Mangalia – politica locală

30 octombrie 2018

Primăria Mangalia continuă DEMOLĂRILE!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 18:27

Primăria Mangalia a demolat, în cursul zilei de marți, o clădire insalubră, de la marginea cartierului de case al orașului, precum și anexele neautorizate de la o clădire alăturată. Până de curând, cele două imobile au fost locuite de persoane fără adăpost sau forme legale. Procedura de demolare a parcurs toate etapele legale, astfel că, toți cei care au locuit în respectivele locuințe sociale au primit anterior somații de evacuare, în baza unor hotărâri judecătorești cu titlu executoriu. Cei care nu au eliberat locuințele, în urma somațiilor primite, au fost evacuați, înaintea acțiunilor de demolare, în prezența unui executor judecătoresc, a jandarmilor, Poliţiei Locale şi reprezentanţilor Primăriei.

Procedura de evacuare din locuințele situate în zona “Barăci”, aflată la marginea cartierului de case din Mangalia, a vizat cinci familii, care în ultimii ani au acumulat datorii foarte mari la utilităţi şi chirie sau locuiau fără forme legale. Alte patru familii au fost evacuate dintr-o locuință situată pe strada George Enescu, de la Căminul CP5 şi un alt imobil din Olimp. ”În acele locuințe sociale, și-au găsit adăpost diverși indivizi certați cu legea, cei mai mulți venind în orașul nostru din alte zone ale țării, special pentru comiterea de infracțiuni, pe litoral. În baza hotărârilor CL, vom demola toate acele barăci, vom elimina focarul de infecție, curățăm zona și o redăm locuitorilor orașului, prin construirea unor locuințe sociale, cu bani europeni”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

El a precizat că proiectul pe fonduri UE va fi depus în cursul anului viitor, după ce vor fi demolate ultimele două construcții insalubre, din respectiva zonă, de la marginea orașului. Toate imobilele din acest cartier au fost supuse expertizelor tehnice, în urma cărora, s-a constatat faptul că acestea prezintă un grad ridicat de prăbușire, demolarea fiind soluția pentru aceste clădiri.

Replica 30.10.2018

6 Comments

  1. Certați cu legea sunt și unii din primărie.

    Comentariu by lucian visa — 30 octombrie 2018 @ 18:28

  2. https://www.replicaonline.ro/se-va-construi-vila-turistica-in-statiunea-olimp-371230/

    Comentariu by nabuco — 30 octombrie 2018 @ 20:54

  3. https://www.replicaonline.ro/se-vor-construi-vile-in-regim-turistic-pe-malul-portulului-din-mangalia-371339/

    Comentariu by Anonim — 31 octombrie 2018 @ 8:30

  4. Omu’ e nebun, un frustrat, un psihopat. A distrus orasul asta, nimic nu a facut, ingropandu-l in datorii cu haita sa de hoti gen Griguta, o distrusa dupa bani facuta femeie de lux de Iorgus, Linica Stan, alta escroaca care a distrus si furat terenuri in Saturn. Andrei Sorin alt escroc de Venus. Profesorasul Mihai Sorin care a primit spaga de la Pitic 200 000 euro.

    Comentariu by Anonim — 31 octombrie 2018 @ 12:01

  5. https://www.replicaonline.ro/marea-unire-de-la-marea-neagra-o-frumoasa-celebrare-a-centenarului-la-constanta-371701/

    Comentariu by nabuco — 2 noiembrie 2018 @ 22:38

  6. https://www.artmark.ro/licitatii-curente/licita-ia-de-arta-postbelica-i-contemporana-inclusiv-doua-colec-ii-mircea-ciobanu-i-georgeta-naparu-307/marius-fodor-drum.html

    Comentariu by nabuco — 13 noiembrie 2018 @ 13:42

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress