Mangalia – politica locală

30 iunie 2019

”Perlele” de la congresul PSD. Cele mai trăsnite declarații ale candidaților social-democrați

Filed under: PSD — lucian visa @ 13:30

Discursurile candidaților la cele trei funcții de conducere din PSD au stârnit deseori amuzament printre participanții la congresul de sâmbătă al partidului, desfășurat la Sala Palatului. De la Viorica Dăncilă la Eugen Teodorovici, de la Ecaterina Andronescu la Codrin Ștefănescu – candidații s-au întrecut în declarații care s-au vrut dramatice, dar au sfârșit prin a provoca râsul în sala de ședințe sau în spațiul public.

Colecția ”perlelor” din discursurile candidaților:

Viorica Dăncilă (candidat victorios la funcția de președinte PSD):

  • De când sunt membru al PSD am pornit alături de colegele şi colegii mei de la lipit afişe, de la consilier local, consilier judeţean, membru al Parlamentului European şi, prin voia dumneavoastră, prim-ministru al României
  • În calitate de prim-ministru mă angajez în fața dumneavoastră că vom face o autostradă cap-coadă. Am demarat deja analiza pentru a vedea exact care este proiectul cel mai bine pliat pe așteptările românilor. Noi suntem pregătiți să finanțăm acest proiect de la bugetul de stat

Șerban Nicolae (candidat la funcția de președinte PSD):

  • PSD e un partid de oameni cinstiţi, de partid de oameni care trăiesc din muncă cinstită

Liviu Pleșoianu, candidat la funcția de președinte PSD:

  • Sper e să nu ajung de acum să văd că există şi o doamna Dăncilă 3. Că doamna Dăncilă 2 există faţă de doamna Dăncilă 1
  • Dacă monștrii ăia răi vor veni la doamna Dăncilă, la Oprișan, la Firea, o să vorbesc! Nu e normal să tăcem. E o tăcere a morții, nu a vieții
  • Să dăm 2% pentru armată? Foarte bine. Dar nu dăm 2% pentru dezînfometare, să nu mai moară copiii de foame? Cred că acești copii sunt mai importanți decât armele

Ecaterina Andronescu, candidat la funcția de președinte:

  • Tehnologia, tehnologia de multe ori pe căi nevăzute, transmite spre populaţie mesaje false, care nu au nimic cu realitatea, de aceea eu cred că noi trebuie să ne realizăm această infrastructură tehnologică
  • Aceste căi nevăzute ale online-ului trebuie să ne preocupe după părerea mea ca în mai mare măsură pentru că ele au făcut indiferenţa în aceste alegeri pe care le-am pierdut cu toată amărăciunea noastră, trebuie să recunoaştem acest lucru
  • Trebuie să aducem în departamentele noastre oameni care au ce spune, tineri corporatiști și IT-iști

Eugen Orlando Teodorovici, candidat câștigător pentru funcția de președinte executiv:

  • Sunt emoţionat, nu ştiu ce înseamnă preşedinte executiv, e ceva ce mi-am dorit tot timpul să fiu pentru ca problemelor pe care oamenii le aduc să le găsesc rezolvarea.
  • Altul a fost motivul de ieri şi cel de aseară care a stat la baza întoarcerii, a fost doar dorinţa multor oameni care au spus că au venit sute de km ca să mă voteze
  • Să ştiţi că ce vrea fiecare ministru e dorinţă, ce vrea premierul şi ministrul de Finanţe e putinţă

Daniel Suciu, candidat la funcția de președinte executiv:

  • Bine aţi venit la sărbătoarea democraţiei în PSD
  • Eu înțeleg perfect neîncrederea, speranța, hazardul când vă raportați la o candidatură cum e a mea

Codrin Ștefănescu, candidat la funcția de secretar general:

  • La botezul copilașului meu foarte mulți colegi de-aici din sală a trebuit să-și întrebe avocații dacă au voie să participe, sa stea unul lângă altul
  • Am văzut primari PSD care la ședințe de partid în loc să spună ”onorată asistență” spuneau ”onorată instanță”

Felix Stroe, candidat la funcția de secretar general:

  • Alegerile europarlamentare au fost deturnate sub aspectul comunicării politice de un imens zgomot de fond provocat de cohorte de mercenari internauţi
  • Nu am crezut că otrava strecurată în mintea şi sufletele românilor poate avea un efect atât de devastator în planul percepţiei unei realităţi mutilate distorsionat
  • Când propun şi susţin pacea socială şi un moratoriu asupra exceselor de tipul #rezist vreau să atrag atenţia cu fermitate şi asupra faptului că nu ne vom aşeza pe marginea bordurii să ne lăsăm creştineşte pocniţi şi beşteliţi de flotilele de internauţi

Gabriel Petrea, candidat la funcția de secretar general:

  • Nu sunt nici acoperit, nici descoperit, nici cu statul paralel, nici cu statul degeaba. Eu sunt cu partidul!
  • În 2005 Ponta a pierdut Secretariatul General şi totuşi a ajuns preşedintele partidului, deci nu este nicio problemă, avem timp, nu este nicio supărare.

Rodica Nassar, candidat la funcția de secretar general:

  • Vă rog să mă votați pentru ce ştiu, pentru ce am dovedit că pot face, şi nu doar pentru ceea ce sunt

Călin Popescu Tăriceanu, invitat să susțină un discurs la congresul PSD:

  • Sunt aproape 30 de luni de când suntem împreună la guvernare. Nu ne-am luptat doar cu opoziția, ci cu structuri oculte, servicii secrete.
  • Aceste servicii patronează ONG-uri și mișcări de stradă. Sunt scoși inși de mucava care sunt impusi ca salvatori ai nației.
  • Trebuie să scoatem din justiție cuvântul paradeală.

Mihai Roman, g4media.ro 30.06.2019

2 Comments

  1. Iar i-a „plagiat” piticu’ proiectul lui O2zy:
    https://www.replicaonline.ro/proiectul-pentru-constructia-unei-scoli-la-mangalia-eligibil-pentru-finantare-cu-fonduri-ue-395598/

    Comentariu prin nabuco — 1 iulie 2019 @ 20:48

  2. Rasă de infractori… ‘tu-le rasa-n bot…

    Cum naiba să fii membru în asemenea infecţie de partid, să accepţi că a nu fi de acord cu Partidul este trădare (de la şefa lor, Viorica Dăncilă, citire) şi să te mai şi umfli la noi că sîntem nişte nerecunoscători şi că nu vrem binele oraşului?… M?…

    Comentariu prin Părintele Între-bare — 6 iulie 2019 @ 7:25

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress