Mangalia – politica locală

10 mai 2018

Investitorii din turism, scoși din sărite de ministrul Turismului. „Vom fi nevoiți să dăm Guvernul în judecată”

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 11:49

Agenţii economici de pe litoral i-au declarat război actualului ministru al Turismului. Acesta a reuşit să şi-i pună în cap după ce s-a împăunat că a început să dea voucherele de vacanţă, deşi ei le cer de ani de zile, a venit în vizită fulger la mare, chiar înainte de deschiderea sezonului estival, fără ca măcar să stea de vorbă cu ei, după care a anunţat controale severe la vară.

Mai nou, ministrul Bogdan Trif s-a apucat să modifice proiectele pentru Legea Turismului şi constituirea Organizaţiilor pentru Managementul Destinaţiei, dându-le putere majoritară de decizie autorităţilor locale. Cu alte cuvinte, primarii vor putea să facă în continuare ceea ce vor în staţiuni şi să le dezvolte după cum cred ei şi interesele lor, fără să ţină cont de părerile şi propunerile investitorilor şi celor care au clădit afaceri în turism, sperând că le vor putea lăsa mai departe copiilor lor.

Practic, staţiunile vor fi în continuare la cheremul primarilor, iar experienţa ultimilor ani arată că mulţi dintre aceştia nu sunt tocmai pricepuţi la turism. Unii le-au transformat în cartiere cu blocuri şi hipermarketuri la colţ, alţii nu le-au îngrijit deloc şi au alungat investitorii, alţii au dat autorizaţii de construcţie pe plajă, pe bandă rulantă, fiecare după cum a bătut vântul. Aşa am ajuns ca astăzi să ne uităm cu jind la vecinii bulgari, care fac turism de milioane de euro pe an, ne fură turiştii şi noi stăm cu hotelurile închise.

„Suntem foarte îngrijoraţi şi am luat poziţie pentru că o lege concepută, anul trecut, în vară care a legiferat, în sfârşit, conceptul de management integrat al unei destinaţii, în care mediul privat avea drept de vot şi de participare de 50 la sută împreună cu autoritatea locală, pentru a putea dezvolta şi promova staţiunea, vrea să fie deturnată. Am înţeles că se doreşte ca primăria să aibă 51% din voturi. Acest lucru este ca şi cum ai anula tot acest concept de parteneriat preluat de la nivelul UE şi Organizaţia Mondială a Turismului. În plus, vor să modifice hotărârea de Guvern în care se spunea că cei doi parteneri în viitoarea organizaţie de management a destinaţiei sunt autoritatea locală şi organizaţiile patronale sau federaţiile, adică angajatorii, investitorii. Vor să scoată organizaţiile patronale şi să bage asociaţii, care pot să fie formate peste noapte şi din doi, trei membri şi care diluează şi strică de fapt tot acest concept scris de noi şi preluat de afară, în care partener e mediul privat, agentul economic din turism, cu tot ce înseamnă, hoteluri, restaurante, baruri, agrement. Nu o să lăsăm să se întâmple asta!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Anca Nedea Pavel, reprezentantul Organizaţiei Patronale Constanţa – Mamaia.

Se retrag investitorii

La rândul său, Nicolae Bucovală a anunţat că aceste modificări sunt de neacceptat şi că nu este normal ca reprezentanţii Ministerului Turismului să stea de vorbă numai cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi nu şi cu investitorii.

„Ce treabă are ANAT-ul la Ministerul Turismului, ei sunt generatori de outgoing, ei duc românii în străinătate, noi îi aducem pe străini la noi. Dacă Legea turismului în forma analizată, judecată şi muncită de toţi timp de un an de zile, dacă Legea OMD şi normele de aplicare nu ies în forma în care s-a lucrat un an de zile la ea, noi ne retragem sprijinul, ne retragem din orice organizaţie, ne vedem de treaba noastră, n-au decât să facă treabă cu sindicatele, dar nu uitaţi că banii vin de la patroni”, a precizat şi Nicolae Bucovală, primvicepreşedintele Organizaţiei Patronale Constanţa – Mamaia.

Nici Mohammad Murad, preşedintele organizaţiei, nu se arată îngăduitor şi solicită ca investitorii să fie luaţi în seamă.

„Atât cerem, ca, după 27 de ani să ne daţi şi nouă rolul, dacă plătim aceşti bani de promovare, să decidem egal. Dacă nu rămâne aşa cum s-a discutat iniţial, forma pe care am gândit-o încă de anul trecut, vom fi nevoiţi să dăm Guvernul în judecată. Nu ne vom mai plăti taxele, indiferent de consecinţe. Să ne închidă hotelurile! Acum văd că Guvernul a devenit prieten cu sindicatele. Ceea ce încearcă să se facă este o răsplată pentru primari de la Ministerul Turismului, să facă ei ce vor şi cum vor cu banii”, mai spune patronul de la Phoenicia.

„Am distrus tot ce s-a construit în perioada comunistă!“

Părerea unanimă a acestora este că politicul a făcut un rău iremediabil turismului din întreaga ţară.

„E păcat că sunt atât de mulţi care nu înţeleg şi încearcă să facă rău acestui demers legislativ. Este chiar atât de greu de înţeles că singura şansă pentru a da o dezvoltare corectă destinaţiilor turistice, staţiunilor, este să îi antrenezi în acest demers pe cei care plătesc impozite şi taxe, care angajează oameni şi care, mai ales, investesc bani în aceste staţiuni, sperând să le lase viitoarelor generaţii, deci care au perspectivă de zeci de ani cel puţin înainte. Mediul politic, căci asta înseamnă autoritate locală, nu o să poată niciodată să asigure coerenţă, să vadă dincolo de mandatul de câţiva ani. Şi, chiar dacă văd, nu le asigură nimeni acea poziţie, pleacă un primar, pleacă un consilier, vin alţii, fiecare cu interesele lor. Toţi trebuie să răspundă mai sus, la centru, cu interese, dă-mi autorizaţia aceea, fă-mi hotelul acela, distruge aia. Acesta este motivul pentru care am ajuns după 27 de ani să spunem, din păcate, că regretăm ceea ce s-a construit în perioada comunismului şi am distrus totul. Cred că ceva mai trist nu există!”

Andreea Perhaiță, Cuget Liber 10.05.2018

2 Comments

  1. E normal ca administratiile locale sa gospodareasca localitatile,mai ales pe litoral cei care administreza spatiile,hotelurile,restaurantele,etc.au distrus mediul si au uritit localitatile facind tot ce au vrut,probabil mituind responsabilii locali.Legislatia e proasta,nu stabileste responsabilitatile si mai ales nu prevede sanctiuni precise.

    Comentariu by doru — 10 mai 2018 @ 12:47

  2. nu numai legislatia e proasta .ci si mentalitatile.in ultimii ani putem spune ca asa zisii investitori in turism in complicitate cu administratiile locale si au batut joc de turism.fara viziune pe termen lung.au fost interesati doar de moment.si acum se plang.
    in plus statul comunist da tichete de vacanta bugetarilor.adica unor angajati platiti din banii publici li se plateste si vacanta.iar domnii hotelieri isi tin in viata turismul cu astfel de subventii ascunse.un sistem putred.

    Comentariu by wow — 10 mai 2018 @ 14:29

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress