Mangalia – politica locală

2 iulie 2019

Proiectul pentru construcția unei școli la Mangalia – eligibil pentru finanțare cu fonduri UE

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:51

Proiectul pentru construirea unei unități de învățământ cu finanțare europeană a fost declarat eligibil de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cererea de finanțare pentru acest proiect fiind admisă, recent, în următoarea etapă a procesului de evaluare și selecție, respectiv evaluarea tehnică și financiară. Prin acest obiectiv de investiții, se dorește edificarea unei noi clădiri care va deservi Școala Gimnazială „Gala Galaction” (Nr.5) din Mangalia. Autoritățile locale au demarat, încă de anul trecut, procedurile specifice pentru a obține finanțare din fonduri nerambursabile. Conform documentației tehnice, noua clădire a Școlii Gala Galaction va fi construită în incinta unității de învățământ, situată pe Șoseaua Constanței, nr. 27, din localitate. După desființarea clădirii existente, noua locație va avea un demisol, parter plus trei etaje, urmând să găzduiască aproximativ 800 de elevi, care vor putea face cursurile în condiții optime și cu dotări moderne. De asemenea, noua construcție va avea două săli de sport, 16 săli de clasă, patru laboratoare, vestiare, bibliotecă, spații administrative, cancelarie și alte birouri, cabinete medicale. Totodată, vor fi amenajate trotuarele și aleile de circulație pietonală, spațiile verzi, precum și o parcare. Primarul Mangaliei, Radu Cristian a declarat că municipalitatea a căutat, alături de părinți și profesori, numeroase soluții pentru a rezolva problema efectuării cursurilor în două schimburi. Imediat ce a fost identificată cea mai bună opțiune care să aibă sustenabilitate, s-a întocmit documentația necesară și s-a depus proiectul la ministerul de resort. ”Documentul remis instituției noastre de către Agenția pentru Dezvoltare Regională este încă o dovadă a faptului că efortul nostru începe să dea roade în a găsi resurse viabile pentru investiții în sistemul educațional și infrastructura publică. Îmi doresc ca noua construcție a școlii să se realizeze cât mai repede, iar eleviii din Mangalia să aibă acces la un act educațional de calitate, desfășurat în condiții optime”, a precizat edilul Mangaliei, Radu Cristian.

Replica 02.07.2019

6 Comments

  1. A uitat în proiect să prevadă și o parcare de 800 de locuri. A uitat și de o piscină.

    Comentariu prin lucian visa — 2 iulie 2019 @ 15:55

  2. Imi place cum suna …” Dupa desfiintarea cladirii existente…”
    Bai Radule, tu esti nebun?? Esti in stare sa darimi si scoala si sa pleci??
    Dar cu consilierii-pupatorii in cur ce faci?Nu-ti dai seama ca-i omoara lumea?
    O sa „construiesti” scoala cum ai facut parcari si trotuare in Colonisti..

    Comentariu prin pop — 2 iulie 2019 @ 18:27

  3. nu sunt fan ozzy.dar macar omu isi face treaba de consilier. ne tine la curent.am uramrit scandalul scolii.in timp.
    dureros e faptul ca un profesor , cocotat politic nu are o coloana vertebrala si minte cu nerusinare.
    consilier e vremelnic.profesor va ramane.cum va da ochi cu copii sau cu parintii lor?ce i invata pe acesti copii?nu ma refer materia predata.ma refer la caracter.la cum ii pregateste pentru viata.ce vad copii in acest om care teoretic ar trebui sa le fie model?minciuna , slugarnicie, ipocrizie ciocism , dorinta de parvenire.
    jalnic.sa mai avem asteptari?generatia viitoare are astfel de modele.

    Comentariu prin wow — 3 iulie 2019 @ 11:15

  4. Pt.2
    De parcari in Colonisti vorbesti? Parcari nu a facut pe nicaieri. Nici nu ma asteptam sa le faca. Pt asa ceva iti trebuie minte in primul rand, munca si nu in ultimul rand bani. Aceste trei lucruri le lipsesc cu desavarsire, din pacate!

    Comentariu prin Anonim — 5 iulie 2019 @ 11:12

  5. Pt. #3
    https://www.cotidianul.ro/asistenta-universitara-oana-serban-rechizitoriu-teribil-lui-liiceanu/

    Comentariu prin nabuco — 5 iulie 2019 @ 23:13

  6. ptr 4 – Ce pesimist sinteti…daca a zis ca o sa faca…ce, a trecut doar un an de la demolarea orasului.

    Comentariu prin pop — 8 iulie 2019 @ 18:35

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress