Mangalia – politica locală

8 iunie 2019

CL Mangalia a aprobat acordarea burselor pentru elevi

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 18:50

     Consilierii locali din Mangalia au aprobat, miercuri, într-o ședință ordinară, numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, pe cele două semestre din anul școlar 2018-2019. Un alt proiect de hotărâre adoptat în aceeași ședință a vizat o rectificare bugetară pe anul în curs, dar și aderarea muncipiului Mangalia la Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România. În aceeași ședință, consilierii locali din Mangalia au mai aprobat dreptul de administrare a Grădinilor de Vară din oraș și stațiuni, de către Direcția Cultură și Sport Mangalia, aflată în subordinea Consiliului Local. De asemenea, CL Mangalia a adoptat un proiect de hotărâre, care se referă la aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru agenţii economici din oraș și stațiuni. Potrivit documentului, se acordă reduceri la plata impozitului pentru clădirile şi terenurile deţinute de agenţii economici din turism. Această măsură a fost luată ca o compensare pentru cei care au afaceri în turism şi fac eforturi deosebite de a-și continua activitatea, de a păstra personalul și de a oferi servicii necesare într-o stațiune turistică și în lunile în care afluxul de turiști scade considerabil. Facilitățile fiscale prevăd reduceri cu 50% a impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, datorate de către întreprinderi care au calitatea de contribuabili la bugetul local. Reducerea se acordă atât pentru clădirile utilizate în scop turistic, cât și pentru terenurile aferente acestora, utilizate pentru prestarea de servicii turistice pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, în cursul unui an calendaristic. Totodată, s-a mai votat pentru aprobarea documentațiilor tehnice privind amenajarea unei străzi din municipiul Mangalia.

mangalia.ro 6 iunie 2019

Powered by WordPress