Mangalia – politica locală

26 iulie 2018

#FaraPenali: Azi, USR a devenit oficial un partid penal, pentru finanțare ilegală a campaniei electorale

Filed under: USR — lucian visa @ 18:35

În urma anunțului făcut de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), potrivit căruia AEP a sesizat Parchetul General, și a faptului că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că a deschis un dosar penal în legătură cu finanțarea campaniilor locale și parlamentare din 2016, în care USR, mândru deținător al sloganului Fără penali în funcții publice și inițiator al campaniei cu același nume, este acuzat de fraudă fiscală, deputatul PSD Mircea Drăghici a postat, astăzi, pe pagina sa de Facebook, un text – analiză în finalul căruia se întreabă retoric dacă nu cumva, în fond, cei de la USR strâng semnături pentru propriile demisii sau demiteri…

„Conform propriului slogan – Fără penali la conducerea statului, toți membrii USR care ocupă o funcție publică ar fi trebuit să își fi dat deja demisia. Încă nu am văzut niciuna. Eticheta de penal pe care o puneau celor din jurul lor, stă acum scrisă cu roșu pe propria lor frunte! La fel și cei de la PNL. Sunt cercetați, tot PENAL, pentru fraudă fiscală. În urma raportului Autorității Electorale Permanente, Parchetul a început urmărirea PENALĂ împotriva celor două partide.

Nu aș fi invocat demisia celor de la USR sau PNL, pentru că, în orice democrație adevărată, prezumția de nevinovăție este un principiu și un drept fundamental al omului. Amintesc însă un moment care explică totul. La votul final pentru Legea finanțării partidelor politice, am avut o intervenție de la tribuna Parlamentului în care arătam că acțiunile ilegale ale USR și PNL din campania electorală nu vor fi tolerate de noua lege. Nu mi-a răspuns nimeni pe moment. Au urmat alte legi la vot. Apoi, deși subiectul finanțării partidelor trecuse demult, deputatul USR Lucian Viziteu primește un SMS în care i se spune să urce la tribună să mă atace. S-a executat și a spus că „penalul Mircea Drăghici” nu are căderea să vorbească despre transparentizarea cheltuielilor partidelor și că urma oricum să fi condamnat cu 7 ani cu executare. Eram un „penal” chiar dacă încă nu se pronunțase nicio instanță de judecată în cazul meu. Eram deja arătat cu degetul ca un vinovat notoriu și mi se spunea că nu am dreptul moral să mai vorbesc în Parlament.

Astăzi, roata vieții s-a întors. Eu am fost achitat pe fond, în prima instanță, de toți cei 3 judecători ai completului. Deci nu mai sunt „penal”. În schimb, cei de la USR tocmai au devenit exact la fel de „penali” cum mă socoteau pe mine în urmă cu câteva luni. Au devenit exact la fel de „penali” cum sunt cei pe care îi vizează prin campania de strângere de semnături.

În fond, cei de la USR strâng semnături pentru propriile demisii sau demiteri. Ar fi mai simplu să și le depună. Dar nu vor face asta, pentru că – nu-i așa? – nu au ținuta morală pe care o pretindeau din partea celorlalți.”, scrie deputatul de Argeș Mircea Drăghici, pe pagina sa de Facebook.

Telegraf 25.07.2018

Powered by WordPress