Alte întârzieri de sute de mii de euro

Pe lista creditorilor care execută silit Primăria se mai numără o persoană fizică, Marius Vișan, care nu a primit la timp un teren potrivit unei sentințe de retrocedare. Și în acest caz vorbim de sume născute din întârzierea nejustificată a îndeplinirii unei obligații. Vișan are de încasat 253.297 de euro.

Firma Recon & Doje SRL, implicată în construcția zidului de pe faleza orașului, execută la rândul ei Primăria pentru o plată restantă de 222.490,77 de lei.

În documentul atașat puteți citi lista tuturor creditorilor obligați să întreprindă acte de executare silită ca să-și încaseze drepturile confirmate definitiv de instanțele de judecată. În mod șocant, printre aceștia se numără și două persoane fizice care au de încasat 600 de lei. Primăria Mangaliei refuză să achite această sumă infimă din data de 30 martie 2018, trădând o rea-credință ieșită din comun.

Download (PDF, 3.56MB)

Consilierii locali de opoziție din Mangalia au convocat, recent, o ședință extraordinară a Consiliului Local. Ei au cerut dezbaterea unui proiect care viza obligarea primarului Cristian Radu de a depune rapoarte explicative în primul rând pentru penalitățile de întârziere colosale către Callatis Therm, iar în al doilea rând pentru o serie de prejudicii constate de Curtea de Conturi (plăți ilegale către o casă de avocatură și către o firmă de PR). Majoritatea controlată de Cristian Radu a boicotat acest demers, lipsind de la ședință.

Adrian Cârlescu, ordinea.ro 19.08.2019

11 Comments

  1. O mică observație. Mangalia este bine administrată, dar nu spre prosperitatea locuitorilor, ci a unor golani.

    Comentariu prin lucian visa — 19 august 2019 @ 17:27

  2. Si curve.

    Comentariu prin Anonim — 19 august 2019 @ 20:13

  3. https://www.facebook.com/647254059112589/posts/666162120555116/

    Comentariu prin Mentalistul — 19 august 2019 @ 21:26

  4. de ce nu mai putem comenta la domnul primar pe pagina?

    Comentariu prin anonimul — 20 august 2019 @ 9:52

  5. catre calatis terhm, va fi platita datori , numai ca nu s-au inteles la procente…cit cedeaza ala si cit primeste „platitorul”.

    Comentariu prin pop — 20 august 2019 @ 12:55

  6. UN PRIMAR DE CARTON

    Comentariu prin Anonim — 20 august 2019 @ 17:07

  7. Cine uita trecutul nu are viitor.
    https://www.ordinea.ro/noul-city-manager-al-municipiului-mangalia-are-planuri-mari-vedeti-ce-spune-georgescu/
    &
    http://msrporthotel.ro/

    Comentariu prin nabuco — 21 august 2019 @ 11:45

  8. @7
    se tine de cuvant.dezvolta mangalia.a inceput cu hotelul ala cvasi ilegal a luat parcarea, urmeaza parcul..dezvolta orasu si biznisul.mai conteaza ca incepe cu al lui?

    Comentariu prin wow — 21 august 2019 @ 12:28

  9. a uitat cineva, cum acest georgescu il pupa in cur pe tusac? Era consilierul lui personal.
    Si cind tusac, muuuuuult mai destept ca rc , sa prins ca asta cauta sa obtina privelegii, l-a mazilit.

    Comentariu prin pop — 24 august 2019 @ 16:24

  10. Toți de lângă Tusac, cu el în frunte, căutau privilegii. Georgescu a cotit-o spre Mincă când Tusac a fost suspendat. Prea devreme. Ceilalți nu au făcut-o atunci. A fost prea clar pentru Tusac, nu a fost o problemă de finețe.

    Comentariu prin lucian visa — 24 august 2019 @ 16:52

  11. In lista nu sunt trecute datoriile primariei ,unele datorii au fost ,,uitate”sa fie trecute.Deci datoriile primariei sunt mai mari.

    Comentariu prin VUCEA DAN — 26 august 2019 @ 7:38

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress