Mangalia – politica locală

4 februarie 2019

Primăria Mangalia reabilitează trotuarele și aleile de acces în blocuri

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:08

Primăria Municipiului Mangalia continuă, în această perioadă, lucrările de modernizare a domeniului public. Pe mai multe străzi din localitate au loc intervenții la aleile pietonale, dar și la cele de acces în blocuri. Lucrările vizează reparații la trotuare, reamenajarea spațiilor verzi din jurul blocurilor, prin plantarea de gazon și diverse tipuri de flori, montarea de becuri led la iluminatul public și înlocuirea mobilierului urban deteriorat ( coșuri de gunoi și bănci).

”Am început astfel de lucrări încă de anul trecut, după ce gospodărirea orașului a fost preluată de Primărie, de la Consiliul Local. Lucrările s-au sistat pe durata sezonului rece, dar acum profităm de îmbunătățirea vremii, pentru a relua proiectul de sistematizare. Anunț locuitorii Mangaliei că, în prezent, lucrăm pe strada Rozelor și alei adiacente, iar apoi continuăm cu Șos. Constanței, Ștefan cel Mare și alte zone ale orașului”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. Tot în această perioadă, Primăria Mangalia pregătește lucrări de intervenție pentru modernizarea trotuarelor din cartierul de case (”Coloniști”). ”Pe multe străzi din acest cartier nu există deloc trotuare, iar acolo unde există nu au fost reabilitate niciodată. Este o investiție cerută de populație, întrucât pietonii nu au pe unde circula și din această cauză au avut loc multe accidente”, a mai completat edilul orașului. Concomitent cu lucrările de sistematizare a domeniului public, vor demara și lucrările de modernizare a stațiunii Saturn, cu fonduri UE.

Replica 04.02.2019

45 Comments

  1. La ultima ședință a CL Mangalia, consilierul Leo Tănase a propus ca banii pentru trotuare să fie alocați pentru un nou corp de clădire la școala 5. Cel mai vehement împotrivă părea Sorin Mihai. Cel puțin așa am înțeles eu din film, în condițiile în care se exagera la vocalize.

    Oricum, la ultima ședință a fost aprobate la foc automat (de PNL și UNPR) multe proiecte vădit supra-supraevaluate, gen locurile de joacă și cinematograful Pescăruș. Reabilitarea acestuia din urmă va costa, probabil, cât două cinematografe de aceeași mărime, dar noi. Ce mă miră însă, este atitudinea opoziției, PSD + ALDE, care se rezumă doar la câteva comentarii în ședințele CL. Mult prea puțin pentru că alegătorii nu sunt în sală și nici nu se uită la înregistrările video. Apreciez totuși că Leo Tănase și Nicu Moroianu, n-au depus armele. PSD-ul, același ineficient joc de glezne.

    Comentariu prin lucian visa — 4 februarie 2019 @ 17:11

  2. Bravo Leo, oricum mai eficient decat O2zy.

    Comentariu prin nabuco — 4 februarie 2019 @ 19:30

  3. Cand am propus eu, nu a fost de apreciat. Cand mi s-a copiat propunerea, propunerea mea e apreciată:
    https://www.facebook.com/ozzy.weekender/videos/2815412938484869/

    Ca fapt divers, când am propus eu, vedeti cine a votat amendentul.

    Comentariu prin Mentalistul — 4 februarie 2019 @ 20:58

  4. Și on-topic:
    Șugubeață treabă, din toată Mangalia, primarul s-a apucat de pus dale fix de la scara blocului meu.

    Comentariu prin Mentalistul — 4 februarie 2019 @ 21:07

  5. Si tu habar n-aveai.
    Ești chiar haios.

    Comentariu prin Anonim — 4 februarie 2019 @ 22:07

  6. Te pomenești că sunt șeful lui Radu Cristian?
    Ia zi, unde vrei să-ți pună și ție? Am chef să-i dau un ordin.

    Comentariu prin Mentalistul — 4 februarie 2019 @ 22:14

  7. 1 – si pe strazile cu trotuare sint parcate masini. De ce le mai face?? Aaaaa, sa „cheltuiasca” banii cu procent.
    2 – Ptr ce scoala? Sa invete copii carte si intr-o zi sa-l dea deoparte de fe functia de primar? Piticu se crede primar pe viata, nu ca ar fi exclus.
    3 – Alo, excelenta voastra, radu c ati terminat proiectele ptr faimoasele parcari?? Vezi ca mai sint garaje printre blocuri.

    Comentariu prin pop — 5 februarie 2019 @ 8:38

  8. Profesorul mi-a scris ieri că mă iubește. Și s-a străduit să facă audiență. Pe la oameni din Fetești.
    Dau copy-paste:

    《Știrile false (din eng. fake news) – „răspândirea de informații false cu intenția de a induce în eroare, în scopul de a deteriora reputația unei agenții, entități sau persoane, precum și pentru câștig financiar sau politic.” (wikipedia)

    Numele meu a fost asociat, în ultimul timp, cu mai multe astfel de știri false, produse de un individ pe care, în general, îl ignor. Intenția lui este de a crea o masă critică prin acumularea de inepții debitate fără rușine. Pentru că timpul și-l ocupă strict cu statul de Facebook, nu îmi propun să intru în polemică (dialogul cu asemenea indivizi este pierdere de timp), ci doar să atrag atenția asupra minciunilor fabricate.
    „(…) în era internetului (…) se dezlănțuie sindromul complotului şi proliferează scornelile” (Umberto Eco)

    1. Nu am votat împotriva proiectului pentru școală. Acest proiect este depus în vederea finalizării prin fonduri europene. Am votat, în schimb, împotriva pierderii acestei oportunități, care ar fi condus la cheltuirea banilor din bugetul Mangaliei, în loc de bani europeni. Ciudat este că unii care au fost împotriva împrumutului vor acum să ne împrumutăm și mai mult. Aș vrea să aflu, totuși, unde muncește individul preocupat de locul meu de muncă, pentru a putea și eu să îmi exprim colegial îngrijorarea pentru viitorul serviciului său.
    2. Nu a fost atacată, de prefecți, hotărârea privind taxele și impozitele. S-a atacat, numai PARȚIAL, hotărârea privind instituirea taxei speciale de dezvoltare și promovare a turismului (hotărâre separată). Prefecții ar trebui să fie, conform legii, apolitici. Practica a dovedit altceva. Că trebuie să ne promovăm turismul este evident pentru oricine.
    Individul postac a contestat acum 2 ani, de exemplu, hotărârea privind înființarea Direcției de Cultură și Sport. Și-a atins scopul, căci împreună cu prefectul de atunci a reușit să blocheze, timp de 2 ani, activitatea acestei instituții: abia anul trecut, în vară, instanța a decis să îi respingă acțiunea și de atunci poate funcționa „de jure” această direcție.
    3. Nu sunt obedient nimănui, în activitatea de consilier local am încercat de fiecare dată să inițiez și să susțin orice acțiune benefică și să anulez orice blocaj. În primii doi ani de mandat am depus proiecte lucrate individual sau în echipă. De exemplu, proiectul privind locuințele de serviciu pentru cadre didactice și medicale a fost introdus de 3 ori pe ordinea de zi a ședințelor CL. Momentul în care ipochimenul grandoman a votat împotriva acestuia (după ce fusese de acord în comisie) mi-a dovedit că își dorește numai să mintă și să blocheze totul (proiectul ar fi trecut cu votul lui). Ridiculizat chiar și de colegii săi de partid, reușește să îi mai păcălească pe câțiva naivi, în mediul online. Pentru mine nu face nici cât o ceapă degerată.
    4. Nu am votat pentru pierderea proiectelor europene, ci pentru finalizarea acestora. Dacă deveneam și eu un Gică Contra, Mangalia ar fi avut 3 șantiere eterne și nu ar fi avut Aleea Teilor, Evergreen sau Istorie la malul mării. Ar fi fost bine să fie terminate cu fonduri europene, dar nu a ținut niciodată de mine acest lucru.
    5. Nu s-au eliminat subvențiile pentru căldură, așa cum anunța alarmist și aberant redactorul știrilor false locale. În plus, țin să adaug că nici apa de ploaie nu trebuie să o plătim la preț de apă minerală.

    Sunt doar câteva astfel de știri false, emanate de un ins care nu încetează să mă mire: de unde o avea atât timp liber? Cât o sta zilnic să născocească atâtea aberații atotcunoscătorul care nu a depus măcar un proiect de HCL, conceput de el? Evident, nu voi avea niciodată timp pentru a contracara ce debitează, pentru că am o familie, un loc de muncă și activități în care mă implic zi de zi. De aceea, cine se adună precum fluturii la bec la prostiile lui ar trebui să o facă în continuare cu mai multă atenție. Căci „Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.” (Umberto Eco)》

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 9:10

  9. Mi-a scris și Ciuraru de dragoste. Tot de ieri:
    《De ce minți, parafrenicule?

    Ca să denatureze în mod deliberat adevărul, minte. Și minte pentru că se folosește de teoria lui Goebbels – minciuna repetată la nesfârșit devine adevăr, chiar dacă este minciună.

    Și nu mă refer la minciunile pe care le scrie/spune la persoana mea și a colegilor din Consiliu, de care nu sunt afectat, ci la cele de natură administrativă și legislativă, promovate de către Administrația publică locală și adoptate de Consiliul Local, pe care EL le consideră nelegale, deh se crede vraci/șaman administrativ, deși toate au aviz de legalitate și se bucură de control de legalitate(prefect, instanța). Instanța de contencios fiind sigura îndrituită de lege care poate hotărî legalitatea actului normativ.

    Deunăzi a făcut afirmații grosolane și manipulatoare cum că prefectul a atacat în contencios proiecte ,,IMPUSE” de către primar. După 2,5 (ani) de mandat ÎNCĂ nu realizează faptul că cetățenii i-au dat MANDAT primarului să fie INIȚIATOR de acte normative și administrative locale. Știu, nu-l suportă, are ghimpe pentru primar, dar asta nu înseamnă că toată comunitatea trebuie să îi suporte ifosele de ,,atoateștiutor”. Știu, zi de zi ,,taie frunze la câini” și face gălăgie în online, ,,decât” atât. Good job, parafrenicule!!!

    Pentru informarea dumneavoastră:
    1. Primarul nu lucrează împotriva cetățenilor din comunitate, ci în favoarea lor;
    2. Proiectele depuse pe fonduri europene sunt pentru localitatea Mangalia;
    3. Lucrările de infrastructură care se realizează în UAT sunt pentru cetățenii Mangaliei;
    4. Primarul are tot interesul să facă lucruri bune pentru comunitate, doar că resursele financiare sunt limitate.
    5. Taxele locale NU s-au mărit;
    6. NU EXISTĂ PREȚ CORECT, ci doar statistic. Prețul corect este cel la care se încheie contractul și la care se achiziționează produsul/marfa.》

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 9:12

  10. Și acum întrebarea mea: De ce primarul, de ce Ciuraru, de ce Mihai Sorin scriu ei injurii despre mine? și de ce se străduie să fie cât mai publice?
    Primarul o face și în comunicatele oficiale. Apoi Colgate plătește articole în presă, vor o audiență mai mare. De ce?

    Dau exemplu propunerea cu consteuctia școlii, pe care Leo a repetat-o după ce am propus-o eu în ședința precedentă. Din punctul asta de vedere, Leo și Nicu sunt de ajutor, pentru că eu am multe subiecte și ei reamintesc din subiectele mele, dacă uit cumva. Eu nu uit, se grăbesc ei.

    Diferenta este că atunci când am propus eu, Leo nu a votat. Apoi, la urmatoarea ședința, când Leo a propus același lucru, am votat-o. Pentru că nu sunt escroc ipocrit, să mă dezic de o idee pe care am propus-o ca fiind bună. Pe Leo probabil l-a surprins propunerea mea, deoarece nu a votat-o, apoi s-a dus acasă și s-a mai gândit la ea, iar la următoarea ședință a propus același lucru.

    Clipul pe care l-am postat la pct.3 a fost văzut de 3300 de persoane pe contul meu și de 4300 persoane pe grupul meu, unde sunt doar mangalioti. Aceștia au vorbit mai departe, a început să se vorbească și la Gala Galaction, unde Sorin Mihai este văzut ca un Iuda. S-au luat de el, s-a enervat profesorașul și a ticluit câteva pagini de injurii la adresa mea.

    Deci, Nabuco, la ce fel de eficiență te referi?

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 9:35

  11. https://www.replicaonline.ro/consilieri-furiosi-exista-in-cl-mangalia-un-individ-care-debiteaza-ineptii-nu-valoreaza-nici-cat-o-ceapa-degerata-380987/

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 9:56

  12. Pt. #10
    La asta:
    „…
    Pe timpurile alea, din câte îmi amintesc,…” / cont.
    http://www.lucianvisa.ro/2016/05/15/pentru-un-viitor-consilier-psd-vanzarea-mangaliei-pare-normala-articol-dupa-un-comentariu/#comment-133103

    Comentariu prin nabuco — 5 februarie 2019 @ 10:49

  13. Nabuco, nu mi-ai raspuns la intrebare.
    Nu schimba subiectul, precum copiii mici.

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 11:14

  14. am citit ce a postat nabuco in linkul cela..
    sa inteleg ca atunci urlau toti inclusiv membri psd impotriva lui ozzy iar acum ozzy este psd ul in CL?ca ceilalti nu exista.tanase in afara de injuraturi mai ramane sa si scuipe ca asa e educat el de pe teren.in rest…foleanu mai misca dar doar cand se trezeste din sommnul de consilier..si parca mai era si maganu..aa ala a plecat pe criterii profesionale la balnear..deci ozzy e psd ul …
    ciuraru si profesorul ala doi…ipochimeni materialisti si oportunisti.slugi ale primarului impreuna cu ceilalti obeedienti.macar unii ca mihai sorin si griguta vesnic in CL stiu pentru ce ridica mana.pentru bunastarea proprie.

    Comentariu prin wow — 5 februarie 2019 @ 11:42

  15. Pt 14 Linkul acela e pus de unu’care se dovedește mai ” dibaci” decât cred altii ca sunt.pentru că acolo se face un remember pentru cei care au uitat cine sunt băieții ăștia si de unde au plecat(Teo si Crăciunescu au pornit împingînd la căruță lui Radu.C) – si despre ei povestește ozzy.care ,deși de aceeasi”provenienta” a devenit paria între ei…pe interese,nedeclarate- sau poate că a ajuns mai tarziu!)

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 13:19

  16. Ozzy eu cred ca baietii astia „e mai smecheri” decat tine pen’ca s-au trezit mai repede decat tine la faptul ca in atreprenoriat n-ai nicio sansa de „dezvoltare” pecuniara si de interese(e mai usor la ban’u public),mai ales ca intre timp a aparut si Daddy Vitamina si Valcov,care pun frana si cred ca nu mai merge nici macar acolo la firma…de unde ai plecat in trening. Nu este exclus ca peste putin timp sa-ti consideri fosta sotia si afacerea la care ai muncit,pentru ca asa iti cere partidul,ca pe niste „burghezi mandatari” ! (erai copil cand mandatarii erau dusmanii de clasa !)

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 13:50

  17. @14-Din toata bulibaseala propagandistica pornita de articolul din Replica eu personal am inteles ca am avut dreptate cand i-am catalogat ca fiind din aceeasi tabara ,chiar daca isi spun liberali,psd-isti,ald-isti sau punr-isti si am de remarcat(intru lamurire) doua aspecte din spusele-scapate de ipocriti : 1. Zice acolo un ipocrit : …” Ridiculizat chiar și de colegii săi de partid, reușește să îi mai păcălească pe câțiva naivi, în mediul online. Pentru mine nu face nici cât o ceapă degerată”.-asta referitor la batutul nostru in van in piua psd-ului !

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 13:58

  18. @14-continuare- 2. Zice acolo un alt ipocrit-de fapt din pozitia de ghiocel-„NU EXISTĂ PREȚ CORECT, ci doar statistic. Prețul corect este cel la care se încheie contractul și la care se achiziționează produsul/marfa.》”

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 14:02

  19. @14-Ma iertati ca postez asa (laptopul meu batran nu mai poate „duce” poliloghii lungi iar de pe telefon care ar putea,nu-i facut pentru ochii mei !) Ghiocelul asta de Vali Ciuraru ne considera idioti pe toti,in incercarea lui de ascunde unde se face „furtul” !

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 14:11

  20. Pret corect nu exista decat intre privati ! Intre beneficiar bugetar(si mai ales la primarii) este dupa ce se stabileste „parandaratul”,dupa care beneficiarul declara : Da mi se pare un pret corect. Face contractul,ii arunca o „ciosvarta” lui Ciuraru care trebuie sa ridice mana si asta,daca e ghiocel desavarsit,mai face si propaganda !

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 14:30

  21. Pt. #13
    Au raspuns deja cei @14 si @15 pentru mine. 😉

    Pt. #17
    https://www.cotidianul.ro/pnl-psd-si-pc-au-semnat-un-acord-pentru-desfiintarea-sri-dna-ccr-ani/

    Comentariu prin Anonim — 5 februarie 2019 @ 14:40

  22. @21

    Comentariu prin nabuco — 5 februarie 2019 @ 15:00

  23. Cine pe cine fură?
    https://www.facebook.com/ozzy.weekender/videos/2400229946669839/

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 16:53

  24. Stim -le consilier!Cunoaștem si raspunsul oricărui consilier,cum că nu e specialitatea lor sa verifice costuri si preturi si faptul ca aveti un ordonator principal de credite si e treaba lui ! Dar s-a că un consilier sa spuna la vot: Votez pentru lucrarea respectivă,pentru că am stabilit-o de comun acord că fiind necesară,însă solicit să se consemneze în p.v de ședință că prețul pentru cutare…Este umflat! P V de ședință este aprobat in sedinta următoare si se poate verifica. Sunt calculator de pret,antecalculatii si postcalculatii.Ati consultat specialiștii? N-am văzut,n-am auzit si nici gura nu- mi miroase a usturoi ! În filmulețul ala se vede si primarul care spune:
    Suntem cu toții implicați si stiti la ce ma refer! Iar noi…noi trebuie dă fim manevrat politic si electoral !

    Comentariu prin Anonim — 5 februarie 2019 @ 19:07

  25. Ce n-am înțeles eu din ședința CL, este votul de abținere al consilierilor opoziției. Dacă este un preț supraevaluat, atunci e normal să votezi împotrivă și să motivezi. Deasemenea e normal să fie consemnat în procesul verbal acest lucru. Dacă ești împotrivă nu înseamnă că nu dorești modernizarea Mangaliei. Poți vota ulterior același proiect la o alocare bugetară corectă. N-am văzut niciun amendament al opoziției la valoarea unor proiecte. Dacă primarul a propus o sumă, atunci opoziția trebuia să vină cu o valoare mai apropiată de realitate.
    O întrebare. De ce primarul nu mai participă la ședințele CL ?

    Comentariu prin lucian visa — 5 februarie 2019 @ 19:26

  26. @25-Corect si ar mai fi dicutiile care se poarta la executiilr bugetare,sau ar trebui sa se…

    Comentariu prin I.S — 5 februarie 2019 @ 19:44

  27. E-te şi la Ciuraru ăsta cît poate fi de prost! Cică „Primarul nu lucrează împotriva cetățenilor din comunitate, ci în favoarea lor”
    CUM lucrează în favoarea mea, băi limbricule, achiziţiile din banii MEI la preţuri de 4-5 ori mai mari decît preţul pieţei?
    Cum lucrează în favoarea mea, băi oxiurule, vînătoarea de vrăjitoare pe care o face ăla care îţi oferă adăpost atît de generos în colon?

    Ă?

    Comentariu prin Părintele Futuimamaeideadministraţie — 5 februarie 2019 @ 20:22

  28. Păi, băi sitarule, dacă „Primarul are tot interesul să facă lucruri bune pentru comunitate, doar că resursele financiare sunt limitate”, atunci să-şi vîndă unul din ceasurile alea ale lui scumpe, de cocalar, şi gata! A plătit o faleză!
    Dcă-şi mai vinde un pantof, plăteşte şi Evergreen-ul!
    Hai, că tot s-a umplut mangalia de case de amanet…

    Comentariu prin Părintele Futuimamaeideadministraţie — 5 februarie 2019 @ 20:25

  29. Pt 25: „opoziţia” PSD a votat „pentru” că e pentru copii…

    Comentariu prin Părintele Frecţie — 5 februarie 2019 @ 20:26

  30. Pt 25:
    Dacă ai vazut un film nu inseamna ca ai vazut toate filmele.

    S-au votat doar indicatorii economici. Dar ca să le faci, iti trebuie 13 voturi, pentru că orice vot de patrimoniu îi trebuie 13 voturi.
    „Abținerea” se calculează la fel ca „împotrivă”. Doar voturile pentru se calculează ca să treacă un HCL.

    Pentru abtinerea pot justifica că nu sunt edificat privind fundamentarea prețului. Împotriva este vot împotriva oportunității.
    Cine vrea să fie microbist, mai întâi să învețe regulile jocului.

    Eu am fost „pentru” parcurile si locurile de joacă pentru copii, pentru că doresc dezvoltarea orașului. Aveau acolo doar borduri și alte prostii. Eu am cerut locuri de joacă pentru copii.

    Sunt preturile mari? In indicatorii tehnici sunt preturi estimative, cu marjă de acoperire. Dar achizițiile se fac după procedura legală. Să-i văd eu că încalcă procedura legală și îmi ușurează treaba!
    Ca să se faca, trebuie aprobate pe buget. Iar hotararea să se facă este de patrimoniu, pt ca se înființează parcuri și locuri de joaca, nu sunt reparații.

    Eu inteleg ca vreti doar circ. Când e circ reproșați că e circ, când nu e circ reproșați că nu e circ.

    Dle Vișa, bănuiesc ca ai constatat că propunerea cu constructia scolii a lui Leo din sedinta din ianuarie am avut-o eu ca amendament în ședința din 6 Decembrie 2018. Practic a re-propus ce am propus. Aveți de gând să vă cereți scuze pentru afirmațiile de la pct.1? Sau va este comodă minciuna?
    Si Radu Cristian este comod cu minciuna.

    Comentariu prin Mentalistul — 5 februarie 2019 @ 21:56

  31. Dupa ce vad eu aici .dupa cum se cearta Mentalistul cu Leo,cu IS si alti,cum unii isi atribuie fiecare merite si propuneri ,nu fac decat sa-mi arate inca o data, daca mai era nevoie, ca Radu Cristian va iesi din nou primar.Mentalistule tu il acuzi pe Leo ca ti-a furat ideea cu scoala ,tu ai furat ideea lui cu referendumul si etc.Nu faceti nimic altceva decat sa-l ajutatri pe Radu care stii ce spune,,intarata-i drace ca si mie imi place”.

    Comentariu prin fn — 6 februarie 2019 @ 12:27

  32. Pt.30
    Citește cu atenție ce am scris la comentariul 1. N-am spus că Leo a făcut în premieră mangaliană o propunere în CL despre școala 5. M-am referit doar că Leo a propus, iar Sorin, profesor acolo, s-a opus.
    N-am văzut toate filmele pentru că îmi e scârbă. Trebuie să beau destul ca să le pot vedea, altfel nu. Și nu e sănătos.

    Nu cred că e cazul să mă înveți tu pe mine ce înseamnă pragurile la voturi și ce înseamnă un vot de abținere și unul împotrivă. Mai de grabă e o problemă de coaie. Dacă le ai, votezi împotrivă. Banii se vor cheltui și cu 11 voturi pentru.

    În final îți reamintesc că ai probleme. Întreabă-l pe amicul tău Freud cât sunt de grave.

    Comentariu prin lucian visa — 6 februarie 2019 @ 17:55

  33. Ok, am inteles. Numai coaie mari am văzut pe aici, dar se kk pe ei si cand sunt sub anonimat. Nu am văzut unul pe baricade, decât țațe bârfitoare pe la colțuri ascunse.
    Cand o să văd unul că ia atitudine publică, atunci îi dau o bere.

    Eu fac ce trebuie să fac, iar rezultatele se vad. Pentru că am coaie să mă lupt cu ei si pe strada, și în instanțe, și în politică, și în administrație. Si lucrul asta se remarcă, am peste 5.000 de voturi în spate, până duminică seară le aveti confirmate public, cu nume și prenume. Se înscriu oamenii singuri cu susținerea.
    Arătați-mi un altul, nici macar Radu nu poate asta. Si imi zici mie de coaie? Zice Nabuco de eficiență? S-au prins oamenii care sunt mincinoșii, de la orice partid.

    În timp ce voi bârfiți pe aici, că extraveral și Ozzy asta, a murit ca opoziție, sclavii ăia doi Ciuraru=Mihai Sorin mă înjurau de mama focului, iar Radu a plătit articol la Replica să arate lumii că ce înjurat sunt eu.
    Dar de ce sunt eu înjurat, coane? De ce nu sunt înjurați ăia „eficace”? Hai sictir, Nabuco! De ce?
    Pentru că așa cum a spus marele coios Vișa, nici cele 15 babe ale lui Iorguș nu îi mai aud. De fapt 14 babe, una a murit săptămâna trecută. De ce mă înjură Radu pe mine? Pentru că propun și ei se opun, iar eu iau și arat lumii ce au făcut ei. Aia că s-a opus profesorul să se construiască școală a avut peste 7.000 de vizualizări, doar conturi din Mangalia. De-aia au ăia spume la gură, că se ia lumea de ei pe stradă.
    Si ce au făcut dacă au plătit articole în presă? Chiar lucrează pentru mine, pentru au motiv oamenii să mă susțină. Pe cine să ascult? Pe 6 de pe aici, din care 2 sunt Ciuraru și Colgiu, ori peste 5.000 de oameni cu nume și prenume, cu identitate asumată? Acești oameni, fiecare in parte, au mai mari coaie decât cei care scancesc litanii pe aici.

    Nu vă mai menajati să răspundeți, am parasit eu blogul. Îl mai părăsisem o dată, dar murise complet. Si am revenit să văd ce mai coc ăștia ai lui Radu, ori talibanii lui Iorguș, că sub anonimat scuipă tot. Dar acum Iorguș a murit politic, ei nu mai pricep că nu mai au cui sa duca steagul? Gata, e istorie!
    Ia vedeti asta cu ANI, căti pica zilele astea. Când credeti ca ii vine randul lui Radu? Atunci când trebuie, dar îi vine rândul cu siguranta. După ce populația va fi pregătită, va ști măcar pe cine să nu voteze, după istoric.

    Va doresc o nastere ușoară! Că tot va scremeti, dar nu ouați nimic. Ieșiți la luptă! Ati uitat și cine va sodomizeaza.
    Am zis ce a fost de zis și am plecat!

    Comentariu prin Mentalistul — 7 februarie 2019 @ 1:24

  34. După alegerile din 2012, un fost candidat, nu dintre primii, îmi spunea că i s-au furat 3.000 de voturi.
    La tine vor fi cel puțin 5.000. Găsește un medium și ia legătura cu dr. Freud.

    Comentariu prin lucian visa — 7 februarie 2019 @ 10:30

  35. Pt. #33
    Nu înțeleg de ce s-a grăbit toată lumea cu realegerea lui RC. Că doar nu veneau tătarii…

    Comentariu prin nabuco — 7 februarie 2019 @ 11:09

  36. @35 Pe fondul unei confruntari personale p’aci,de data asta ati „zbarcit-o” rau si grav ! Reparati,ca nu vreau s-o fac eu in continuare si dupa aceea sa considerati,ca dau „lectii” !(parca ar fi scris acolo tovarasul profesor Mazilu !)

    Comentariu prin I.S — 7 februarie 2019 @ 13:03

  37. Pt. #36


    Dar de ce sunt eu înjurat, coane? De ce nu sunt înjurați ăia „eficace”? Hai sictir, Nabuco! De ce?


    Sper sa ma ajute o „lectio magistralis” daca am gresit.

    Comentariu prin Anonim — 7 februarie 2019 @ 14:14

  38. @37

    Comentariu prin nabuco — 7 februarie 2019 @ 14:15

  39. @38-As putea,daca m-as pune in locul mentalistului si mai ales ca nu mi se pare corect sa-l atacam „tovaraseste” pe la spate,dupa ce s-a retras.Daca nu actiona cu ingamfare pe aici cred ca ar fi avut oarece succes.Calculul lui electoral e simplu,numai ca se vede clar ca nu are sprijinul „tovarasilor” ramasi in psd-ul local.

    Comentariu prin I.S — 7 februarie 2019 @ 14:32

  40. Nu e rau ce face in CL pacat ca nu incearca independent, 2-3 voturi i le procur chiar eu.
    Are meritul de al fi scos din joc pe ZI si sper sa o faca si cu RC.

    Comentariu prin nabuco — 7 februarie 2019 @ 14:42

  41. @40 -Comunitatea musulmana e mare (inca de pe la 1900 erau 9000 tatari si 1000 turci) nu trebuie confundata cu „neghina” care din pacate e mai mare la noi si chiar penala-iar acum o avem si in administratie ! Aici era „sediul” iorgusismului,care e dezorientat,ca doar nu o da cu Radu care le-a acaparat si pdl-ul !

    Comentariu prin I.S — 7 februarie 2019 @ 14:52

  42. @40 Sistemul nostru neocomunist nu a creat legi care sa faca posibil accesul unui independent localnic si capabil in acceptiunea majoritara !(Am mai discutat asta cand am sustinut aici pe Mario Cotlet-atentie casatorit cu o musulmanca) La noi e cam asa : https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/51612552_2118277928210945_3368299939787440128_n.jpg?_nc_cat=102&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=a58ce981057e6a5bcc3729e219251223&oe=5CB9082C

    Comentariu prin I.S — 7 februarie 2019 @ 15:20

  43. @40- Iar tovarasii nostri au avut grija ca si local si national sa fie asa: https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/10530897_956143287757754_7574392587756303929_n.jpg?_nc_cat=104&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=b86ea882bff8fa5a7b333d5613a840bf&oe=5CF10FC4

    Comentariu prin I.S — 7 februarie 2019 @ 15:22

  44. Cel puţin o dată pe săptămînă Ozzy ne anunţă că Iorguş „a murit politic” dar că tot apare, adică este o fantomă.

    1. NU s-a demonstrat că există fantome.
    2. „Apariţiile” acestora sînt fie persoane reale, fie închipuiri venite din frică, superstiţii ori ignoranţă.
    Concluzie: vom auzi de Iorguş next week.

    Comentariu prin Părintele Intoxicaţie — 8 februarie 2019 @ 10:03

  45. Dispare cu un nume dar apare cu altul.

    Comentariu prin Fane — 11 februarie 2019 @ 1:22

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress