Mangalia – politica locală

1 octombrie 2018

Proiectul MApN care a dat foc diasporei. „Când am venit pe 10 august, ne-aţi dat cu gaze. Acum, descurcaţi-vă singuri!”

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 16:46

Reacţiile românilor aflaţi peste hotare nu au întârziat să apară, referitor la proiectul de lege al Ministerului Apărării Naţional (MApN) propus la vot, prin care aceştia vor trebui să se întoarcă în ţară, în caz de război, în termen de 10 zile.

Proiectul este considerat de către diaspora o bătaie de joc, aberant şi imposibil de pus în aplicare.

Liliana Anton se întreba: „De ce să se ducă băiatul meu la război, pe viitor, pentru România? România i-a oferit ceva? Nu! Deci, să se ducă asistaţii social care stau şi lenevesc pe banii românilor”.

„Noi nu apărăm hoţii” – Romeo. „Ce să mai apărăm? O ţară vândută, jefuită şi furată de proprii conducători, o naţiune care şi-a pierdut identitatea naţională şi un sistem corupt?”

De asemenea, reacţia lui Stan a fost cea mai apreciată pe reţelele de socializare: „Când am venit pe 10 august, ne-aţi dat cu gaze. Acum descurcaţi-vă singuri”. Semn că cele întâmplate la jumătatea lunii august, în ţară, au lăsat semne adânci, fizice şi psihice.

Sorin apreciază drept inconştient proiectul MApN: „Ce glumă tare! Deci, lăsaţi-mă să înţeleg: după ce aţi gazat şi bătut bieţii oameni, acum le daţi arme? Abia aştept să vă văd”.

„Dacă vine şi Mazăre din Magadascar, în prima linie, vin şi eu la război”; „Repede! Mă gândesc să-i iau bilet soţului, să nu fie prea aglomerat atunci şi să nu mai prindă loc”; „Nu vă necăjiţi. Până ajungem, ţara nu va mai exista. Legea spune că trebuie să ne prezentăm în decurs de 10 zile. Ţara nu rezistă nici 5 zile”.

XXX

Iată cum arată proiectul de lege al MApN:

La instituirea stării de asediu, la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetăţenii români încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecaţi temporar în afara ţării, vor avea obligația de a se întoarce în țară pentru serviciul militar în cel mult 10 zile.

Conform proiectului, serviciul militar va putea fi efectuat și în calitate de militar voluntar de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au vârsta cuprinsă între 18 şi 51 ani, la solicitarea acestora.

În prezent, legea prevede că tinerii chemați la recrutare, recruții și militarii rezerviști sunt obligați să predea adeverința de recrutare, livretul militar sau ordinul de chemare la mobilizare, după caz, înainte de plecarea în străinătate și să ridice documentele respective la înapoierea în țară.

Proiectul elaborat de ministerul de resort prevede acum această obligație doar la plecarea în străinătate pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

Mihai CHELEŞ, Cuget Liber 01.10.2018

5 Comments »

  1. Eu unul m-as mai gandi inainte sa pun pistoale in mana lor.

    Comentariu by Vasile — 1 octombrie 2018 @ 22:24

  2. EXACT de „reacţiile” şi „mesajele” astea avea nevoie grupul infracţional organizat politic din Dragnistan.

    Pe cît par de ireale şi tembele, pe atît de mult par „puse cu mîna” mesajele în articol. Pute a Stalin de la o poştă.

    Hoţii, analfabeţii şi penalii din partidele româneşti au nevoie de un pretext pentru a scoate Diaspora de pe listele electorale. I-au încurcat şi îi încurcă rău de tot.

    Ce „motiv” politic mai bun poate avea, să zicem, infractorul Dragnea pentru a-i da ordin analfabetei mute din fruntea Guvernului să emită o Ordonanţă care să restrîngă discret dreptul la vot al Diasporei?

    Articolul ăsta pare extras direct din haznalele propagandei staliniste.

    Şi apoi, vorba Analfabetei: pe mîna cui să ajungă Ţara?…

    PNL-ul e mort şi împăiat, USR-ul nu e mai competent decît Cetăţeanul Turmentat, Cioloş deocamdată e ocupat cu „mindfulness”-ul nevesti-sii, iar PSD-ALDE fac tot posibilul să fie alungaţi de la guvernare. Şi nu-i ajută nimeni cu bagajele…

    Comentariu by Părintele Idiocraţie — 2 octombrie 2018 @ 19:27

  3. Like #2

    PS: 10 zile lucratoare sau calendaristice?
    E valabil si pentru copii lui Iliescu sau Iohannis?

    Comentariu by nabuco — 2 octombrie 2018 @ 19:38

  4. Unul dintre „copiii” lui Iliescu : https://i1.wp.com/www.cronicipebune.ro/wp-content/uploads/DEX.png?w=659&ssl=1

    Comentariu by I.S — 2 octombrie 2018 @ 21:06

  5. Si apropo de „copiii” celor care merg la referendum : https://adevarul.ro/news/politica/tudorel-toader-agramat-facebook-avem-nevoie-copii-frumosi-sanatosi-copii-nevoie-mama-tata-1_5bb37d6edf52022f7515b6a1/index.html

    Comentariu by Anonim — 2 octombrie 2018 @ 21:46

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Powered by WordPress