Mangalia – politica locală

16 noiembrie 2018

Fostul comandant al Poliției Mangalia și-a pierdut postul din CL Costinești, ca urmare a excluderii sale din PSD

Filed under: PSD — lucian visa @ 19:09

Prefectul Județului Constanța, Dan Jeacă, a semnat ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Costinești al lui Nicolae Pescaru, ales pe listele PSD, organizația locală Costinești, în anul 2016. De asemenea, prin același ordin, locul său de consilier local a fost declarat vacant.

Ordinul prefectului județului Constanța a fost emis în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „calitatea de … consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales”, PSD în cazul lui Nicolae Pescaru. Decizia de încetarea a mandatului de consilier local a avut la bază sesizarea organizației județene PSD Constanța, transmisă instituției prefectului în luna noiembrie a.c. Pescaru a fost exclus ca urma a lipsei activității sale în cadrul organizației, dar și pentru că a plătit cotizația. Cel care îl va înlocui este Iulian Petcu, supleant pe lista PSD.

M.P., Replica 16.11.2018

13 Comments

  1. Poate se orientează pentru un partid din Mangalia.

    Comentariu by lucian visa — 16 noiembrie 2018 @ 19:10

  2. Alt golan (si la propriu, si la figurat). O nulitate de om. In afara de femei… zero. Un uns cu toate alifiile, unul din sustinatorii activi ai mafiei oficiale din Mangalia (printre altele).
    Desi are toate calitatile, nu se prea bat partidele pe el.

    Comentariu by Anonim — 16 noiembrie 2018 @ 20:17

  3. In Partidul Interlopilor ar putea sa se inscrie,dar e bataie mare cu conu Iorgu ca nici ala nu are partid.

    Comentariu by Anonim — 16 noiembrie 2018 @ 22:59

  4. De ce nu bagati stirea cu placinta cu mucegai de la piata din centru ?

    Comentariu by Veronica — 17 noiembrie 2018 @ 0:57

  5. https://www.replicaonline.ro/delicii-cu-mucegai-la-o-placintarie-din-mangalia-373022/

    Comentariu by Vasile — 17 noiembrie 2018 @ 0:58

  6. Si ozy zicea sa reinviem suberekul

    Comentariu by Dan — 17 noiembrie 2018 @ 0:58

  7. Pai ala facea reclama la suberekul de vis a vis desi ala e moldovean si aia cu mucegaiul e tataroaica.

    Comentariu by Saprosan — 17 noiembrie 2018 @ 0:59

  8. Daca prostii cumpara care e problema /

    Comentariu by A la Mustegep — 17 noiembrie 2018 @ 1:00

  9. Pt 7:
    Al naibii, ăla e corect până și cu șuberekul! Recomandă produsul mai bun, indiferent de cine e făcut.

    Comentariu by Mentalistul — 17 noiembrie 2018 @ 12:22

  10. Misto… cam asta inseamna Pescaru, comenturile vorbesc de la sine.

    Comentariu by Anonim — 17 noiembrie 2018 @ 14:11

  11. Da e corect cu suberekul. Adica ala facut in locatia unui pesedist e mai bun ca ala de la penelista. Normal.

    Comentariu by Garcea — 17 noiembrie 2018 @ 15:10

  12. Pt.2
    Putem critica, dar fără jigniri. Nu mă obliga să te restricționez.

    Comentariu by lucian visa — 17 noiembrie 2018 @ 18:04

  13. https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/11/htgwrgwfsfd-620×551.jpg

    Comentariu by nabuco — 20 noiembrie 2018 @ 13:28

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress