Mangalia – politica locală

februarie 7, 2018

Ce a cerut fostul edil al Mangaliei. IORGUŞ ŞI OBORUL DE ANIMALE. Noutăţile din DOSARUL PENAL al fostului primar!

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 6:29 pm

Tribunalul Constanţa a dispus o nouă amânare a cauzei, în dosarul care îl vizează pe Zanfir Iorguş, fostul primar al Mangaliei, şi pe Liviu Paul Botaş, fost viceprimar, cercetaţi de DNA, în dosarul privind „Piaţa de animale”. Dacă la termenul trecut, din luna ianuarie, au fost depuse mai multe înscrisuri şi o expertiză solicitată anterior, de data aceasta, luni, 5 februarie, s-a cerut termen pentru desemnarea unui alt expert.

„Am cerut înlocuirea expertului, de fapt, a unuia dintre experţi, întrucât s-a mutat cu domiciliul în alt judeţ şi nu a putut veni. Pentru asta am cerut un alt termen, pentru luna martie, iar până atunci trebuie să găsim un expert care să-l înlocuiască pe celălalt”, ne-qa declarat Zanfir Iorguş.

De remarcat că, potrivit acestuia, aşa cum ne-a declarat încă de data trecută, totul se învârte în jurul unei platforme din beton despre care se spune că Primăria, pe vremea când era primar, ar fi cheltuit bani mulţi pentru înfiinţarea ei, dar care nu ar mai fost făcută niciodată. Doar că, în realitate, platforma respectivă există de 11 ani, însă, potrivit lui Iorguş, actualul primar, Cristian Radu, nu a văzut-o, motiv pentru care a sesizat DNA-ul.

Aşa cum au artătat şi procurorii, „În perioada decembrie 2006 – octombrie.2007, inculpatul Iorguș Zanfir, în calitate de primar al municipiului Mangalia, în mai multe rânduri, nu a îndeplinit şi respectiv a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia publică arătată, prin aceea că nu a organizat o procedură de achiziţie publică conform OUG nr.34/2006, pentru executarea obiectivului de investiţii Obor de animale.

Executarea lucrării nu avea aprobarea consiliului local, iar plăţile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL, pentru o lucrare în fapt neexecutată, prin care a prejudiciat bugetul local al mun.Mangalia cu suma de 490.011,12 lei.

Inculpatul Botaș Paul Liviu, în calitate de viceprimar al mun.Mangalia, a condus comisia de evaluare a ofertelor şi a atribuit contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii Obor de animale, în cadrul unei proceduri flagrant contrare prevederilor OUG nr.34/2006, către SC Euro Coram SRL, deşi oferta acesteia era neconformă.

Ulterior, în perioada 22.03.2007 – 19.04.2007, a efectuat mai multe plăţi nelegale din fonduri publice către societatea menţionată, pentru o lucrare în fapt neexecutată, participând astfel în mod direct şi nemijlocit la prejudicierea bugetului local al mun. Mangalia cu suma de 490.011,12 lei”.

Potrivit lui Zanfir Iorguş, expertiza depusă la dosar are rolul de a demonstra faptul că lucrările au fost executate încă de atunci, iar platforma din beton este prezentă fizic, nu numai în acte.

Daniel ALBU, Replica 07.02.2018

7 Comments

  1. O reclama zicea: „Mobexpert expertul din dormitor.”

    La noi au incuiat „scheletul in dulap” ca sa nu dea cineva peste „Ob(or)expert” si sa se prescrie, exemple proaspete sunt:
    http://evz.ro/prescrierea-ultima-smecherie-kovesi.html

    Comentariu by nabuco — februarie 7, 2018 @ 7:36 pm

  2. Orice utilizator de buna credinta al programului Google Earth poate vedea ca, in 2008, acea platforma chiar exista ! In spatele actualei benzinarii si spalatorii Max de la intrarea in oras! Sunt poze, sunt filme ! Si se pare ca sunt si proba in instanta!
    Ca Radu Cristian a ales sa o abandoneze? Asta e alta discutie ! Ca a ales sa-si bata joc de o investitie a orasului ? Alta discutie ! Dar cum poate fi trimis in judecata Iorgus pentru un lucru déjà facut ? Cu platforme, cu garduri puse, numai bun de folosit ! Un « bun al orasului » despre care si evidenta electronica a lui Google Earth spune clar ca exista ?

    Cine trebuie sa fie dat in judecata ? nu cumva Radu Cristian ca, pentru motive personale si politice a abandonat un « bun al orasului »! El, Oborul, exista, e acolo ! Numai ca e acoperit de balarii ! Cine trebuia sa trimita ADPP-ul sa le taie ? Cine oare ? Nu cumva acest primar ? Cristian Radu ?

    Comentariu by theo — februarie 7, 2018 @ 10:04 pm

  3. NU CUMVA. Cel care a lasat-o in paragina ca nu a mai vrut sa continue e Tusy , mai pesedista mica paracioasa.

    Comentariu by Alina — februarie 7, 2018 @ 11:56 pm

  4. Pt. 3

    Asa ! Si? O fi fost Tusy! Si totusi care-i vina lui Iorgus ? Trecura vreo 10 ani de atunci si iata ca nimeni nu se oboseste sa se ocupe de « banul public ». De puturosi ce sunt. Le convine mai mult sa umble prin salile de judecata decat sa puna osul la treaba !

    Si,apropo, Tusy a fost primar un pic mai mult de 2 ani, ca 1 an si 8 luni a toooot fost suspendat din functie !

    De ce nu termina RC ce s-a inceput atunci ? Eu cred ca fiindca-i place mai mult la Tribunal decat sa munceasca !

    P.S. Oborul nou putea fi dat in folosinta inca din septembrie 2102. Doua lucruri au lipsit : veceurile ecologice (iar dangeorgestii si romulestii cunosc bine subiectul) si « politica de prêt » pentru vanzatorii ambulanti ! Dar, acum, ne dam « varza creata » ca ne-a furat careva Oborul de sub picioare ! Le convine asa ! Mai iau si ei cate o spaguta !

    Comentariu by theo — februarie 8, 2018 @ 1:32 am

  5. …”că nu a organizat o procedură de achiziţie publică conform OUG nr.34/2006, pentru executarea obiectivului de investiţii Obor de animale.

    Executarea lucrării nu avea aprobarea consiliului local, iar plăţile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL”…- Despre ce vorbiti acolo ? Cum ca s-ar fi executat mai mult,sau mai putin,pentru care s-a incasat valoarea aia ,care e totala sau partiala… Penalul situatiei nu vine din incalcarea unor OG-uri,cat din incalcarea unei legi clare de administratie publica ! Diversiunea cu faptul ca s-a facut sau nu poate fi continuata cu n’spe experti si n’spe postaci,mai greu este sa explici de ce ai vrut ca prin aceasta lucrare sa faci o „surpriza” celor din Consiliul Local ! Pai si Tusac ar fi fost obligat sa continue lucrarea daca ar fi fost inregistrata in evidente la mijloace fixe…macar partial ! (si aprobarea din CL sunt convins ca o avea,numai ca acea hotarare(a unei sedinte care nu s-a tinut!) nu o poate pune la dosar …pentru ca adanceste penalul si mai grav-spre inchisoare !)

    Comentariu by I.S — februarie 8, 2018 @ 9:32 am

  6. @2,3,4-Sunt exemple asemanatoare…la vedere : fosta casa(„casuta”) a casatoriilor facuta de Tusac pe faleza a fost demolata (un lucru rau in perceptia cetateanului care nu cunoaste realitatea!)dar nu stim daca ea a fost recuperata de constructor pen’ca nu i s-a facut plata promisa…si neinsusita de Radu Cristian ! Un alt exemplu de „devalmasie”(ca tot vorbiram de termenul acesta la chestia cu parcarile) este terenul de minigolf facut din banii nemtilor,intro legalitate dubioasa,caruta i s-a demolat gardul si peste care s-a amplasat o tiribomba tiganesc-europeana !

    Comentariu by I.S — februarie 8, 2018 @ 10:03 am

  7. Nu mai solicitam Hot. de Cl pentru aceste lucruri,dar cred ca este din ce in ce mai acut sa solicitam si noi aici si oriunde,alaturi de o parte dintre consilierii locali-care solicita mai demult acest lucru in baza unei legi cu termen de aplicare expirat : Lista bunurilor publice din patrimoniul privat al C L. Maine,poimaine vom avea iar un restaurant facut intrun wc-public de pe plaja ! Faceti ordine „devalmasitilor” !

    Comentariu by I.S — februarie 8, 2018 @ 10:15 am

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress