Mangalia – politica locală

februarie 8, 2018

Fiecare face ce vrea: curse ilegale, scumpiri, iar CJC… va verifica (vreodată)!? REVOLTĂ în sudul litoralului: preţul biletelor pe maxi-taxi, TOT MAI NESIMŢITE! Firma de transport dă vina pe ‘PIRAŢI’

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 11:32 am

Locuitorii din sudul județului sunt revoltați, după ce firma care asigură transportul public între localitățile Manglia – 2 Mai – Limanu – Vama Veche a anunțat scumpirea biletelor de călătorie, începând cu 1 martie a.c.. Că se scumpesc, este de înțeles, spun oamenii, dar faptul că vor trebui să plătească 10 lei pentru un bilet pe o cursă de doar trei kilometri, câți sunt între Limanu și 2 Mai, de exemplu, este deja „jegmăneală” pe față, acuză oamenii. Directorul firmei de transport a explicat pentru „Replica de Constanța” cu cât se scumpesc biletele și de ce s-a recurs la această măsură.

Un anunț postat, zilele acestea, în interiorul mijloacelor de transport de persoane de pe traseul Mangalia – 2 Mai – Limanu – Vama Veche i-a revoltat pe oameni.

„Stimați călători, începând cu data de 1.03.2018, tarifele vor fi următoarele: prețul unei călători bilet preplătit, achiziționat de la punctele de vânzare ale societății, pe rutele Mangalia –Limanu, Mangalia – 2 Mai, Mangalia – Vama Veche, 2 Mai – Limanu, 2 Mai – Vama Veche, va fi de 5 lei. Puteți achiziona câte bilete doriți, cu condiția să le folosiți până la sfârșitul lunii în care le cumpărați. Vom anunța în timp util punctele de vânzare de bilete preplătite.

Preț călătorie bilet de la șofer: Mangalia – 2 Mai: 10 lei, Mangalia – Limanu: 10 lei, Mangalia – Vama Veche: 10 lei, 2 Mai – Vama Veche: 10 lei, 2 Mai – Limanu: 10 lei, Local: 2 lei. Pentru sugestii, informări și sesizări, vă puteți înscrie în audiență cu administratorul, la biroul societății”, este anunțul firmei de transport Nordiana Nis.

Măsura îi indignă pe localnici. „De la 3,7 lei biletul, cât era pe abonament, ajunge la 5 lei de la sediul firmei și la 10 lei de la șofer. Adică vom plăti 10 lei pentru trei kilometri, câți sunt de exemplu între Limanu și 2 Mai, când acesta este prețul biletului pe distanța Mangalia – Constanța, unde sunt zeci de kilometri. Este exagerat! Ce fac cei care au doi sau trei copii la școală?!”, a reclamat un călător.

Cum explică firma de transport persoane măsurile anunțate pentru luna martie

Directorul firmei de transport, Alexandru Cristea, spune că scumpirea biletelor de călătorie vine în contextul scăderii drastice a numărului de călători, din cauza „piraților”, respectiv a transportatorilor ilegali. „Biletele s-au scumpit cu 50 de bani, de la 4,50 lei la 5 lei, dacă sunt achiziționate de la sediul firmei și de la punctele de vânzare. Bilete se vor putea achiziționa de la sediul firmei, care este la capăt de linie, în zona gării, în Mangalia, și vom realiza câte un punct de vânzare în fiecare localitate, în 2 Mai, Limanu și Vama Veche.

Intenția noastră este ca biletele să fie achiziționate de la aceste puncte, nu de la șoferi, să nu se mai dea bani la șoferi. S-a luat decizia scumpirii pentru că s-a ajuns în situația ca microbuzele să circule mai mult goale, din cauza piraților. Sunt localnici care fac transport ilegal, cu autoturisme, nu sunt inscripționați taxi, nu au niciun însemn, nu plătesc taxe, dar iau călătorii din stații.

Au fost sesizate aceste aspecte și Poliției, și primăriilor, dar nu s-a luat nicio măsură. Noi respectăm cu strictețe programul și traseul, avem 46 de curse pe zi, facem și câte 1.500 de kilometri într-o zi și am ajuns în situația să facem cursele cu mașinile goale, din cauza acestor transportatori ilegali. S-a întâmplat, în timpul verii, ca mașina noastră să nu aibă loc în stație, din cauza acestor transportatori, iar polițiștii tot șoferului nostru îi făcea observații că de ce staționează în afara stației.

Avem mașini moderne, curate, au fost făcute investiții în ele. Avem angajați și avem impozite și taxe de plătit. Repet, scumpirea nu este mare, este de doar 50 de bani la bilet. Intenția noastră nu este să frustrăm publicul călător, bilete vor putea fi achiziționate dintr-un punct de vânzare din fiecare localitate”, ne-a precizat Alexandru Cristea, directorul firmei de transport.

Situația din sudul litoralului a intrat și în atenția reprezentanților Consiliului Județean Constanța care vor analiza dacă scumpirea prețului biletului de călătorie a fost făcută cu respectarea licenței de traseu eliberate firmei respective.

Florentina BOZÎNTAN, Replica 08.02.2018

Powered by WordPress