Mangalia – politica locală

6 martie 2019

Primăria Mangalia lucrează la parcări, alei pietonale și spații verzi

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 19:26

Primăria Municipiului Mangalia a început lucrările de curățenie și igienizare pe locul fostelor garaje demolate recent, în mai multe zone ale orașului. Într-o primă etapă, astfel de lucrări se derulează în zona străzii Rozelor, unde, ulterior, vor fi amenajate parcările de reședință. Astfel, se ridică molozul și resturile de construcții rămase de la garajele demolate, se nivelează terenul și se crează astfel spații pentru ca locatarii să-și poată parca mașinile, până la delimitarea parcărilor de reședință. În paralel, în același cartier, continuă lucrările de montare a pavelelor, pe aleile pietonale și cele adiacente din jurul blocurilor, precum și pe cele de acces în blocuri. Alte intervenții pe domeniul public constau în desființarea gardurilor metalice din perimetrul blocurilor și amenajarea spațiilor verzi, dar și plantarea de flori și gazon. ”Odată cu venirea primăverii, continuăm lucrările de întreținere și modernizare a domeniului public. Am început cu degajarea terenului de molozul lăsat în urmă, de către proprietarii care și-au demolat garajele și nu au adus terenul la starea inițială, pentru a evita potențialele accidente în aceste zone. Totodată, pe mai multe străzi din acest cartier, continuăm montarea pavelelor pe trotuare și pe aleile de acces în blocuri. În plus, am scos la curățenie angajații Primăriei și în fiecare săptămână vom igieniza câte un cartier. Pentru a avea un oraș îngrijit, toți locuitorii Mangaliei trebuie să înțeleagă că acest efort este în zadar, dacă nu păstrăm curățenia”, a precizat primarul Radu Cristian. Lucrările de sistematizare a cartierelor orașului vor continua și în alte zone unde au existat garaje, prin amenajarea parcărilor de reședință, alei pietonale, spații verzi și locuri de joacă.

editiadesud.ro

4 Comments

  1. https://www.airvisual.com/romania/constanta/mangalia/mangalia-soseaua-constantei

    Comentariu prin nabuco — 7 martie 2019 @ 13:55

  2. http://mink.ro/userfiles/productlargeimages/product_3492.jpg
    La Multi Ani pentru sexul frumos !

    Comentariu prin nabuco — 8 martie 2019 @ 11:29

  3. https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2019/03/08/53285614_2126323450785756_3400333244695052288_n-1000×600.jpg

    Comentariu prin nabuco — 8 martie 2019 @ 15:38

  4. „Frumos” articol ca si cuvintarea primarului. Mai ca l-as crede daca nu as sti cum se minte si cum sint furati cetatenii.

    Comentariu prin pop — 13 martie 2019 @ 18:44

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress