Mangalia – politica locală

30 iulie 2019

Ministrul de Interne Nicolae Moga și-a dat DEMISIA!

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 16:50

Politicianul constănțean PSD Nicolae Moga a anunțat, marți, 30 iulie a.c., că își dă demisia din funcția de ministrul al Afacerilor Interne.

Demisia survine în contextul evenimentelor nefericite de la Caracal și la doar câteva zile de la numirea în funcție.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii”, a declarat Moga.

”În cele şase zile în care am condus Ministerul Afacerilor Interne, am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oameni oneşti şi profesionişti din minister că vor reuşi să ducă la bun sfârşit munca pe care am început-o împreună şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere şi trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor”, a mai afirmat Nicolae Moga.

Constănțeanul Moga a depus jurământul ca ministru al Afacerilor Interne pe data de 24 iulie a.c..

Acesta și-a anunțat demisia înainte de începerea ședinței CSAT, în care urmează să se discute raportul Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la modul de acţiune în cazul celor două adolescente ucise la Caracal.

Replica 30.07.2019

Powered by WordPress