Mangalia – politica locală

22 aprilie 2019

1.700 de stejari și frasini din Pădurea Comorova, tăiați cu avizul Primăriei Mangalia și al Gărzii Forestiere

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:43

O societate de stat din portofoliul Ministerului Turismului a defrișat 26.000 de metri pătrați de teren (2,6 hectare) din Pădurea Comorova. Este vorba de terenul aflat la est de halta CFR din stațiunea Neptun. Un pădurar din Negru-Vodă, care s-a ocupat de marcarea copacilor în vederea tăierii, a declarat pentru Ordinea.Ro că societatea Neptun-Olimp SA ”a extras” 1.400 de arbori de pe acest lot, în special stejari și frasini viabili, care aveau peste 100 de ani. În paralel, potrivit sursei citate, s-au mai extras 360 de arbori de pe un lot de aproximativ un hectar. În total, peste 1.700 de arbori au fost tăiați de pe cele două loturi, la care s-ar mai adăuga, potrivit sursei citate, încă un lot de 0,7 hectare, defrișat la rândul său. ”Nu știu câți arbori s-au extras de pe lotul cel mic, dar de pe astea două s-au tăiat aproximativ 1.700 de arbori. Sunt aproximativ 400 de metri cubi de lemn.”, a declarat Gigi Cazan, pădurarul din Negru-Vodă. Acesta mai spune că directorul societății de stat Neptun-Olimp SA, Cătălin Caracostea, ar fi convenit contractual cu o societate autorizată din Băneasa să ”extragă” materialul lemnos, contra-cost. Marcarea arborilor în vederea tăierii s-a efectuat în baza unei autorizații de punere în valoare emisă de Ocolului Silvic Murfatlar.   

Contactat telefonic de Ordinea.Ro, șeful Ocolului Silvic Murfatlar, inginerul Valentin Neagu, a declarat următoarele:

”Terenul respectiv este curți-construcții, proprietate privată, deci nu era prins în pădure. Pe acest teren s-a regenerat arboret. Este vegetație forestieră, din afara fondului forestier național. Societatea Neptun-Olimp SA a făcut solicitare, care s-a avizat favorabil de către compartimentul de mediu al Primăriei Mangalia. Eu sunt legat de mâini și de picioare, făceam un abuz dacă nu dădeam curs cererii. Repet, există un aviz al Primăriei Mangalia. Eu am informat Garda Forestieră Națională, care mi-a transmis în scris cum trebuie procedat. Nu au fost trei loturi, ci două. Un lot de 2,6 hectare proprietatea SC Neptun-Olimp SA și un lot de 0,7 hectare, proprietatea unor persoane fizice.” – s-a spălat pe mâini Valentin Neagu.

Contactat telefonic, directorul SC Neptun-Olimp SA, constănțeanul Cătălin Caracostea, a declarat pentru Ordinea.Ro următoarele:

”În primul rând, lucrurile sunt în felul următor. Ați sunat la Cătălin Caracostea, care este reprezentantul lui SC Neptun-Olimp SA, o societate cu capital majoritar de stat, o societate care a aprobat un proiect de investiții, camping, pentru acest teren nu a schimbat destinația curți-construcții pe care o avea și va face un camping. Ca să facă acest camping, să obțină avizele, (societatea – .r.) a trebuit să facă o ședință de consiliu de administrație și să-și ia avizele de la Romsilva, care are autoritate, de la Garda Forestieră, care poate să verifice documentele și să-și dea avizul pe această lucrare, un aviz de la Primăria Mangalia. Sunt toate documentele, conform legislației în vigoare pentru demararea unei astfel de acțiuni. De la Primăria Mangalia am solicitat ca proprietari ai terenului intravilan un  aviz pentru acțiunea care este acolo. În sezonul estival 1990, acea suprafață de teren era liberă, nu era absolut niciun copac acolo. Aceea (tăiată acum – n.r.) este o vegetație crescută spontan, este și verificat la Garda Forestieră. Deci, stațiunea Neptun-Olimp și Pădurea Comorova are arondată din totdeauna o persoană de la Garda Forestieră. Există și acum un angajat, un pădurar, care se ocupă de această zonă. Și domnii de la București, de la Garda Forestieră, ca să dea avizul pentru lucrare, au verificat în arhică și au văzut foarte clar că acolo nu era construit nimic. Mai mult, în zona aceasta (la extremitatea nordică a lotului – n.r.), SC Neptun-Olimp SA are construit un depozit din anii 1970. Era drum tehnologic, era un câmp. Dar nefiind construit nimic, an de an a crescut vegetație spontan, ca pe orice teren. Dacă mergeți acolo și vedeți rădăcinile, nu există o rădăcină mai mare de 30 de centimetri.” – declară Caracostea.

 
În realitate, pe teren se află rădăcini mai mari de 30 de centimetri, așa cum reiese din imaginile filmate de noi. De asemenea, există zone ample de unde societatea a extras deja rădăcinile din pământ, pentru a se șterge urmele acestei fapte. Nu în ultimul rând, terenul nu era o întindere de vegetație, cum susține directorul Caracostea, ci o pădure în toată putera cuvântului. Pe de altă parte, apartenența acestei suprafețe la intravilan, nu era un argument suficient pentru defrișarea arborilor fără nicio măsură de împădurire a altor suprafețe cel puțin în echivalent. Ca dovadă, întreaga pădure este în intravilan, însă nu se poate autoriza legal defrișarea. PUZ-ul pădurii, vehi din 2004, prevede că se poate construi pe o suprafață maximă de 5%, cu plantarea în alte zone a 3-5 arbori pentru fiecare arbore tăiat. 

Precizăm că am încercat să obținem un punct de vedere din partea Primăriei Mangalia, care a avizat defrișarea, cu o inconștiență ieșită din comun, însă acest lucru nu a fost posibil. De asemenea, am solicitat un punct de vedere în scris de la Garda Forestieră, pe care îl vom publica în momentul în care va fi transmis. Detaliile măcelului ecologic le găsiți în clipul atașat. Va urma!

Adrian Cârlescu, ordinea.ro 22.04.2019

66 Comments

  1. Ești mulțumită Mangalia ? Taci și pleacă capul. Să nu crezi că s-a terminat distrugerea orașului. Până la alegeri mai este un an și apoi un alt mandat al primarului actual. Ce așteptați ? Să vină vreun cavaler pe cal alb ? N-o să vină ! La Mangalia blatul PNL-PSD e bătut în cuie. Alegeri libere, rezultate sigure !

    Regele Carol I, cel care a ordonat plantarea pădurii Comorova, se răsucește în mormânt. La vremea aceea n-avea cum să știe că Mangalia va deveni un oraș de curve. Altfel, sigur ar fi ales o altă localitate.

    Comentariu prin lucian visa — 22 aprilie 2019 @ 17:46

  2. Când scriam zilele trecute de ce i se întâmplă pădurii Comorova, mă insultai unii pe aici cu diverse mizerii.
    Am chemat în control organele abilitate, am adresele lor cu răspunsul pentru controale. Am fost dat afară abuziv din comisia economică, atunci când m-am prezentat cu soluția pentru a nu se mai defrișa pădurea. Ca să fiu acuzat la grămadă de blat? Nu mai faceți acuze colective, numiți clar cine a făcut blat dacă știți persoanele, pentru că eu sunt consilier PSD și mă lupt pe acest subiect cu primarul și nemernicii lui.

    Comentariu prin Mentalistul — 22 aprilie 2019 @ 18:22

  3. Blatul PNL-PSD e peste actualii consilieri PSD. Tu ești consiler PSD, dar interesul PSD Constanța la Mangalia, e altul. Chiar dacă te-am criticat uneori, sunt sigur că vrei binele Mangaliei. Că nu sunt de acord cu un anumit tip de exprimare, asta e altceva.

    Comentariu prin lucian visa — 22 aprilie 2019 @ 19:04

  4. https://www.youtube.com/watch?v=ypSZNRlxTqU
    Din pacate istoria se repeta si faptul ca s-au creat precedente fara repercursiuni juridice le da curaj „imprenditorilor” ca oricum vor „intra in legalitate” cu acordul CL …

    PS:
    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ziua_Planetei_Pământ
    asta in loc de La multi ani !

    Comentariu prin nabuco — 22 aprilie 2019 @ 20:09

  5. https://www.antena3.ro/actualitate/justitie/calin-popescu-tariceanu-achitat-in-dosarul-retrocedarii-fermei-baneasa-517934.html

    Comentariu prin Anonim — 22 aprilie 2019 @ 20:58

  6. FALS !!
    Primaria Mangalia nu a avizat NICIODATA vreo defrisare de arbori. Nici in padurea Comorova, nici pe loturile private cu vegetatie forestiera DIN AFARA FONDULUI FORESTIER NATIONAL. Primaria Mangalia a dat doar un aviz de TOALETARE. Ba mai mult, este cea care a chemat politia Neptun la fata locului ! Sa va fie rusine, nu stiti decat sa mintiti si sa manipulati. Nu verificati informatiile si aruncati supozitii fara sa aveti deontologie profesionala. Halal de voi, jurnalisti de doi bani si comentatori implicati politic care se victimizeaza crezand ca le plange cineva de mila si astfel atrag capital politic. Nu va mai cred nici porcii mistreti din padure !

    Comentariu prin Anonim — 23 aprilie 2019 @ 5:40

  7. Se minte in draci de catre toti „implicatii”,inclusiv de autorul articolului,care a mai despicat flocul asta inca de cand era Iorgus „taranist”,dupa care,a schimbat tabara si am devenit cu totii „ecologisti”…uitand si cum de s-a ajuns sa fie unii proprietari in padurea Comorova ! De fapt,decizia se ia mai sus de capetele astora care dau „avize” ,sau incheie procese verbale de amenda,tardiv si numai pentru a pune ceata mai densa pe ochii tugulanului ! Pasii ce trebuiesc facuti in perioada urmatoare sunt stabiliti,deja si ii puteti intui chiar in aprecierea din articol : „Pe de altă parte, apartenența acestei suprafețe la intravilan, nu era un argument suficient pentru defrișarea arborilor fără nicio măsură de împădurire a altor suprafețe cel puțin în echivalent. Ca dovadă, întreaga pădure este în intravilan, însă nu se poate autoriza legal defrișarea.” …Totul a plecat de la o hotarare de guvern (Radu Vasile) tinuta la dos si aplicata prost,pentru ca PUZ-ul trebuia refacut,din moment ce primaria s-a trezit cu o padure in intravilan,care ulterior a fost o „extindere” de spatii verzi(chiar si cu alocari bugetare…bine indesate !) Bineinteles,ca nu au cum sa dea,decat autorizatii de „toletare”,nu de defrisare a unei paduri !

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 8:15

  8. PS- De fapt,defrisarea se face de mult timp si arborii au fost depozitati in depozitul (GOLD) de langa cimitir si repartizata…ca ajutor social ! De data asta s-a facut un pas mai „hotarat”…si au facut prea mult zgomot drujbele !

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 8:28

  9. Pt.6,daca esti asa de corect informat dece le spui sub anonimat?Vezi ca pute!

    Comentariu prin doru — 23 aprilie 2019 @ 8:39

  10. Zona de campare in statiuni a mai fost si in Venus si in Jupiter…da’ nu-i „rentabila” pentru turismul gandit „central” ! In jupiter,campingul,i-a fost dat in prima faza lui Nae,dupa care i s-a dat lui Tusac care si-a facut sediu social intrun wc- din campingul d’acolo ! Principiul : „o facem pentru ca putem” a fost si ramane valabil ! Pai ce vreti sa se dea vouchere …la cort ?

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 8:48

  11. Auzi ce „pompos” suna : Garda forestiera ! Pai de asta n-a auzit nici Kelemen Hunor-patenerul psd-ului la guvernare !(nici Iliescu care dadea mana libera la defrisari-nu mai pun aici si documentul oficial !) Se pune Garda forestiera cu unul de la garda financiara ?!

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 9:33

  12. Pt 6:
    Pentru a stabili moralitatea că este nemernică această conducere a primăriei nu au cetățenii nevoie de vreo acuzație legală. Să susții că primăria doar a dat aviz de toaletare a copacilor din pădure, dar de 5 ani se scot arbori și se defrișează pe parcele, în locul lor apar construcții… confirmă cât de nemernici și cât de ticăloși sunt cei din Primărie, în frunte cu Radu Cristian.

    Garda de Mediu Constanța este complice:
    https://m.facebook.com/photo.php?fbid=3083586311667529

    Garda Forestieră București o contrazice pe Garda de Mediu Constanța:
    https://m.facebook.com/photo.php?fbid=3083586171667543

    Căt de netrebnic să fii încât să sari in apărarea unei astfel de oameni, care ne deposedează și de patrimoniul natural. Pentru a avea un fond forestier lângă mare s-a muncit foarte mult, începând cu secolul 19. Pădurea Comorova face diferența la Neptun și Olimp față de celelalte stațiuni ale noastre, darămite față de celelalte stațiuni de la Marea Neagră.
    Cât de netrebnici să fiți, măh nemernicilor?! Cu tot anonimatul vostru, vai de voi! Am promis aici că pentru fiecare aroganță o să pun pe capul vostru câte una grea. Cum ati scos capul să fiți ticăloși, cum vă mai altoiesc încă una.

    Și acum țineți-vă bine: mai aveți împrumut? L-ați avut vreodată? Dacă pleacă constructorii din Mangalia, cu tot cu utilaje, cum o scoateți după atâtea declarații și articole de presă plătite? Îmi iubesc orașul natal mai mult decât m-ar satisface să văd cum vă stingeti de nepricepuți. Dar este inevitabil. Eu câștig niște borduri în Coloniști, Radu Cristian va pierde din buzunar. Și unii vor răspunde cu ani de pușcărie, poate mai tarziu peste 4-5 ani, dar vor răspunde.

    Cât de netrebnic să fii? Să iei apărarea nemernicilor din Primărie ca anonim? Este ca și cum un anonim vine ia apărarea lui Hitler, minte ca nu au existat crimele de război, etc. Toți ne-am lămurit că este un netrebnic, chiar dacă o face anonim din nemernicie, ori dacă o face cu inițialele I.S., altul care încearcă să distragă atenția de la abuzul asupra Mangaliei cu tot felul de rahaturi de ale lui. Pute, bre I.S.!

    Cu astfel de oameni a reușește Radu Cristian să distrugă Mangalia. Vă hulesc, ticăloșilor! Toți ticăloșii trebuie huliți, nemernicia lor a început să ne doară prea tare.

    Comentariu prin Mentalistul — 23 aprilie 2019 @ 10:39

  13. Cand operatorii de apă-canal, de gaze, de termoficare, etc. înlocuiesc o conductă în UAT Mangalia au nevoie de aprobare de la CL.
    Să se defrișeze pădurea Comorova, proprietatea municipalității, ca să se tragă prin pădure canalizări, conducte, drumuri, cine a dat autorizație de construire? Nu arhitectul șef?
    Dar nu există nicio HCL. Ce ne facem, Enache? Ai mai dat tu și Radu lui Ibo o autorizație cu încălcarea legii și a atacat-o prefectul… Oh, stai, că ai dat mai multe, și lângă plaja Mangaliei…
    Și în pădure… Și în Olimp, lângă Moroianu.. (Apropos, de ce trebuie să merg până la Olimp să văd ce au construit acolo? În baza la ce PUG? De ce nu a semnalat Nicu? Sunt chiar vis-a-vis de el!).

    Dar să nu mă îndepărtez de pădure.
    Ce sunt astea, măi nemernicilor anonimi?:
    https://m.facebook.com/groups/1428436977473092?view=permalink&id=2259086037741511

    Cum au răsărit canalizările prin pădure? Ori conductele? Cu avize de toaletări de copaci? Sau sunt ilegale? Dacă sunt ilegale, nu le vede nimeni?
    Și de ce au refuzat în ședința CL să fie păzită pădurea? Costul ca să fie păzită de ocolul silvic, adică cei specializați și împuterniciți să dea amenzi și să solicite cercetarea penală, era de 1.100 lei/lună pentru cele 260 ha.
    O să-i izgonim pe nemernici la anul, dar vad ca au mărit viteza la devalizat și distrus Mangalia.

    Comentariu prin Mentalistul — 23 aprilie 2019 @ 10:58

  14. Pute gandirea ta ! De unde dracu ai scos-o p’asta,ca-i i-au apararea primarului ? Pe tine te doare ca am alaturat pe Iorgus cu Radu si psd-ul cu pnl-ul vopsit al lui Radu ! Cum a ajuns Comorova in intravilan…nu trebuie rascolit ! Gandim la fel,mintim la fel !

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 11:07

  15. Ca ia asta imprumuturi peste capul vostru al consilierilor,ca de al nostru al locuitorilor,ce sa mai vorbim,este aceeasi meteahna cu a guvernantilor ! Gandim la fel,mintim la fel ! https://adevarul.ro/economie/bani/statul-imprumutat-luni-aproape-700-milioane-lei-imprumuta-marti-1_5cbeb090445219c57edc0634/index.html

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 11:25

  16. cont. @4

    „A MODEL OF ECOTURISM IMPLEMENTED WITHIN COMOROVA FOREST- NEPTUN, ROMANIA”
    http://www.e-editura.ro/jetk/06_no_6/11.htm
    +
    „GREEN ENERGY, A MODEL OF INDEPENDENT ENERGY IMPLEMENTED IN ECOTOURISM COMPLEX NEPTUN”
    https://bsi.bioterra.ro/bsi-nr32
    =
    http://www.ziare.com/scoala/universitati/noi-detalii-despre-uriasul-monument-cu-lei-si-vulturi-de-la-poarta-universitatii-bioterra-cine-a-curatat-de-fapt-terenul-1475124
    QED

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 11:42

  17. cont. @4

    http://www.e-editura.ro/jetk/06_no_6/11.htm
    +

    https://bsi.bioterra.ro/bsi-nr32
    =
    http://www.ziare.com/scoala/universitati/noi-detalii-despre-uriasul-monument-cu-lei-si-vulturi-de-la-poarta-universitatii-bioterra-cine-a-curatat-de-fapt-terenul-1475124
    QED

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 11:43

  18. cont. @4

    http://www.e-editura.ro/jetk/06_no_6/11.htm

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 11:44

  19. +
    „GREEN ENERGY, A MODEL OF INDEPENDENT ENERGY IMPLEMENTED IN ECOTOURISM COMPLEX NEPTUN”
    https://bsi.bioterra.ro/bsi-nr32

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 11:44

  20. =
    http://www.ziare.com/scoala/universitati/noi-detalii-despre-uriasul-monument-cu-lei-si-vulturi-de-la-poarta-universitatii-bioterra-cine-a-curatat-de-fapt-terenul-1475124
    QED

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 11:45

  21. „Lotizarea” din Comorova s-a facut si se face la fel cum s-a facut „lotizarea” din curtea spoitalului ! Pe considerente „pragmatice” si din „dragoste” pentru oras ! Cica vin venituri suplimentare la bugetul primariei ! Cum se impart loturile si cum se imparte spaga…n-o sa afle nici Carlescu si nici un consilier „bine intentionat” care plange pe umerii nostri ca Mangalia e devalizata ! Gandim la fel,mintim la fel !

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 11:50

  22. „apund”
    https://www.dezvaluiri.ro/bioterra-s-a-facut-stapana-peste-vilele-lui-ceausescu-din-padurea-comorova/

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 11:54

  23. Nea I.S.,
    Vezi că iar esti …..
    Îți confirmă dl Vișa că am fost si sunt cel mai mare opozant al lui Iorguș.
    Dacă îl trezești noaptea din somn, iti spune pe nerăsuflate că nu a câștigat în 2016 din cauza mea. Și că tot eu o să-l dau jos pe Radu Cristian.
    Și pe Radu Cristian dacă îl trezești noaptea din somn, va urla că nu va câștiga primăria în 2020 din cauza mea.

    Și ia de aici (dacă ai acces), ca să nu mai presupui matale ce îți imaginezi:
    https://www.facebook.com/groups/654029964744954/permalink/655968934551057/
    Ai acolo toate documentele.

    Nu ar trebui să te mai bag în seamă, nu meriți atâta atenție. Dar chiar dacă nu te bag, tot indrugi într-una fără nicio legătură cu subiectele discutate, doar ca să distragi atenția de la ele.

    Îți zic că te violează Radu, iar dta tot încerci să acoperi că nu știu cine prin 1990ceva te-a violat și te-a maltratat. Gata, bre, ti-o trage altul. Ăla din 1990ceva a murit politic, s-a dus! Acum la putere e altul! Dar matale te uiti in zare, ca și cum nu ai simți vreo jenă, chiar iti place sodomia lui Radu, și tot dai mărunt din buze că atunci când erai flăcău te-a dus nu știu cine în păpușoi.
    Dacă nu trăiești în prezent, nu te mai băga ca vrabia în erete!
    Ori dacă nu merge cu trecutul, schimbi geografic privirea către București, ca ia uite, dacă aia la guvern fac, Radu nu e vinovat dacă face de 10 ori mai mult.

    Bre nea I.S., statul se poate împrumuta. S-au împrumutat și Cioloș, s-au împrumutat și guvernele PNL, PDL, PNTCD… Nu mai compara statul cu administrația publică locală!
    Dacă s-a împrumutat statul pe termen scurt de 4 miliarde lei, valoarea împrumutată nu este nici 0,5% din valoarea bugetului național.
    Dacă se împrumută Radu în numele Mangaliei de 60.000.000 milioane lei, reprezintă 100% din veniturile locale pe pe buget.
    Faci matale comparații, nu vezi elefantul că ți s-a așezat pe grumaz aici, dar te plângi de muștele de la București.
    Si mai termină, nu s-a întâlnit hoțul cu primăvara!

    Comentariu prin Mentalistul — 23 aprilie 2019 @ 12:23

  24. @20 Da ! Si soferul ajuns „rector” p’acolo este acum in cons. de administratie la goldterm,asta pentru a mai aduce aminte cuiva ca pnl-ul local si psd-ul local „joaca”-dupa cum spunea si d-l Visa,cum se da ordin de la judet. Cam asta ar fi „meritul” lui ozzy,pe care trebuie sa-l recunoastem : ca „n-are loc” in niciun cons. de administratie ! O fi si prefectul de vina,ca doar avem in judet si alte companii de stat extrabugetare.

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 12:37

  25. @6. Daca primaria a dat doar aviz de toaletare si aia au ras 1700 de stejari ce masuri ati luat? Le-ati facut plangere? Ati pus repede batista pe tambal.

    Comentariu prin Anonim — 23 aprilie 2019 @ 12:53

  26. Poate ai dreptate,ca a trecut mult timp si ca s-au schimbat „vatafii” ! Numai ca vedem si noi ca securistul ,care zici ca te-a dat afara de la sedinta aia(Filip) …e tot pe metereze ! Nu cumva te-a acuzat ca esti impotriva intereselor orasului ? Pentru ca nu m-ar mira ! S-ar zice ca am fi pe aceleasi pozitii,numai ca d-ta ma consideri ca fiind „din alt film”(folosesti aceleasi cuvinte ca Dragnea !)-dusman de clasa !-si culmea ma faci si comunist ! Eu nu candidez nici consilier nu sunt si nici n-o sa fiu ! Ca tot ma consideri batran da-mi voie sa-ti spun ca unii mai si mor,d’a unii traiesc degeaba ! Eu sunt constient de ceea ce afirm si nu e vina mea ca d-ta intelegi altceva !

    Comentariu prin I.S — 23 aprilie 2019 @ 13:00

  27. Ptr.23 Pai crezi ca aia au taiat de nebuni? Daca tai eu un copac in fata blocului in 5 minute e politia locala peste mine. Daca taie 1700 de stejari protejati la Comorova n-au vazut, n-au auzit. Normal ca sunt intelesi. Radu care striga in gura mare ca Iorgus a dat Comorovaq. Si el o taie.

    Comentariu prin Anonim — 23 aprilie 2019 @ 14:33

  28. @25-Like !-Si atentie ca au folosit o societate de stat,iar unul dintre loturi este al unor particulari care nu s-au plans,ci probabil ca trag sperante ca n-au dat gologanii degeaba…plus spaga !

    Comentariu prin Anonim — 23 aprilie 2019 @ 14:58

  29. Ia-o incet, mentalistule, ca faci atac cerebral ! Ca prietenul tau de pe dig. Te faci ca nu intelegi ,asa ca am sa-ti desenez ! Acolo este teren privat, adica apartine SC Neptun -Olimp. Nu este domeniu public. Nu este padurea Comorova. Administratorul a facut o cerere in care vrea sa toaleteze pomi. Primaria si-a dat acordul pentru toaletare. Ulterior, s-a constatat ca SC Neptun Olimp a inceput sa taie pomi. Considerand ca este o infractiune, politia locala a sesizat politia Neptun. Cerandu-se actele, politia Neptun si politia locala a descoperit ca societatea respectiva avea acordul RomSilva, garda forestiera, aviz de insotire a marfii, etc. Adica , toate actele beton !
    Ceea ce incerci tu sa faci in monologul tau de campanie electorala este sa denaturezi, sa manipulezi si sa-ti atribui merite pe care nu le ai. Cazul respectiv nu are legatura cu primarul, cu devalizarea patrimoniului national, cu Hitler si crime de razboi, cu nemernici , cu sodomizare. Tehnica de manipulare ieftina, comunista care nu mai prinde nici la porcul mistret din padure. Atat te duce capul, atat faci. Ar trebui sa te mai speli pe dinti , limbajul tau suburban iti arata caracterul. In locul lui IS ti-as fi insurubat doua palme de invatai instantaneu ce este respectul si cum sa vorbesti politicos. Am desenat negru pe alb. Ai inteles desenul ? Si ceilalti, tot asa de inversunati ?

    Comentariu prin Anonim — 23 aprilie 2019 @ 15:25

  30. Pt. #27
    http://www.lucianvisa.ro/2018/07/27/pierderi-pe-linie-ii-trage-ministrul-turismului-obloanele-neptun-olimp-sa-vinde-tot/

    Comentariu prin nabuco — 23 aprilie 2019 @ 15:49

  31. Inainte de tras obloanele praduiesc ce mai era. Cu primaru cot la cot. Iar ala de la 29 mai usor cu pianu pe scari. Aveti in puz sau pug ca maxim 5 la suta se poate taia? Mai lasa vrajeala ca are si piticu parte grasa acolo.

    Comentariu prin Anonim — 23 aprilie 2019 @ 19:56

  32. Bai baieti uite care e treaba: noi facem ce vrem ca de la Constanta se da ora exacta. Eu m-am pus sef la Neptun Olimp cu ajutorul vostru ca ati votat bine. Acuma daca stiti vorba aia cainii latra ursul trece si vedeti ca latrati degeaba de 11 ani de ce nu va apucati de altceva ca pierdeti vremea. Am defrisat si o sa mai defrisam ca acum o sa vina USR ul la putere si sa nu le lasam nimica vindem tot. Hai la culcare.

    Comentariu prin Machedonu — 24 aprilie 2019 @ 0:48

  33. Pt 29:
    Nu îi interesează nici pe bașkeții mei cum v-ați acoperit de acte. Vremea parchetului vine un pic mai târziu, la ei mai durează.
    Eu și cetățenii (o să am grijă să se afle) știm așa: Pe timpul mandatului lui Radu Cristian s-a făcut genocidul ecologic din pădurea Comorova. Nu mă interesează cine este proprietar, poate să fie și Papa Pius, primăria are responsabilitatea. Am înaintat un plan de prevenție, primăria a refuzat că paza să se facă instituționalizată, Ocolul Silvic este împuternicit pentru amenzi și actele premergătoare cercetării penale. Este ca si cum guvernul ar fi desființat poliția rutieră, apoi insistă că nu este vinovat de haosul din circulația rutieră și pentru victime.
    Întâi locuitorii Mangaliei vor afla ce se întâmplă. Și tot ce s-a întâmplat pe mandatul acestui primar netrebnic. Treaba cu parchetul este problema personală a celor cercetați penal. Șutul în fund va veni mai întâi de la cetățeni.

    Orice scheme politice vor încerca unii, oricâți bani vor fi implicați, când orașul te ia la scuipat nu mai poți face nimic. Pleci cu parii pe cârcă.

    Cât despre politica de la Constanța, pe partea mea am obținut independență politică pentru Mangalia. Dar nu ceea ce își imaginează gresit alții, independența politică înseamnă să faci ce vrei si ce poți: nici nu te împiedică, dar nici nu esti ajutat. Dacă cei care zic că reprezintă pe mangalioti nu știu să facă politică decât ca sclavi ai Constanței, ține de incapabilitatea lor. Ei se agață de politică, nu fac politică. Dacă la Tv si politica pe țară a partidului (oricare) stă bine, atunci au voturi și prind putere. Dacă pe țară și la Tv stau prost, singuri nu sunt capabili să atragă voturi, sunt niște nimeni. Și atunci se ploconesc la cel care are voturile, cum face PNL acum cu Vrabie la Medgidia. Vrabie e o pramatie de primar, mai prost decât Radu, dar ce altceva poate face PNL la Medgidia? Sau cum a făcut PSD cu Iorguș la Mangalia, au adus jupân peste organizația din Mangalia pe Iorguș, pentru că avea niște voturi.

    Aici cei vizibili sunt cei care nu citesc cu intenția de a înțelege, ci cu intenția de a răspunde. Cei care citesc informativ înțeleg ce se scrie, nu se sinchisesc să răspundă. Nu au de ce să răspundă. Ei nu fac politică activă, în sensul că să manipuleze pentru propriul interes politic sau personal. Eu am o funcție de consilier local, sunt obligat să am opinii, să informez, sa mă interesez care este dorința cetățenilor, să votez proiectele de hotărâri după voința cetățenilor Mangaliei. Dar cine nu are o funcție care îl obligă, de ce ar răspunde contradictoriu mințind? Pe cei care răspund să corecteze o greșeală sau să alăture adevarul unei minciuni enunțate, îi înțeleg. Și eu sunt la fel. Dar sa te apuci sa insisti cu minciuni, să răspunzi de fiecare dată cu minciuni, este o politică de nemernici.
    Ce trebuie înțeles din ce am scris? Că sunt independent de politica din Constanța, spre deosebire de oricare dintre actorii politici din Mangalia, indiferent de partid. Mă refer la partidele care contează. Nu m-a ajutat nici partidul, nu m-au ajutat nici „colegii”, pentru că nu am intrat printre hiene ca să mă comport precum hienele, ci chiar cu ideea de a schimba ceva și a obține o independență politică pentru Mangalia. Că s-au facut X, Y și Z curvele celor de la Constanța este strict slăbiciunea lor, de-asta sunt niște nimicuri. Eu nu am făcut vreo campanie, m-am comportat obișnuit pentru mine, dacă mă apuc de vreo campanie se închide sediul în unele partide. Inclusiv PNL, care au primarul. Tocmai pentru că asta este diferența: în timp ce ei au fost sclavi, eu am fost lup. Singur am făcut ce am făcut, dacă mă bag în luptă cu o organizație de 500 persoane active în Mangalia, în 6 luni asigur 8-10.000 voturi. Nici nu trebuie mai mult. Lăsând la o parte lipsa de modestie, nu consider că modestia este vreo calitate. Modestia și lăudăroșenia sunt distorsionări ale realității, un matematician lucrează cu datele reale. Pot să fac o campanie electorală cum nu a mai văzut Mangalia, am oamenii, am relațiile. Dar nu mă interesează! Momentan. Ideea este că dacă vrei și te pricepi, poți să faci politică și altfel, Mangalia poate să obțină independența politică. Mangalia poate să devină actorul politic care impune la Constanța, care cel puțin poate avea pretenții. Nu cu cele 30.000 de voturi, ci cu influenta pe care o poate obține Mangalia în sudul județului. Dacă ai un oraș bine gospodărit și admirat, câștigi influența în zonă. Exemplu: Ajunsese tot județul să fie influențat de o comună! De comuna Peștera.

    Așa că nu mai dați vina pe Constanța, ori pe București. Doar proștii și incapabilii fac asta în politică. Ești un om puternic sau nu ești, atâta tot. Dacă mergi cu curvele, te vor da la produs, te vor exploata.
    Cine se smiorcăie că ar fi vina altora, a Constanței, pentru că nu are el bărbăție, are o mentalitate de sclav. Cine se comportă ca un sclav, va sfârși tratat ca un sclav.
    Dintre toate lucrurile, eu măcar nu am fost un sclav, mi-am făcut jocul politic cum am considerat eu și fără să-mi sucească cineva mâna la spate. Ba am sucit eu câteva brațe, mai puternice de nivelul Mangaliei.

    Singura întrebare pe care o pun este: Vreți să scăpați de Radu Cristian sau vreți să vă procopsiți cu el si penteu următorul mandat?

    Comentariu prin Mentalistul — 24 aprilie 2019 @ 6:13

  34. „Dacă mergi cu curvele, te vor da la produs, te vor exploata.” Voi sunteti NIMENI,noi suntem:
    https://media.hotnews.ro/media_server1/image-2019-04-22-23103659-41-26-mai-dati-psd-ceea-merita-nimic.png Cine nu e sclavul nostru…e sclavul lor !

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 7:45

  35. Zici ca n-are importanta politica de la Bucuresti.Vorbesti de jigodii care-si vad de interesele personale.Azi ,Ciordache baga in parlament modificarile la codul penal.Ce zici,baga si „confiscarea extinsa a averilor-dobandite ilegal”,obligatie asumata si pe care o tot dam la spate ! Ce zici ar mai aparea „jigodiile” pe sticla tv,sau ar mai indrazni sa candideze,daca ar legifera asta ? Nu ! Pentru ca au inBELINAt-o cu totii !

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 8:19

  36. Pt 35: Ești schizo?
    Nu tot în viață se învârte în jurul fixațiilor tale. Nu mai băga rahaturi de la tine, ca apoi să te miri ca broasca la barieră. Nu am scris că să nu mai dai vina pe politica de la Constanța sau de la București. Cine se comportă ca o cârpă a ales să fie cârpă.

    Comentariu prin Mentalistul — 24 aprilie 2019 @ 10:20

  37. Erată: „Am scris că să nu mai dai vina pe Constanța sau București…”

    Comentariu prin Mentalistul — 24 aprilie 2019 @ 10:22

  38. Stai acasa si fii pe faza,ca vin aia si-ti ia frigiderul si „aragazele” ! Sau du-te la sediu si fa si tu ceva util-pazeste-l ca vin minerii acolo !

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 10:49

  39. Du-te si pazeste padurea aia,ca o taie piticu ! PSD= Praduieste si Destrama

    În pădurea cu alune
    Aveau casa doi pitici.
    Vine DNA și spune:
    UNDE PLM E MĂ ,PĂDUREA??!!

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 10:54

  40. Ia uite cum si-au pus astia militianul pe perete ! https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2018/10/10/5bbdf6a4df52022f755f3ee3/646×404.jpg Avem si aici unul,care ,daca vrea el ,ne sparge seminte in cap ! Mai trebuie sa-l cocoate cineva acolo !

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 11:18

  41. 8-10.000 de voturi, Mangalia independenta politic, care poate impune Constantei ??!!!
    Mai, independentule, lupule, salvatorul nostru, atotstiutorule, nemernicule, netrebnicule, schizo, catatonic, sodomist, hitlerist, hulitor, sucitor de brate, ticalos, spune-ne ce dracului, Doamne iarta-ma, fumezi ? Si de ce nu-ti iei medicamentele ? Esti rupt de realitate, lasa-ne cu basmele tale si du-te si fa o mancarica prin Vama, vorbesti mult si prost

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 12:50

  42. Pt. #33
    https://www.replicaonline.ro/femeile-liberale-din-constanta-actiune-umanitara-la-poarta-alba-389085/

    Comentariu prin nabuco — 24 aprilie 2019 @ 14:58

  43. @42-Doamnele de acolo fac antrenament.Gandul lor e altul : https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/57308550_1159083447597923_8032678803140509696_n.jpg?_nc_cat=101&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=c7e974c4943ae8acba6d3186cd878ce4&oe=5D2EA209 Iar pentru 33 au anuntat ca-i distribuie gratuit MAJEPTIL !

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 15:28

  44. @42- Apropo de provenienta acestui medicament :Pentru ca al nost viitor presedinte(ce se vrea !) strange legaturile cu Franta lui Macron au stabilit si urmatoarea intalnire-al nost cu fi-sa si ala cu ma-sa ! Sa iei majeptil…nu altceva !

    Comentariu prin Anonim — 24 aprilie 2019 @ 15:49

  45. Pt. Ozzy
    Pentru ca Mangalia să fie independentă, trebuie ca la alegerile locale următoare să câștige partide locale. Momentan nu știu ca să existe astfel de partide.
    Altfel, PSD-ul va nominaliza la funcția de primar un magan, care va lua iar sub 10 % și 2-4 consileri, iar PNL-ul va merge în continuare cu serviciile. Și Mangalia va pierde iar.

    Te bați aiurea cu cărămida în piept, dar doar jignești de cele mai multe ori. Pe anonimi mai bine lasă-i în plata lor.
    Faptul că PSD-ul te lasă să vorbești, e tot un joc politic. Trebuie să pară că PSD luptă împotriva PNL. Fiind din interior poate că nu îți dai seama. Rămân la părerea că ești de bună credință, dar nu e suficient. E doar necesar, ca la mate. Dar dacă tot vrei să schimbi ceva în Mangalia, adună lângă tine pe cei care vor același lucru. Dar nu ca subordonați, ci ca parteneri. Nu te mai lăuda excesiv cu grupul de pe FB. La vot e cu totul altceva. Mai importantă e fabrica de buletine din incinta poliției (naționale) Mangalia.
    Și încă un sfat important. Nu te mai certa cu cei care vor înlocuirea lui Radu. Cel puțin până la viitoarele alegeri.

    Comentariu prin lucian visa — 24 aprilie 2019 @ 18:04

  46. @45-La alegerile trecute am votat un partid nou nout,dar care reusise sa-si puna observatori peste btot in teritoriu.Acest partid are ca motou lucruri simple : fara hotie,fara corupti si cu profesionism. Sunt cetatenii aceea frumosi,imbracati cu gust,educati si care au iesit in numar de 600 000 in strada,pasnici ! Ei prezinta „pericol” pentru acest sistem corupt care se spijina partid pe partid si care gandesc o eventuala alternanta (intre ei !) si care o sa ne tot puna „paralelismul de stat” cu care aiuresc vulgul ! M-a durut si pe mine ca ulterior „a fost infipt” acolo si Ciolos,dar,macar intuiesc acolo o adevarata schimbare. Urmatoarele alegeri sunt europarlamentare,dar functie de rezultat au mare efect in gandirea viitoare a alegatorului chiar si la locale ! In alegerile astea din 26 mai nu ar fi cazul sa ne intrebam,simplu,cati bani europeni s-au obtinut,de catre cine si cum s-au cheltuit ! Sau cati bani europeni s-au promis-pe proiecte si cati au ajuns sa-i plateasca locuitorii din bugetul local ! Cine-i de vina ? Credulii-bineinteles ! Asta cu independentii,stiti foarte bine,ca am mai incercat-o multi dintre noi,cand am spus ca „9 ne pasa” ! Si aveam atunci un independent de marca,insa atunci in oras se gandea cam asa: ia uite domle a aparut asta care nu da nimic ! Eu va propun sa fim mai atenti la USR si sa discernem asupra diversiunilor pornite impotriva lor,cum spuneam,lesne de inteles de ce sunt considerati…dusmanii lor !

    Comentariu prin I.S — 24 aprilie 2019 @ 18:56

  47. Sa dea Domnul sa apara un candidat credibil,etic si profesional ) din partea USR si Mangalia are destui !) si sa vedeti „alianta contra naturii(pnl-psd) la Mangalia !

    Comentariu prin I.S — 24 aprilie 2019 @ 19:16

  48. Tu chiar nu înțelegi că Cioloș are în spate serviciile ? Crezi că ajungea premier prin calitățile sale ? Ce să vedem la USR ? A auzit cineva de vreun USR-ist care să fi făcut ceva pentru Mangalia. Măcar o vorbă, de aprobare sau critică. Păi cum să supere ei serviciile care susțin PNL, când tot ei sunt. Eu stau pe Rozelor, foarte aproape de sediul lor. Nu l-am văzut niciodată deschis.

    VEzi și https://evz.ro/partidul-ponta-ciolos.html

    Comentariu prin lucian visa — 24 aprilie 2019 @ 19:26

  49. Putin mai sus am spus ca azi se schimba codurile penale ! Este o directiva europeana,obligatorie pentru tara noastra dupa cum ne-am angajat si am prins si in constitutie (directivele au intaietate) si unul de p’aci a si sarit ca asta e „schizo” ! E vorba de confiscarea averilor dobandite prin frauda ! Partidele alea doua,pomenite-sufla vre-o vorba despre asta ?!

    Comentariu prin I.S — 24 aprilie 2019 @ 19:27

  50. @48-Uite nici n-am pomenit bine de USR si”srviciile” sar ca arse !(cele4lalte !) Da’ oamenii aia care au tot iesit in strada si de care intadever s-a lipit si Ciolos intrun final,i-a scos in strada tot serviciile ? Daca imi spuneti ca Soros si alte tampenii de la Ardei gras de la Evenimentul zilei…o lasam asa cum a cazut ! Ciolos poate fi debarcat ulterior ! Si poate ca a fost pus acolo tocmai pentru…remarca dvs !

    Comentariu prin I.S — 24 aprilie 2019 @ 19:37

  51. Pt 45:
    Credeam că te-ai prins până acum, dar eu mă joc pe aici. De când am realizat că orice subiect serios este dus în derizoriu de către comentatorii de serviciu, o dau în derizoriu să văd până unde pot ajunge oamenii care nu au altă obișnuință decât să înjure. Mai întâi că dacă „fac pe nebunul” nu se mai simt ei amenințați, nu se mai străduie să mă zugrăvească într-o imagine derizorie.
    Apoi că printre picături transmit niste informatii pe care cei inteligenti le remarcă, iar ceilalți le ignoră.
    Ar fi o nebunie ca eu să mă țin serios și cei de sub anonimat, nemernicii, să nu facă altceva decât să insulte și să denigreze subiectele. Este ca unul care este expus în piața centrală, iar din umbra întunericului alții aruncă cu pietre în el. Nu vor pierde niciodată, iar eu nu pot face altceva decât să mă feresc cât pot. Astfel că am schimbat comunicarea aici pe limba lor. Îi altoiesc cum scot capul, dar mult mai tare. Dacă adminul nu încuraja astfel de atmosferă, acceptând orice derapare de la subiect, poate că se păstra o comunicare decentă. Pe stilul „Nu băga în seamă anonimii care insulta”, dar tu nu ai voie, ajungem exact în situația aia în care eu sunt expus și ei aruncă cu pietre – fără vreun alt motiv decât că sunt dintre nemernici sau au vreun partizanat politic. Am luat pietrele, le-am dar greutate și le-am aruncat înapoi.

    [conf. Dex: nemernic, ~ă = E: slv намѣрьнъ „care vine”] 1-2 smf, care a venit din altă parte Si: pribeag, venetic. 3 a (Bis) Trecător – nu este o insultă din partea mea, ci o denumire mai corectă pentru cei care au venit din altă parte să conducă Mangalia]

    Dar dacă vrei să discutăm serios despre politica locală și despre ce se poate face în Mangalia ca să se îndrepte lucrurile, nu se poate decât dacă lași la o parte îndoiala despre orice și identifici posibilitati în care să ai încredere că se poate întâmpla.

    Exact cu menționam precedent, partidele au notorietatea pe care o dă presa în politica națională. Dacă Partidul X pe național crește și se simte că învinge partidul Y, la Mangalia sau în oricare localitate electoratul va vota din inerție pe Partidul X, chiar dacă membrii din organizația locală a Partidului X nu au făcut nimic sau sunt niște pramatii. De exemplu, USR nu are nicio prezență activă în Mangalia, dar nu m-ar mira să câștige niste procente.
    Acest lucru se întâmplă când nu există alternative. Și în 2016, practic Mangalia a avut de ales între Iorguș și Radu. PSD a fost anihilat cu intentie, parte pentru că nu au avut un om, în rest din joc politic. Dar și jocul politic a fost consecință a faptului că nu au avut om. Doar nu era să candideze Paul împotriva lui Iorguș, având același electorat.

    Am înțeles invitația. Cred că a venit momentul să nu-i mai băgăm în seamă pe cei care fac figurație pe aici, să intrăm serios în luptă.
    Să îl dai jos pe Radu Cristian nu este așa de greu, mai ales la resentimentul de nemulțumire care este în Mangalia. Neîncrederea nu este dacă poate fi dat jos, ci există o neîncredere că oamenii se pot uni să îl alunge prin vot.
    Am să exemplific scenariile posibile și cum le poti transforma în realitate. Doar din orgoliu (sau șah?), pentru a ne intoarce in viitor (să fim sănătoși!) la ele, pentru a constata că nu au fost întâmplări, ci au fost gândite și realizate.
    Revin când am mai mult timp.

    Comentariu prin Mentalistul — 25 aprilie 2019 @ 8:50

  52. @51- Ti-am mai spus ca sunt puncte unde „ne intalnim” ca si gandire,inclusiv ala prin care mai bine faci pe prostu,ca pe desteptul…o fac multi ! Aia cu USR-ul am spus-o si eu lui Visa.Da !- e bine sa privesti cu atentie si „dincolo” ! Insa vezi ca d-lui,din punct de vedere politic,probabil si datorita experientei,a intervenit „oportun” ! Daca n-ar fi fost bagat Ciolos acolo…probabil ca nici nu mai aveam ce discuta despre viitoarele alegeri.Da,ai dreptate,pe vot negativ se va merge si in viitoarele alegeri in Mangalia ! Referitor la Paul consider ca gresesti,pentru ca ar fi fost ales nu numai de acelasi electorat al lui Iorgus,dar chiar si de catre altii.(eu sunt unul dintre aceia !) Nu din considerente electorale i s-a retras sprijinul politic,cand ala cu prafurile a facut sedinta in primaria lui Radu cu activul psd si l-au dat la dos ! Paul este un pericol pentru cei…care fenteaza legea !

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 10:31

  53. @52-In campanie electorala,la un interviu ,cand reporterul vadit de partea adm. lui Radu a afirmat ceva privitor la o hotarare de C.L,Paul a spus ca asta nu s-a discutat in plen si ca necomunicarea catre prefectura reprezinta fals si uz de fals-puscarie ! Ori asta era pericol nu numai pentru astia noi…si i s-a retras sprijinul politic imediat !

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 10:50

  54. @52-N-am informatii precise despre „retragerea lui Boita,dar gandul ma duce tot inspre asemenea fapte si mai ales din sedinta cand atentiona asupra legalitatii imprumuturilor si pericolul falimentului si riscului de a nu se mai primi salariile !

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 10:55

  55. https://sevedetot.ro/interzis-total-timp-de-zece-ani-taierea-arborilor-comertul-si-exportul-de-lemn-noi-cand-vom-aplica-asta/

    Comentariu prin Anonim — 25 aprilie 2019 @ 11:17

  56. Un lucru este sigur: Mangalia trebuie sa scape de acest primar incompetent numit in functie. Atat. Restul e bors.

    Comentariu prin Dan Cristescu — 25 aprilie 2019 @ 11:41

  57. In topic-bun pentru o informare,chiar si tardiva pentru unii : https://adevarul.ro/locale/pitesti/cum-s-ar-putea-distruge-padurea-trivale-vile-turistice-activisti-mediu-nu-e-intamplatoare-intarzierea-declararii-padurii-arie-protejata-1_5cc04078445219c57ee6a1ac/index.html

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 13:34

  58. Pt 52
    Aici nu ne întâlnim în gândire: Dta nu este nevoie să faci pe prostul, este de ajuns cum ești.

    Comentariu prin Mentalistul — 25 aprilie 2019 @ 13:43

  59. Pt. #53
    https://www.cotidianul.ro/grupare-pdl-pentru-falimentarea-neptun-olimp-sa-ii/

    Like @56, dar sa fim atenti pe cine alegem …

    Comentariu prin nabuco — 25 aprilie 2019 @ 13:49

  60. Pt 54
    Știu exact de ce a plecat dna Boiță din Primărie. Ideea e sa nu mai dai cu pietre daca nu ai informațiile exacte. A plecat, adio! A plecat și Dumitrana, adio! Au plecat și consilierii personali ai primarului, adio! Asta e meteahna dtale, te lupți încă cu fantomele!
    Dă-mi la ora asta pe cineva care se poate lupta cu Radu! Dar nu în afișe și bannere pe străzi, pentru că nu la asta se reduce politica. Ci la nivel de butoane. Și la nivel de mental colectiv. Dă-mi și eu vin în sprijin.
    Să scoți acum un iepuraș din joben e mai greu, astfel că nu ai ca posibilități decât ce ai acum ca notorietate.
    Ardem gazul de pomană cu fantome,când de fapt ar trebui consolidată o unire în Mangalia contra lui Radu Cristian. Problema este că toți vor puterea și îi văd crispați cu ochii la mine, în loc să fie cu tunurile pe Radu. În condițiile în care eu tot zic că nu mă entuziasmează vreo candidatură, nici pentru consilier local. Dar m-a interesat sa muncesc pentru popularitate, pentru că altfel nu am cu ce să ajut la o adică. Și să vezi când voi începe să mă mișc cu talent când voi intra in campanie, toată campania mea este anti-Radu. Ăsta ne fură și banii din viitorul Mangaliei.

    Comentariu prin Mentalistul — 25 aprilie 2019 @ 14:11

  61. @60-Da neica,voi vota impotriva lui Radu dintr-un motiv simplu : Eu nu consider ca fiind incompetenta faptul ca a trecut proiectele europene in carca bugetului local,ci pur si simplu un act de coruptie,dupa ce a acuzat CL ca a intarziat o hotarare,dupa care prin santaj(ca am fi pierdut bani) s-a apucat sa cheltuiasca mult mai mult,e adevarat cu acceptul unora din CL (unii chiar participand cu materiale pe firmele lor-capuse) Asta ar fi principalul motiv.Nu enumar altele,ca eu nu-mi fac campanie. E ultima oara cand ma fac ca nu-ti vad magaria si impolitetea.Am convenit ceva p’aici si d-ta o tii langa :toti sunt idioti si pupincuristii lui Radu ! Potoleste-te,ca si eu stiu sa ma tiganesc si tine cont ca nu eu pierd !

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 14:45

  62. @60-Si apropo de coruptie-pentru ca au aparut intrebarile pentru referendum-cum va postati fata de administratia locala,la referendum ,daca tot suntem pe invers cu politica centrala (despre care spui ca n-are legatura cu Mangalia) Pentru mine coruptii n-au culoare politica ! Mai ramane sa-mi explici de ce psd-ul local ar trebui sa voteze NU-la prima intrebare din referendum! Daca o pui iar p’aia cu:”ce are sula cu prefectura”…atunci nu te supara ,da’ nu stiu cine e prostu si cine face pe prostu !

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 14:58

  63. Povestesc un scenariu, greu de realizat pentru unele mentalități, imposibil de realizat pentru celelalte.
    Predictionez că ușor-ușor Mincinosul o să ajungă în dizgrația PNL-ului, la nivel central. Mai ales după ce le-a dat țeapă cu o contribuție mare promisă pentru europarlamentare. La Constanța când au fost Orban și Rareș Bogdan a dispărut dintre primarii lăudați, l-au dat jos de pe scenă. Este cel mai important primar din județ, dar conducerea PNL l-a urcat la pupitru în locul lui pe George Scupra de la Ovidiu. Nu trebuie decât să se facă cunoscut adevarul, ce fel de primar este Radu Cristian. Să vrea să se debaraseze de o imagine rea. Dacă devine exemplu rău pentru orice conversatie la tv în gura celor care vor să mai taie macaroana lui PNL, îl vor ține la distanță.
    În același timp, să existe o variantă de persoană care poate câștiga populația. PNL are Alianța 2020 cu USR. În gașca lor dacă realizeaza că un alt candidat, din partea USR de exemplu, are mai multe șanse decât Radu, sprijinul politic poate fi mutat de pe Radu pe acesta. Dar cum nu ai cine să preia USR (sau cine știe, se poate într-un an), un om care să fie și popular locuitorilor Mangaliei, uite o posibilă rocadă în gașca lor, cu care să scapi de Radu. M-aș simți satisfăcut să le vină penelistilor de la centru că trebuie să îl susțină pe X, pe care îl înjurau în trecut.
    Dar e greu, numai o singură persoană poate face asta în Mangalia. Care să convingă că o astfel de mișcare politică este sigur câștigătoare. În timp ce există un risc mare ca Radu să piardă alegerile, dacă merg cu el. Iar acel om să fie în stare să fie agreat și de opoziția contra Radu.

    Dacă nu ai ingredientele pentru o astfel de posibilitate, nu-ți rămâne decât să te focusezi pe opoziție. Avem o opoziție politică, dar avem și o opoziție a cetățenilor, pe care nu îi interesează partidele, dar s-au săturat de Radu. Asta înseamnă că împreună, uniți cumva, să îl nimicească la vot pe Radu și camarila lui. Pentru asta este nevoie să nu își mai bage coada nimeni, nici de la Constanța, nici prin vanzare de la Mangalia. Cineva trebuie să fie destul de înfipt să obțină/să nu permită alte combinații politice. Să ne lase în pace să ne facem politica singuri. Și asta e greu, dar nu imposibil dacă găsești butoanele care trebuie.
    Ar mai fi nevoie apoi ca opoziția să fie unită. Ăsta nu se poate decât dacă partidele politice și actorii politici inteleg ca pot obține mai mulți consilieri dacă se unesc în campanie. Fiecare vrea să își pună candidat ca să tragă mai mulți consilieri, chiar dacă nu câștigă primarul. Aici e prostia. Singurul lucru care l-ar putea ajuta pe Radu este ca opoziția să fie debinată. Era util un război între cei din opoziție, ca până în iunie 2019 să admită fiecare pe ce nivel este, ca apoi să știe de pe ce nivel real poate să negocieze.

    Dar până la urmă se numără voturi, nu partide. Mai există o soluție care ar putea să scoată oamenii la vot, care ar uni voturile anti-Radu și l-ar bate de l-am asculta cu urechea dacă mai respiră. Nu am să discut momentan desore ea, este în lucru.

    Dacă tot discutăm, le luăm și noi pe rând. Este doar o opinie, nu trebuie să-mi săriți în cap, sunt deschis pentru discuții. Nu trebuie să gândiți că partidele nu ar exista, fiecare partid își are propriul orgoliu și are propriile planuri. Dacă s-ar pune pe prim plan binele Mangaliei, nu ar fi o problemă. Dar tocmai pentru că există problema, aici trebuie închisă.
    Mă tot gândesc din ianuarie ce s-ar câștiga dacă eu ies din scenă. Pe de o parte, mă gândesc că unii actori politici, nefiind învățați cu lupta, se vor vinde la primul colț de stradă, dar la vedere, asumat, nu cum se ascund acum. Pot să-i fac zob, să îi tragă Cristian după ei în groapă, nu la putere. Și atunci se vor debarasa singuri de el, nimeni nu se urcă intr-un vapor care se scufundă, se reașează tabla de șah. Ori poate prin ieșirea mea din scenă să realizeze că trebuie să se unească? Nu prea cred, cunosc actorii. Dar e o dilemă pentru mine zilele acestea.
    Știu realitatea din oraș, mă întâlnesc zilnic cu oamenii. Nu poți astăzi să mă eviți, dacă ne referim la o campanie pentru locale. Contează ce le spun oamenilor, pentru că le-am dovedit că sunt bine intenționat. Nu m-am vândut, oridecâteori am fost ofertat. Se câștigă ceva dacă mă las la vatră?

    Comentariu prin Mentalistul — 25 aprilie 2019 @ 15:10

  64. @63-Hai bai frate,mai incearca sa intri si la concret ! Incearca niste raspunsuri :de pilda de ce crezi ca asta „mic care respira greu” a fost sustinut de Moga,Mazare si ala de la liberali(imi scapa numele acu…ala cu elefantii galbeni !) sau prin noncombat de la Stroe ! Astia sunt „fantome” vechi ? De ce crezi ca tugulanul alegator trebuie sa faca o intoarcere pe calcaie la 360 grade(atat am invatat si noi la matematica !)si in felul asta,la vremuri noi…tot noi ! Noi asteptam aici,ca sa-ti dam crezare,atitudini ferme din partea partidului care te-a pus consilier,nu neaparat din exterior,ci macar din Mangalia !

    Comentariu prin I.S — 25 aprilie 2019 @ 16:27

  65. I.S. a dat-o n USR. La varsta care o are e dovada ca a fost securist. Ozzy care de data asta are dreptate nu are nici o sansa impotriva prostimii

    Comentariu prin Fane — 25 aprilie 2019 @ 22:30

  66. https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/apr/25/capitalism-economic-system-survival-earth

    Comentariu prin nabuco — 2 mai 2019 @ 14:44

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress