Mangalia – politica locală

21 mai 2019

Pe surse: Edilul Radu ar fi făcut plângere la DNA mai multor angajați ai Primăriei, pe care îi consideră responsabili de nepricerea cu care au gestionat dosarul Callatis Therm

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 11:56

Un proces extrem de sinuos și complicat, derulat pe parcursul a numai puțin de șase ani și care pare departe de a avea un final, este cel dintre Callatis Therm Mangalia și primăria din localitate. Demarat în 2013, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul numărul 907/36/2013, acesta a fost câștigat, inițial de către Callatis Therm. Concret, Callatis Therm, firmă răsărită, peste noapte, din defunctul Rominterm Mangalia, societatea ce a furnizat agent termic din 2003 și până la venirea la cârma orașului a fostului edil Mihai Claudiu Tusac, a dat în judecată primăria pentru recuperarea unor datorii istorice. Acestea fuseseră acumulate de-a lungul timpului din cauza refuzului primarului de la acea vreme a recunoaște deciziile Consiliului Local Mangalia de subvenție a gigacaloriei. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, bugetul local a fost „prejudiciat cu suma totală de 7.080.414 lei, cauzată de neaplicarea prevederilor hotărârilor Consiliului Local Mangalia numerele 7, 8 şi 52/2009, cu privire la micşorarea preţului gigacaloriei practicat de SC Rominservices Therm şi, ulterior, Callatis Therm“. Potrivit Raportului Curţii de Conturi, prejudiciul constă în diferenţele de subvenţie plătite furnizorului de energie termică, cheltuieli de judecată şi dobânzi de întârziere facturate de Callatis Therm SA Mangalia în urma unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. „Diferenţele au rezultat ca urmare a necomunicării şi neaplicării hotărârilor în cauză privind reducerile de preţ la agentul termic pe o perioadă de mai bine de un an“, se arată în raport. Pentru recuperarea prejudiciului reprezentând plăţi nelegale de 2.756.647 lei, rezultate din diferenţa dintre subvenţia plătită către SC Rominservices Therm SA şi cea care ar fi trebuit plătită conform hotărârilor menţionate mai sus, precum şi a foloaselor nerealizate, primăria a formulat acţiune în instanţă în 2011, procesul fiind pierdut. La recurs, primăriei i-a fost respins dosarul, în 2013, ca… netimbrat! În același raport se arată că „persoana cu atribuţii în domeniu este ordonatorul de credite Mihai Claudiu Tusac care, în calitate de şef al executivului avea obligaţia comunicării şi punerii în aplicare a hotărârilor consiliului local.

Între timp, mai spun auditorii Curții de Conturi, „Callatis Therm“-ul nu ar fi achitat taxa pe clădirile şi terenurile primăriei, „pe toată durata de derulare a contractului de delegare de gestiune a servicului de administrare a sistemului de alimentare cu energie termică“. În timpul auditului, s-a procedat la calculul acestor debite ale „Callatis Therm“, pentru cei cinci ani de contract suma rezultată fiind de 3.804.298 lei.

Așa se face că, atât primăria, cât și Callatis Therm-ul au dat drumul unui lung șir de procese în care, pe rând, au devenit la dosar , atât pârâți, cât și intimați. În 2016, pe 10 martie, potrivit unui comunicat al instituției publice, “Primăria Municipiului Mangalia a reușit să obțină la cea mai înaltă instanța în stat, Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea executării silite inițată de fosta societate locală de termoficare Callatis Term (respectiv Rompetrol SA ca terț popritor, furnizor de combustibil al Callatis Term) pentru suma de 6 milioane lei. Acestă sumă reprezintă cuantumul unor investiții pe care Callatis Term pretinde că le-a efectuat în clădirile și utilajele pe care le-a avut în folosință, în perioada contractului de furnizare a energiei termice pentru orașul Mangalia, înainte de anul 2012. Pentru aceste investiții nu există o aprobare prealabilă din partea Consiliului Local, așa cum ar fi fost legal. Astfel, în data de 10.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a găsit ca fiind întemeiate aceste motive și a trimis cauza spre rejudecare. Acest litigiu a început în anul 2013, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul numărul 907/36/2013, fiind câștigat, inițial de către Callatis Therm. Ulterior, Primăria Mangalia a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând o serie de motive de nelegalitate ale acestei decizii. În fapt, Callatis Term a acumulat o datorie către bugetul local, prin neplata unor taxe și impozite reprezentând obligațiile cesionarului privat care avea spre folosință spații din proprietatea administrației publice”.

Înalta Curte răspunde pozitiv recursului primăriei: retrimite cauza la Curtea de Apel. Soluția în dosarul 907 vine pe 15 mai 2017: Curtea anulează o parte a datoriilor societății, reprezentând taxe pe teren și clădiri, dar obligă reclamantul (Callatis Therm), la plata următoarelor sume: 2.805 lei/an taxă pe teren pentru anul 2008 şi 4.066 lei accesorii; 2.805 lei/an taxă pe teren pentru anul 2009 şi 3.029 lei accesorii; 3.380 lei/an taxă pe teren pentru anul 2010 şi 2.486 lei accesorii; 4.054 lei/an taxă pe teren pentru anul 2011 şi 1.947 lei accesorii; 3.240 lei/an taxă pe teren pentru anul 2012 şi 778 lei accesorii; 272.854 lei/an taxă pe clădiri pentru anul 2008 şi 395.416 lei accesorii;  274.796 lei/an taxă pe clădiri pentru anul 2009 şi 298.004 lei accesorii; 183.831 lei/an taxă pe clădiri pentru anul 2010 şi 135.193 lei accesorii; 443.412 lei/an taxă pe clădiri pentru anul 2011 şi 212.838 lei accesorii; 1.228.160 lei/ taxă pe clădiri pentru anul 2012 şi 309.496 lei accesorii.

La diferență de o săptămână, ambele părți formulează apel, în luna august 2017.

Apelul primăriei este respins, definitiv, pe 7 mai 2018.

—————————————————————————————————————————

Între timp, alte dosare ale procesului primăriei și Callatis Therm-ului au loc la Tribunalul Constanța. Una dintre sentințele instanței da, din nou, dreptate… Callatis Therm-ului. Astfel, pe 1 august 2018, Tribunalul Constanța pronunța următoarea sentință: “Admite cererea formulată de creditoarea Callatis Therm S.A. de emitere a ordonanţei de plată în contradictoriu cu debitorii Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi intervenientul în interes alăturat Radu Cristian. Obligă debitorii Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe suma de 7.223.215,28 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 15.04.2014-29.12.2017 aferent întârzierii la plată a debitului principal în cuantum de 1.066.944,65 lei. Obligă debitorii Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia să plătească creditoarei, în acelaşi termen, penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere calculate în continuare, pentru perioada 30.12.2017-07.05.2018, raportat la debitul de 1066944,65 lei. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Radu Cristian în folosul debitorilor ca neîntemeiată. Obligă debitorii la plata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru”.

Procesul nu stagnează nici în ceea ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție! Deja celebrul dosar 907/2013, în care Callatis Therm este reclamant și primăria pârât, a fost înregistrat la cea mai înaltă instanță judecătorească în august 2017. Termen de judecată – 10 ianuarie 2020! Un alt dosar, cu aceeași protagoniști, este 8853/118/2014. În acest dosar, câștigat inițial de Callatis Therm la Constanța, la Curtea de Apel, se anula dispoziţia nr.33922/01.08.2014 emisă de Primăria Municipiului Mangalia – Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control – Serviciul Impozite şi Taxe şi Decizia de compensare din oficiu a obligaţiilor fiscale reciproce între Municipiul Mangalia şi SC Callatis Therm SA nr.21356/15.04.2014 emisă de Primăria Municipiului Mangalia – Direcţia Economică – Serviciul Impozite şi Taxe.

Termenul primit la Înalta Curte de Casație și Justiție în acest dosar: 7 aprilie 2020!

Timpul pare a fi un bun aliat al ambelor părți. Callatis Therm primește sume importante drept despăgubiri pe fiecare zi de întârziere de punere în aplicare a sentințelor judecătorești, bani ce se vor cumula celor  aproape 1,5 milioane de euro pe care îi are de recuperate de la primărie.

De cealaltă parte, aflăm pe surse că nici primarul Cristian Radu nu ar sta degeaba. Pe lângă munca avocățească a celor angajați să reprezinte Mangalia la instanțele judecătorești, edilul ar fi depus, la DNA Constanța, plângeri împotriva mai multor angajați ai primăriei, pe care îi consideră responsabili de un circuit nu tocmai legal al documentelor întocmite.

Pentru a verifica veridicitatea acestor informații, am cerut un punct de vedere al DNA București, care ne-a răspuns următoarele: La solicitarea dvs. din data de 17 mai 2019, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice că, în acest moment,  informațiilor solicitate le sunt incidente prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001 (n.r. “informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare”). Ceea ce înseamnă că ancheta este la început și că, deocamdată, nu se pot oferi informații din dosar.

Ar mai fi de spus faptul că edilul a mai făcut în urmă cu doi ani plângere împotriva fostului director ADPP, Cătălin Cornaci pe tema iluminatului public, de atunci fiind chemați la audieri mai mulți angajați cărora li se pusese poprire pe bunurile personale.

editiadesud.ro 21.05.2019

12 Comments

  1. Tot de pe surse. Se pare că litigiul se lungește intenționat !

    Comentariu prin lucian visa — 21 mai 2019 @ 11:59

  2. Ciocănel, Fotin, Dima Teoniu, fostul director ec al primăriei printre cei in vizor. continuă epurarea angajaţilor ca să scape basma curată cine trebuie

    Comentariu prin Anonim — 21 mai 2019 @ 13:18

  3. Ciocănel şi+a luat subit concediu. unii zic ca si+a dat demisia si s+a retras la mănăstire că doar are biroul plin cu icoane si dă cu agheasmă si tămâie mereu birourile primăriei

    Comentariu prin Anonim — 21 mai 2019 @ 13:20

  4. Amin !

    E bine pentru că acești oameni nu mai au ce să piardă și vor scrie. E rău pentru că există indivizi de acest fel care-și vând sufletul pentru a linge de pe jos.

    Oricum ar fi, scadența se apropie.

    Comentariu prin lucian visa — 21 mai 2019 @ 13:27

  5. Dacă mergeți cu aproape 1 an în urmă, am scris despre asta.
    Am scris că funcționari importanți din primărie vor fi cercetați penal. Din denunțul Mincinosului. Nu am dat nume, nu dau nume, pentru că nu e cu nume. Cine iese, iese.

    Comentariu prin Mentalistul — 21 mai 2019 @ 15:07

  6. Am auzit ca oamenii „loiali” sunt protejati de rigorile legii daca in schimbul sufletului lor isi toarna colegii mincinosului.
    Adevarat sau Fals?

    Comentariu prin Un Om — 21 mai 2019 @ 19:12

  7. Sunt protejati pana ii baga piticul ca sa-si scape pielea. Vezi Cornaci, Dragan, Boita si multi altii. Asa or sa sfarseasca toti.

    Comentariu prin Anonim — 22 mai 2019 @ 2:22

  8. Și-au făcut-o cu mâna lor.

    Comentariu prin lucian visa — 22 mai 2019 @ 9:51

  9. Piticul distruge tot, omoara tot, e in stare si pe masa si tasu. Astfel de oameni, in general vor avea un sfarsit mizer, in nici un caz de moarte naturala.

    Comentariu prin Anonim — 22 mai 2019 @ 10:43

  10. simona ciocanel e cea care „a pus” umarul la furatul cetatenilor Mangaliei.
    A ‘ridicat-o” in pozitie verticala Minca si in ultimii ani nu-i mai ajungea nimeni „cu prajina la nas”.
    e o vorba la romani ” Dumnezeu le da la toti, dupa fapte „. O sa-i vina rindul si lui raducu, intr-o zi. Conditia? Ca cei „bagati” la inaintare sa vorbeasca.
    Tov. ciocanel, intimplator, ti-am zis intr-o zi „sper ca la anul, pe vremea asta sa-ti faci lichidarea”, ptr furt. S-ar parea ca pleci mai repede.

    Comentariu prin pop — 22 mai 2019 @ 19:52

  11. Holograma asta de primar lucreaza la paradeala. Atata poate, atata face dar nu intelege ca se paradeste singur. Nu toti cei care lucreaza acolo, sunt santajabili si va veni vremea sa culeaga ce a semanat impreuna cu Colgate. Ala e moasa

    Comentariu prin Anonim — 23 mai 2019 @ 9:26

  12. https://www.replicaonline.ro/primaria-mangalia-a-demolat-inca-o-cladire-insalubra-de-la-marginea-orasului-391808/

    Comentariu prin nabuco — 23 mai 2019 @ 15:26

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress