Mangalia – politica locală

13 iunie 2018

Ozghiun Menabit: SOLICIT ÎNFIINȚAREA UNUI DEPARTAMENT SPECIAL PENTRU ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE!

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 17:10

Ozghiun Menabit: NU EXISTĂ NIMENI CARE SĂ-I ÎNVEȚE ȘI SĂ-I ÎNDRUME PE LOCUITORII MANGALIEI PENTRU A ACCESA FONDURILE NERAMBURSABILE!
– dezvoltând omul, dezvolți și orașul, odată cu omul!

Am ajuns să trăim într-o lume izolată, refuzând să ținem pasul cu prezentul. Dacă administrația publică, presa, asociatiile de comercianți, instituțiile publice etc. ar promova informațiile despre fondurile pe care le pot accesa cetățenii, Mangalia ar deveni un loc frumos, de trăit bine.

În trecut, înainte de 1989, deoarece întâlneau și cunoșteau turiști străini și turiști români cu diferite mentalități, locuitorii Mangaliei erau mai destupați la minte și mai progresivi. Marinarii vedeau in țări străine diverse obișnuințe si inovații, pe care le aplicau acasă.

Astăzi, nici turism nu mai știm să facem.

Succesul din alte localități se datorează fondurilor nerambursabile europene, dar acestea nu pot fi accesate și implementate fără muncă.

SOLICIT ÎNFIINȚAREA UNUI ÎNTREG DEPARTAMENT SPECIAL PENTRU ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE!

– Tinerii ar putea beneficia de ateliere de socializare, de entertainment, de dezvoltare personală, de profesionalizare și incubatoare de afaceri.

– Pensionarii ar putea beneficia de cluburi, de activități recreative, de îngrijire gratuită la domiciliu, etc. De exemplu, apelul “Bunicii Comunității”, apel care va fi lansat pentru Axa 4. Nu trebuie decât să adunăm datele existente pentru proiect.

– Micii întreprinzători, societățile comerciale, persoanele particulare, etc. pot accesa fonduri nerambursabile pentru a dezvolta o afacere. Dar nu este nimeni să-i învețe pe locuitorii Mangaliei, să-i îndemne la accesarea fondurilor europene sau guvernamentale.

– de la educație la sănătate, de la petrecerea timpului liber la noi posibilități pentru muncă, de la cultură și sport până la artizanat și turism, toate domeniile pot fi dezvoltate cu finanțări nerambursabile.

Sunt accesibile, există comune și sate care s-au dezvoltat, iar noi – un întreg municipiu cu o pozitie geografică avantajoasă – nu am fost în stare!

Rolul major pentru a putea schimba acest blestem al inerției sociale îl are Administrația Publică. Cât este de greu să angajăm 30 de persoane care să se ocupe cu accesarea fondurilor europene si să-i facem eroii noștri?

Inclusiv înființarea unui astfel de departament poate fi finanțată cu fonduri europene nerambursabile.

Consiliul Local poate înființa un CENTRU PENTRU ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE, să îl finanțeze și să-l aibă în subordine, ca un organism înființat în folosul comunității.

Diferit de direcția din primărie, care se ocupoă de proiectele administratiei publice (…), acest centru să informeze, să îndrume, să ajute pentru a accesa fonduri din axele pentru comercianți, culte, cultură, persoane fizice etc.

Nu este nevoie decât de voința de a ne deștepta.

În foto, câteva exemple de apeluri care se vor lansa pentru diferite Axe finanțare europeană sau guvernamentală, din care pot beneficia locuitorii Mangaliei, iar mai jos:

Catalogul surselor de finantare societati comerciale

Ozghiun Menabit, consilier municipal.

mangalianews.ro

18 Comments

  1. La prima vedere ideea nu e rea. Tehnic nu văd ca prin angajarea a încă 30 de indivizi să se rezolve accesarea acestor fonduri. Poate doar să se mărească fondul de salarii. O firmă specializată care să ofere consultanță, cred că ar fi o soluție mai bună.
    S-a văzut clar că cei din primărie care lucrează de mulți ani în accesarea de fonduri europe, au avut rezultate submediocre, deși au avut super sporuri la salarii.

    Comentariu by lucian visa — 13 iunie 2018 @ 17:20

  2. Asa este. Incepind de la „oamenii lui Tusac”, proiectele europene inseamna dezastru in primarie , doar indivizi de partid si apropiati primarului platiti bine!

    Comentariu by Anonim — 13 iunie 2018 @ 18:13

  3. Este o chestiune de credință. Adică ce crede fiecare.
    O persoană cu mentalitate emo, indiferent ce i se întâmplă în viață, va crede (prin urmare va simți) că viața sa este de rahat. Va găsi motive pentru care să creadă că nimic nu este bine.

    30 persoane ar fi ce consider ca ar trebui pentru un municipiu. Dar poti sa începi și cu 5-6 persoane.
    Faceți o confuzie. Sunt fonduri europene și … alte fonduri europene. Fonduri pentru administrații publice si centrale, dar exista si fonduri pentru persoane fizice, comercianți, culte, cultura, sport, ONG, etc.

    O firmă specializată nu se uită la granturi de 40.000 euro. Deoarece costurile de consultanta sunt eligibile până într-un procent. Înainte era 5% pentru cele in care sunt prevăzute construcții, 10% pentru cele fara construcții. De aceea, “firmele specializate” vânează proiecte de valori mari, mai ales cele ale administrațiilor publice locale si centrale.

    Eu ma refer la un Serviciu in folosul cetățenilor, care sa urmărească apelurile lansate, sa identifice in Mangalia posibilii beneficiari, sa le propună, sa le întocmească documentația pentru cererea de finanțare.
    Direcția din primărie care se ocupa cu proiecte europene este axată pe fonduri destinate administrațiilor publice locale sau propiectelor in parteneriat cu administrația publica locală. Ei au altă treabă, au șef pe primar, dacă sunt performanți sau nu, dacă au realizari bune sau nu, reflectă capacitatea primarului de a administra.

    Un astfel de serviciu sau aparat de specialitate din subordinea Consiliului Local, cu activitatea descrisă, se ocupă de fondurile europene care pot fi accesate de altii decat administrația publică. Este un serviciu in folosul cetateanului. Care supraviețuiește si poate avea prime din procentul de consultanta, care reprezintă cheltuială eligibilă.
    Toate localitățile care au accesat fonduri europene au asa ceva.

    Referitor la “prima vedere ideea nu este rea”: Si să faci vapoare intr-un șantier naval nu este o idee rea. Este un firesc. Că cine administrează nu se pricepe si baga șantierul in colaps financiar, ori ca inginerii sunt nepricepuți si cand se lansează vaporul la apă acesta se scufundă, sunt conjuncturi care nu schimbă caracterul ideii din bună în rea.
    Ca sa nu intre in colaps, ca sa nu se scufunde, ai grijă să faci treabă bună.
    Spre deosebire că nu poti desființa instituția primariei, istoria recentă ne-a arătat că se pot desființa servicii din subordinea consiliului local. Îi dai termen 6 luni ori 1 an sa faca treabă. Ce pierzi intr-un an cu 10 angajați (sa zicem)? La câți bani “pierde” primăria din bugetul local, 3 consultanți autorizați + 7 operatori de date, discutam de 500.000 lei plus cheltuieli de functionare. Adica vreo 120.000 euro pe an.
    Pana si functionarea unui astfel de centru poate fi finanțată de UE. (Axa Incubatoarede afaceri!) Bugetul local nu pierde nimic.

    Dar este o chestiune de credință. Cei care nu au realizat astfel de lucruri in viața lor, pe care altii le-au crezut greu de realizat, vor avea tendința să “creadă” că nu poate fi realizabil.
    Mentalitatea emo nu mă pasionează. Si daca aș fi singurul din Mangalia care vrea sa faca un lucru drept și util, tot as face sau as încerca sa fac, chiar daca nu ar crede nimeni ca este posibil.
    Pentru ca o fac sa fiu eu Ok cu mine. Afirmații contra nu ma descurajează. Din contră.

    Altfel, nu ar mai avea rost sa respiram, putem sa ne așezăm pe jos si sa murim. Sunt convins ca daca se depun 100-200 cereri de finanțare intr-un an și se reușește accesarea a măcar 10 dintre ele, costul unui asemenea centru este se întoarce catre cetățeni. Si catre centru, in costuri de consultanta. Din costul de consultanta dacă dai primă de succes cuantumul de 1% catre cei care au reusit cu proiectul, toti cei care se vor ocupa de proiecte vor fi interesați sa muncească.
    “win-win”.

    Comentariu by Mentalistul — 13 iunie 2018 @ 20:43

  4. Cat despre finanțarea cheltuielilor unui astfel de Centru, mai exista soluții. Sa presupunem ca se desființează Taxa de Promovare Turistică și Dezvoltare aplicată in 2018. Ar putea fi anulată pentru ca nu s-a facut dezbatere publica, dar in rest, adăugarea in caracterul taxei notiunea “dezvoltare” cam acoperă toti comerciantii din Mangalia.
    Chiar si asa, daca nu au fost bucuroși comercianți de taxa de autorizare si de taxa de promovare turistică … ei cred ca o taxă specială pentru dezvoltare de 200 lei pe an, cu dezbatere publica, cu scopul acesta, va fi bine primită.
    In 2017, Mangalia avea 4.587 de agenți economici. Undeva la 900.000 lei. Ai nevoie de cca 500.000 lei.
    Dar la primele proiecte Start-Up Național sau de microindustrializare accesate, din comisionul de consultanta recuperezi costurile.

    Ce naiba, am ajuns sa definim si lucrurile bune ca sunt rele? Aaa, că nu face primăria treabă bună? Ce treabă are primăria cu asta. Nici nu trebuie să aibă.

    Comentariu by Mentalistul — 13 iunie 2018 @ 21:01

  5. CENTRUL PENTRU FINANȚĂRI STRUCTURALE NERAMBURSABILE AL MUNICIPIULUI MANGALIA
    – propunere pentru cetățenii Mangaliei, deoarece am de gând să inițiez proiect HCL

    – În subordinea Consiliului Local, cu personalitate juridică, Regulament de Organizare și Funcționare.

    – Societate Comercială de Interes Public, înființată în folosul cetățenilor, societăților comerciale, entităților juridice private, pentru dezvoltare personală și economică, pentru îmbunătățirea activităților comerciale și sociale din municipiul Mangalia.

    – Urmărește deschiderea apelurilor pentru finanțare nerambursabilă din fonduri europene sau guvernamentale, destinate societăților comerciale, persoanelor fizice, cultelor, culturii, ONG, etc. (fonduri nerambursabile care nu sunt destinate administratiei publice locale sau in parteneriat cu administrația publică locală). Inclusiv cererile de finanțare pentru programul Start-Up Nation România.

    – Identifică posibilii beneficiari din municipiul Mangalia, propune accesarea fondurilor nerambursabile, ajută și îndrumă la întocmirea documentației pentru cererea de finanțare, urmărește și gestionează documentația pentru implementarea fondurilor accesate, efectuează consultanță specializată.

    – Bugetul de funcționare este asigurat de Consiliul Local cu alocații și subvenții din bugetul local; din venituri proprii reprezentând comisioanele pentru consultanță, care sunt cheltuieli eligibile în proiecte; din donații și sponsorizări de la persoane fizice și juridice, de la asociații comerciale, patronate, etc.

    – Colaborează cu direcțiile de resort din primărie pentru a încadra proiectele conform PUG, Strategiei Locale de Dezvoltare, Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, etc., și pentru a întocmi cu operativitate rapidă documentația necesară.

    – Ținând seama de prevederile: Legii Cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; legea nr. 273/2006 privind finanțele publice; legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

    Comentariu by Mentalistul — 14 iunie 2018 @ 8:24

  6. Ca nu-s destule servicii unde se ia spaga in primarie. Mai inventam unul. La cum se misca astia ce crezi ca s-ar intampla? Ar face dosarele numai pe spaga si prost.

    Comentariu by Anonim — 14 iunie 2018 @ 9:26

  7. Pt 6: Ai auzit tu de șpagă pentru fondurile europene?
    Dacă te comporți ca un sclav, vei fi tratat ca un sclav!
    Mangalia nu trebuie să mai fie nepăsătoare.

    Si la mine pe Facebook a scris cineva ceva similar. O persoană din Mangalia, care a accesat fonduri europene, a scris:
    “Total gresit ! Am accesat fonduri europene pentru un cabinet stomatologic al carui administrator sunt.Am inceput proiectul anul trecut in martie , e adevarat , au fost necesare multe acte si trebuie sa indeplinesti cateva cerinte (profit , angajati ) .NU AM DAT SPAGA, NU AM RELATII NICĂIERI …si …chiar astăzi am fost si am semnat contractul de finantare. Deci SE POATE OAMENI BUNI ,INCERCATI CA SE POATE !!!!””

    Comentariu by Mentalistul — 14 iunie 2018 @ 10:01

  8. Dacă în ultimii ani, în primăria Mangalia s-ar fi angajat cineva pe compentențe, atunci ai avea dreptate.
    Din curve n-ai cum să faci consultanți pe proiecte europene. Și nu mă refer la un anumit sex.

    Comentariu by lucian visa — 14 iunie 2018 @ 16:31

  9. Încă o dată: faceți confuzie intre Compartimentul din Primărie care se ocupa de proiecte europene cu 5 angajați și un Centru pentru Fonduri Structurale care face venituri proprii de functionare si din ceea ce accesează.

    Sistemul in sine obligă sa ai oameni pricepuți si muncitori.
    După dvs, ce ar trebui sa facem? Sa decretării ca nimic nu poate fi realizat si sa așteptam alte alegeri?
    Daca nu se face nici asta pentru ca își bagă nepricepuții si nemernicii coada, motiv in plus sa nu mai fie votați.

    Problema dvs este alta: dacă iese si e funcțional?

    Comentariu by Mentalistul — 14 iunie 2018 @ 17:55

  10. Dacă iese și e funcțional, m-aș bucura.
    N-am nimic nici cu fabrica de pâine a CL Mangalia, care văd că n-a fost susținută nici de colegii tăi de partid.

    De făcut ar fi ceva. PSD-ul să lase colaborarea tacită cu primarul și să acționeze în interesul orașului. Să strângă semnături pentru referendum și să votăm cât mai repede. Aveți CJ și Prefectura, deci e posibil.

    Comentariu by lucian visa — 14 iunie 2018 @ 18:50

  11. Dle Vișa, nu începe și dta ca mințile înguste.
    Care când nu au ce să-mi reproșeze personal, trec la melodia cu : “Ia uite ce face colegul tău!” ori “Esti un penal ca seful tau de partid!”. Adică nu ai ce să te iei de mine, dar te iei de partid. Fir-ar a naibii, deodată sunt cel mai pesedist, cand chiar chipurile pesediști ma înjurau pe aici (unii si prin consiliu) ca nu ma halesc nici pesediștii. Si unii, si ceilalți, se înșeală. Sunt social-democrat, dar in felul meu, dupa principiul democrației si traiului social. Ecclesia!

    Aia cu fabrica de pâine se va face. La fel cum se va face si școala pentru Gala Galaction. La fel cum se va face Centrul acesta pentru Fobduri Structurale Nerambursabile. Si se va face si bugetul participativ, indiferent cine se opune. Am lăsat-o eu pe stand-by pentru ca am avut grija sa nu tragă niciun împrumut. Pila lor Mișa, care le-a aprobat, nu mai e. Pana nu se trage împrumutul, bugetul participativ cu comisia cetățenească nu-si are rostul. Dar a fost pe ordinea de zi – iti dai seama? a pus-o primarul pe ordinea de zi ca proiect inițiat de el, ca apoi sa recunoască public ca mi-a furat proiectul HCL. A fost pe ordinea de zi, sa se arate cum joacă fiecare.

    Mă și amuză, ca să nu zic că mă dezamăgește mentalitatea: vrei ca PSD să-ti realizeze o dorință grea de îndeplinit, știi că doar PSD poate să ți-o îndeplinească, dar vrei să o facă dând cu barda în el. Legislația spune ca trebuie sa fie prezență de 50%+1 la vot. Cunosti situatia Mangaliei? Câți mai sunt efectiv in Mangalia, ca procent fata de numărul de votanți înregistrați la AEP? Nici 60%. Ținând cont că prezenta la vot a fost pe la 53% la localele din 2016, iar cum Radu va sta sigur cu geana si va forța ca măcar 1000 sa nu se prezinte la vot, e foarte greu de realizat cvorumul. Din punctul meu de vedere, dacă nu furau alții startul sa fure munca mea de 1 an in acest sens, era realizabil. Măcar cu ocazia asta s-a vazut valoarea lui Iorguș, oricât și-a dorit referendumul, nu e in stare sa adune nici 10% din necesarul de semnături. Dar mai cred că, dacă mai face Radu una nefăcută, vine diferența de semnături la mine din propria inițiativă a cetățenilor. In fapt, fiind incertă posibilitatea de a atinge cvorum de prezenta la vot, un partid mare face o greșeală să alerge după cai verzi pe pereți. Și totuși, nu este exclusă o ocazie: ca sa întrunesc semnăturile necesare si sa le pun pe masă. Asta se va întâmpla daca cetățenii, in consens majoritar, identifică o soluție de înlocuire. Fără acest consens general pe o soluție de înlocuire nu poate exista cvorum.
    Asa că dacă vrei Referendum pentru demiterea primatului, identifica-mi soluția de înlocuire si fă-o consens general.

    Am scris atat de mult, sper ca explicit, ca sa nu mai aduci alta data vorba despre Referendum ca despre cai verzi pe pereți. Pentru ca nu sunt caii mei verzi pe pereți, ci alții s-au ridicat in picioare sa ma puna intr-o situatie rea, chiar știind ce fac. M-am băgat în strângerea de semnături pentru a mai salva situația, atât pentru cei care s-au ridicat in picioare, dar mai mult pentru a nu pierde ce am muncit.
    Acuzi că PSD ar colabora tacit cu primarul. Confunzi dta lucrurile! “Forțarea mânii” să se mai facă lucruri pentru oraș, de exemplu sa se construiască o școală, să se mai asfalteze ceva (dar vad ca o fac tot prost), sa se faca străzi in Dobrogea 2 cu bani de la guvern, nu este o colaborare pe ce vrea Radu. Ci o insistență pe ce vrea PSD. Eu, de exemplu, vreau sa se faca ceva pentru oraș. Nu sunt Iorguș să blochez orasul, ori să-l las pe Radu sa nu facă nimic, doar ca sa pice in imagine. Stați liniștiți, nu-l mai voteaza nimeni. Nici nu cred ca mai spera sa câștige. Se agită cei de sub el, ca nu le lasă nimic si vor sa le continue puținul cu care s-au obișnuit acum.

    Dar revenind la subiect, discutăm ceva, iar cand iti epuizeze argumentele o dai in atac pe altele. “Violența este ultimul refugiu al incompetenței.”
    Cum a rămas? Este o idee bună? Sau nu este o idee bună pentru că nu o “vezi” realizabilă? Nimic nu este realizabil, dar referendumul e realizabil? Sau macină ultima mea afirmație? Că iti este mai problematic dacă iese si e funcțional. Ai impresia ca daca iese si este funcțional, câștiga Radu imagine? Panica a fost atat de mare încât imediat mintea nu a mai stiut decat de Referendum? Deduc ca o vezi atat de realizabilă ideea, încât vrei pe Radu jos prin Referendum, ca sa nu o apuce realizată si sa te mai trezești cu el primar.
    Atâta politică știi dta? Stai liniștit. Nu mai iese primar. Nu ma bazez pe asta, dar o spun ca un fapt divers real: In toată istoria omenirii, cand un conducator a ajuns la nivel de scârbă din partea populației, nu mai iese la vot in veci. Ce necaz au avut pe Tusac, dar sa vezi ce necaz au pe Radu!

    Comentariu by Mentalistul — 14 iunie 2018 @ 20:56

  12. Ozzy, ne ajunge un mincinos in oras.

    Comentariu by Anonim — 15 iunie 2018 @ 17:25

  13. Pt 12: Am fost pe adevar întotdeauna, doar ca nu-ti place tie adevarul si esti in negație.

    Comentariu by Mentalistul — 15 iunie 2018 @ 20:17

  14. sunt servicii in primarie care functioneaza cu 15% din oamenii necesari si voi vreti sa se angajeze altii ?

    Comentariu by Dana — 15 iunie 2018 @ 22:15

  15. Pt 14: Ce treabă are propunerea mea cu angajatii primariei?
    Învață să deosebești autoritățile.

    Comentariu by Mentalistul — 15 iunie 2018 @ 23:43

  16. Dana regula e simpla: unde e nevoie de 2 sunt 7 iar unde e nevoie de 7 sunt 2. De fapt oamenii sunt destui.

    Comentariu by Gimy — 16 iunie 2018 @ 12:25

  17. Ozzy are mare dreptate. Trec banii pe langa noi si trebuie sa batem fierul cat e cald. Cat despre angajati poate prezinta cineva care si cu ce se ocupa sa nu facem afirmatii gratuite.

    Comentariu by Fane — 16 iunie 2018 @ 12:27

  18. Sunt destui consultanți angajați în firmele private sau PF. Problema lor este că până accesează fonduri pentru un proiect pentru care să obțină comisionul pentru consultanță trebuie să susțină cheltuielile biroului din banii proprii. De aceea, cei buni sunt îndreptați către proiectele cu finanțare de valoare mare, cum sunt proiectele administratiei publice locale. In general, munca efectivă o fac operatori date sau consultanți angajați, plătiți cu cca 1.000 euro pe luna, probabil primesc și prime la accesare.

    Dar de regulă, birocrația de plătește. Te duci la firma de consultanta, din 10 interviuri probabil ca identifica 1 proiect eligibil, celelalte 9 interviuri fiind timp pierdut care trebuie sa își tragă costurile de undeva. Daca se apuca efectiv de actele cuiva, solicitantului i se imputa deja o sumă, cca 0,5-1% din valoarea solicitată a fondurilor pentru proiect, bani care sunt cheltuiti de solicitant chiar daca proiectul nu primeste finanțare. Uneori, solicitanții sunt mințiți chiar daca proiectul nu este eligibil, pentru a se încasa aceste sume, pentru ca biroul are cheltuieli de functionare. Aici, din nevoie, sistemul este pervertit si astfel scade rata de accesare, pentru ca in adevar consultanții privați nici nu lucrează pe proiectele pe care stiu ca nu pot obține finanțarea, dar încasează avansul pentru consultanță.

    Un astfel de Centru de interes public elimina falsele speranțe pentru că are fond de lucru si consultanții primesc salariu. Pe lângă salariu, prin ROF sau contractul de muncă, pot primi prima de succes pana la valoarea de 1% din fondurile accesate. Siguranța salariului, avantajele financiare, împuternicirea statutului de Centru Municipal care are o relație cu direcțiile de resort din administrația publica si astfel se micșorează timpul de obținere a unor autorizații de la urbanism, DSV, poliție locală, taxe si impozite, etc., precum și publicitatea pe care o beneficiază ca serviciu de interes public, sunt o atracție pentru cei mai buni consultanți in domeniu, dar care nu au firma proprie si sunt angajați.
    Cunosc persoane pricepute, care ar putea urma cursurile de consultanți si sa se descurce, dar nu așa se face performanță. Cei care se ocupa trebuie angajați prin recrutare profesională, nu după cunoștințe și relații, ori că am eu impresia sau altcineva ca e bun Cutărescu.
    Forma de organizare – ceea ce reprezintă, piața de desfacere virgină, posibilitatea geografică de a accesa mai multe axe: transfrontaliere, SUERD, Regiune, Transnațional Dunărea, ITI, etc., toate astea fac ca un astfel de Centru sa devină in domeniu consultantei pentru fonduri structurale nerambursabile cam ce reprezintă in mentalitatea unui corporatist o multinațională. Profesionalizarea prin cazuistica diversă; CV capătă greutate, pentru ca este imposibil sa nu accesezi fonduri in aceste condiții – dacă este tolomac, il faci vânt după perioada de probă; relații in domeniu.
    Cel mai mult câștiga cetateanul. Pentru ca sa te apuci sa faci documentație este o cheltuiala de timp, de birotică, de răbdare, de bani. Pentru un studiu de fezabilitate se plateste oriunde. Dar in acest centru consultanții si personalul office sunt angajatii cetățenilor si fac totul gratuit, urmând ca aceste costuri sa se recupereze din comisionul eligibil.
    Ca să fie eficace si sa aibă randament, ar trebui sa fie o relație reciproca: cetateanul poate propune proiectul său, cu datele sale, cu Upload intr-un Registru al Comerciantilor sau intr-un Registru de Punctare Eligibilitare, ca algoritmi de selecție sa califice ceea ce merita atenția. Pe lângă munca de pregătire a documentațiilor pentru proiecte, trebuie sa existe si 2 persoane consultante care îndruma, care promovează informațiile, etc. Cetateanul poate ajusta dupa cerințele de calificare.
    E foarte mult de povestit, poate nici nu ma pricep îndeajuns, dar răspunsul la întrebarea cine sa se ocupe sau sa lucreze este: cei care vor fi recrutați prin servicii specializate. Dacă nu o faci profesional, nu are rost să o mai faci.

    Momentan 2 consultanți autorizați si încă 3 cu hârtiile, sunt de ajuns. Costul de functionare pe an este de maxim 100.000 euro. Chiar daca nu ar fi existat posibilitatea veniturilor proprii din costul eligibil pentru consultanta, la câți bani se risipesc anual pe nimic, acești 100.000 euro ar fi cea mai utilă cheltuiala din bugetul local.
    Sa ne amintim ca au vrut sa demoleze o baraca cu 100.000 euro. Cu banii ăștia ținem pe cheltuiala un astfel de Centru timp de 1 an. Dar e posibil sa faca venituri mult mai mari decat cheltuielile.

    Comentariu by Mentalistul — 16 iunie 2018 @ 13:41

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress