Mangalia – politica locală

28 februarie 2018

Borza: „Act de vânzare și de trădare de țară”. Cerere URGENTĂ pentru ministrul Andrușcă

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 11:36

Într-un interviu la Borza Analytica, Remus Borza, deputat independent, a vorbit despre un act „de trădare și vânzare de țară”. Politicianul s-a referit la faptul că statul nu mai deține în proprietate un șantier naval.

„Sunt foarte mari interesele, în primul rând economice, pentru care nu suntem în Schengen. Una dintre consecințele imediate ale aderării României la Schengen, va fi un tranzit dublu prin portul Constanța. Acest lucru înseamnă că vom lua din volumul de marfă tranzitat prin portul Rotterdam. Olanda va pierde multe miliarde de euro. Asa se explica si pozitia ei fata de Romania. Până la urmă, tot vom intra în Schengen. Doar ca, din pacate, statul roman nu mai are niciun șantier naval. În 1989, România deținea a treia flotă comercială din lume. Peste 300 de nave sub pavilion romanesc. Azi, ambele șantiere, atât cel de la Mangalia cât și cel de la Galați sunt în mâinile străinilor. Primul la sud-coreenii de la Daewoo din 1997 și al doilea, la olandezii de la Damen din 1999. Ambele șantiere reprezintă obiective strategice pentru România. Coreenii au bagat șantierul naval de la Mangalia la apă. La propriu și de tot. Compania a acumulat, în ultimii aniî 5,3 miliarde de lei datorii. Anul trecut, la o cifră de afaceri de 2 miliarde de lei au înregistrat o pierdere de 483 milioane de lei. Statul s-a lăsat luat de apă, permițând această hemoragie de capital și export de profit. Mai nou, Daewoo a scos șantierul naval la vânzare. Cine e interesat să-l cumpere? Tocmai cei care se opun cel mai vehement intrării României în Schengen. Olandezii. Aceiași olandezi care dețin 99% din șantierul naval de la Galați. Dacă guvernanții ar permite așa ceva, ar echivala cu un act de vânzare și de trădare de țară”, a zis Remus Borza la „Borza Analytica”.

Deputatul independent a precizat că a avut o discuție cu ministrul Economiei, Dan Andrușcă.

„În acest context, am discutat cu ministrul economiei. Eu sunt unul dintre puținii deputați care i-au luat apărarea și l-au susținut. Mulți au spus că e pălăria prea mare pentru el. Eu în schimb, am cerut să avem răbdare. Sunt unii oameni care vorbesc puțin, dar în schimb fac mult. Dan Andrușcă e conștient de această provocare și oportunitate pe care sper să o valorifice la maxim. Mi-aș dori să demonstreze că are valoare și că nu este o întâmplare că a fost numit, chiar și pentru câteva luni, la Ministerul Economiei. I-am cerut să facă tot ce este posibil ca statul român să-și exercite dreptul de preemțiune și să intre în posesia pachetului de 51 % deținut de sud-coreeni la santierul naval Mangalia”, a zis Remus Borza.

Șantierul naval nu mai este în mâinile statului român

„Zilele trecute, Guvernul Dăncilă a aprobat două acte normative prin care a pus la bătaie 3 miliarde de euro plus TVA pentru achiziție de tehnică militară. Din această sumă, 1,6 miliarde de euro sunt alocați pentru a cumpăra patru corvete și a repara 2 fregate. Condiția pusă în actul normativ este ca cele 4 corvete să fie construite la un șantier naval din România. Iată că a apărut, în sfârșit, o oportunitate ca statul roman să devină iarăși unicul acționar la șantierul naval Mangalia. Cu condiția să răscumpere pachetul de 51% deținut de Daewoo. Sud-coreenii l-au scos la vânzare pentru suma de 50 milioane de dolari. Olandezii de la Damen au făcut o ofertă de 26 milioane de dolari. Statul român trebuie să găsească acești bani și să salveze o unitate fanion a industriei românești. Din 1974 și până în prezent, șantierul a livrat peste 200 de nave comerciale. De asemenea, și-a dezvoltat capabilități de producție și pe zona navelor logistice pentru forajul marin, tocmai in plină perioadă de explorare și exploatare a rezervelor de gaze și țiței din platoul continental al Marii Negre”, a mai spus Remus Borza la DC News.

DCNews.ro 28.02.2018

La Mangalia, a fost suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire. Comunicat de presă

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 11:24

Comandamentul de iarnă din Mangalia a dispus mai multe măsuri de intervenție, ca urmare a prelungirii codului portocaliu de ger, viscol și ninsoare pe raza județului Constanța. În acest sens, a fost suplimentat numărul de utilaje cu care se intervine pentru deszăpezirea arterelor rutiere și a căilor de acces din municipiul Mangalia. Încă din prima zi a instituirii codului portocaliu de vreme severă, firma care asigură deszăpezirea la nivelul orașului a acționat cu utilajele din dotare pentru ca drumurile să fie practicabile. Pe parcursul zilei de luni, până noaptea târziu, s-a acționat pentru degajarea străzilor din toate cartierele, cu 9 utilaje cu lamă, dintre care 3 au împrăștiat material antiderapant (nisip și sare), 5 buldoexcavatoare și un telelift. Tot luni, începând cu orele 19.00, s-a început îndepărtarea zăpezii de pe trotuarele din zona centrală acolo unde lățimea trotuarului a permis accesul a două ATV-uri cu lamă. Din această dimineață, începând cu ora 05:00, s-a suplimentat numărul utilajelor cu un bobcat și tractoraș cu lamă cu care se intervine pe trotuare. Totodată, angajații societății de deszăpezire au curățat zăpada de pe trotuare și au împrăștiat nisip și sare. Reprezentanții firmei precizează că, în după-amiaza acestei zile, trotuarele vor fi curățate cu ATV-uri cu lamă, suplimentându-se numărul utilajelor cu un telelift și 5 buldoexcavatoare. De asemenea, în zona IAS-Fruviileg-Zootehnie din Mangalia s-a intervenit cu un utilaj cu freză. Drumarii din Mangalia au venit și în ajutorul echipelor de la ENEL, dar și în ajutorul unui conducător auto care nu mai putea scoate mașina din zona Parcului Industrial. Reprezentanții Comandamentului de iarnă din Mangalia monitorizează permanent situația din teren și evoluția fenomenelor meteorologice pentru a interveni în caz de necesitate.

mangalia.ro 27.02.2018

Figurantul zilei : Nicolae Moroianu

Filed under: ALDE — lucian visa @ 11:06

A explodat din nou! Consilierul ALDE de la Mangalia, Nicolae Moroianu, reia scandalul cu primarul Cristian Radu! De data asta, Moroianu îi reproşează o taxă, iar pentru cei care deja s-au obişnuit cu războiul din sudul litoralului, ne aşteptăm ca zilele următoare să auzim reproşuri pe seama deszăpezirii, la vară – pe tema buruienilor… şi tot aşa, până la alegeri. Iar dacă tot vrea să candideze la primărie, Moroianu ar putea să-l anunţe şi pe Zanfir Iorguş, nu de alta, dar să nu se trezească „pe lângă” subiect.

Replica 28.02.2018

27 februarie 2018

Şantierul Mangalia, monedă de schimb pentru Schengen

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 10:26

Românii cer Olandei să nu se se mai împotrivească intrării noastre în spaţiul Schengen, urmând ca firma olandeză Damen să primească în schimb o parte din acţiuni şi managementul şantierului naval din Mangalia. Negocierile se duc de câteva săptămâni între sud-coreenii de la Daewoo, decişi să vândă şantierul din sudul litoralului, olandezii de la Damen, care l-au şi cumpărat la un moment , şi Ministerul Economiei, care s-a trezit brusc că vrea şi el să construiască bărcuţe la Mangalia, după cum spunea fostul premier Mihai Tudose.

Negocierile pentru şantierul naval din Mangalia, de care Daewoo vrea cu disperare să scape din cauza problemelor sale financiare din Coreea, marşează puternic pe factorul politic. Surse apropiate situaţiei spun că România condiţionează vânzarea unui pachet de 49% către Damen de reconsiderarea poziţiei pe care Olanda o are faţă de accederea ţării noastre în spaţiul Schengen. Mai mult, dacă Olanda nu se mai opune intrării noastre în Schengen, Damen va fi sigură şi de contractul de 1,6 miliarde de euro pentru corvetele României.

1,2 miliarde de euro sunt datoriile Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI)

Programul de offset al contractului ar obliga Damen să realizeze şi modernizarea fregatelor aflate deja în dotarea Forţelor Navale, dar şi un centru de mentenanţă a corvetelor pe teritoriul ţării noastre. Statul român vrea să deţină pachetul majoritar de 51% şi postul de preşedinte al companiei mixte nou înfiinţate, în timp ce olandezii ar avea un vicepreşedinte şi managementul afacerii, care înseamnă portofoliul comenzilor şi activitatea propriu-zisă a şantierului.

Mangalia, paralizată de spectrul falimentului

Soarta şantierului ar trebui stabilită până pe 7 martie, dată la care expiră dreptul de preempţiune al părţii române, iar Daewoo poate să vândă oricui pachetul majoritar de 51%. Între timp, Mangalia este paralizată sub spectrul falimentului, şantierul fiind principalul contributor la buget.

În vremurile de glorie, şantierul naval din Mangalia era cel mai mare din România şi de la Marea Neagră, cu peste 7.000 de angajaţi proprii şi ai societăţilor subcontractoare. În 20 de ani, pe şantier s-au construit peste 200 de nave mari, cifra de afaceri anuală variind în jurul valorii de jumătate de miliard de euro

Oamenii pleacă în fiecare zi, spre şantierele din Galaţi, Brăila sau Tulcea, iar autorităţile fac apeluri disperate către autorităţile central. “Prelungirea situaţiei de incertitudine sau închiderea acestui şantier de lungă tradiţie va avea un impact social şi economic major pentru Mangalia, pentru judeţul Constanţa, dar şi pentru economia ţării, prin pierderea unui punct strategic de dezvoltare industrială şi a mii de locuri de muncă”, arată primarul Mangaliei, Cristian Radu, într-o scrisoare adresată Guvernului, Parlamentului şi Preşidenţiei.

Cum a vrut statul să folosească DNA

Reamintim că, după 19 luni de negocieri, Daewoo anunţa în noiembrie 2017 vânzarea către Damen a pachetului majoritar de acţiuni la şantierul din Mangalia, cu 26 de milioane de euro. Ulterior, Ministerul Economiei a blocat tranzacţia în virtutea dreptului său de preempţiune. Statul s-ar fi folosit inclusiv de prejudiciile constatate de DNA în câteva dosare privind managementul defectuos al coreenilor, pentru a forţa preluarea şantierului fără a face vreo plată. Strategia s-a schimbat din mers, românii preferând să mute frontul negocierilor pe tărâm olandez, mai ales pentru că Damen, care deţine şi şantierul din Galaţi, nu avea de gând să renunţe o preluare care avea să-i asigure locul între cei mai mari constructori navali din Europa.

“Facem apel la Dumneavoastră, pentru a analiza şi a vă implica direct în soluţionarea urgentă a situaţiei Şantierului Naval din Mangalia, ţinând cont de întreaga infrastructură existentă, dar şi de necesitatea continuării şi dezvoltării acesteia, ca pol strategic al economiei naţionale”, Cristian Radu, primarul Mangaliei (pasaj din scrisoarea adresată Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului)

Închiderea şantierului din Mangalia sau preluarea sa de către statul român pentru a fabrica “bărcuţe” ar ruina economia din sudul Constanţei

Cristian Anton, jurnalul.ro 26.02.2018

23 februarie 2018

Convocatorul ședinței ordinare a CL Mangalia din 28.02.2018

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 12:53

Statul nu va putea gestiona situația la Mangalia

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 10:30

Experți din domeniu au realizat un studiu al DMHI, în care analizează atât vânzarea șantierului către olandezi, cât și răscumpărarea acțiunilor de către statul român.

Soarta șantierului naval din Mangalia, cel mai important obiec­tiv economic din sudul județului Constanța, urmează să fie decisă în viitorul apropiat.

Potrivit surselor RL, la începutul lunii martie se va lua o decizie în ceea ce privește Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), unde acționar majoritar este o companie din Coreea, care vrea să-și vândă participația. „România liberă” a intrat în posesia unui studiu realizat de experți ai Asociaţiei Constructorilor de Nave din România (ANCONAV) în care este realizată o radiografie reală a situației economice a DMHI și în care sunt analizate consecințele vânzării către firma olandeză Damen, cât și cele ale răscumpărării acțiunilor de către statul român. Studiul prezintă situația la finele lunii ianuarie 2018.

DMHI are aproximativ 2.000 de angajați, mai puțin cu 335 față de 1 septembrie 2017. Șantierul are contracte „nesistematice”, spun experții care au realizat studiul. Este vorba în special de fabricarea de secțiuni de nave pentru șantierele din România și de contracte sporadice de reparații nave, volumul încasărilor fiind modest.

De exemplu, există un contract ferm, prin care DMHI trebuie să construiască piese de 6.700 de tone pentru șantierele din Tulcea, Brăila și Galați, care este derulat în perioada februarie-iulie 2018. Din lipsa comenzilor, se caută soluții de reconversie profesională pentru polizatori-lăcătuși și pentru tubulatori. 80 dintre ei ar putea ajunge la șantierele Vard Tulcea și Vard Brăila. În total, sunt probleme în a asigura locurile de muncă pentru 300 de muncitori și 50 de angajați TESA. „Pentru ei nu sunt soluții alternative în acest moment”, se arată în studiu.

Întârzierea, cel mai mare pericol

„Ipoteza întârzierii în stabilirea structurii acționariatului este de departe cea mai dezavantajoasă pentru șantier. Negocierile dintre Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co., Ltd. Korea (DSME) și Damen Shipyards Group Olanda (DSG) au durat mai bine de un an și jumătate, din februarie/martie 2016 până la sfârșitul anului 2017. Ele s-au suprapus pe o perioadă în care la DMHI încă existau, mai ales la începutul intervalului de negocieri, comenzi în derulare, o activitate de construcții noi susținută și un flux de capitaluri care permiteau societății să supraviețuiască, dar toate acestea erau în evidentă descreștere pe măsură ce tratativele dintre DSME și DSG se îndreptau spre o soluționare pozitivă. DMHI semnase ultimele contracte de anvergură pentru construcții nave în decembrie 2014, iar ultima navă contractată era preconizată a se livra la începutul lunii februarie 2017, timp în care nu s-a mai contractat nimic, deci practic DSME nu mai era demult interesat de șantierul din Mangalia”, se arată în studiu.

În aceste condiții, conducerea DMHI a depus eforturi pentru menținerea forței de muncă proprii, adică circa de 2.000 de angajați. Din păcate, nu s-au putut salva și locurile de muncă ale subcontractorilor care lucrau pentru șantiere, aproximativ 4.000 de oameni.

„În prezent, societatea mai trăiește pe seama ultimei nave în lucru, a unui volum modest de lucrări de reparații nave și a unor contracte nesistematice de fabricare secții/bloc secții pentru alte șantiere din România, dar, din păcate, zilele acestui șantier emblematic pentru România sunt numărate”, se arată în studiu.

Ce se întâmplă dacă preia statul român

Experții ANCONAV spun că, dacă ar fi preluat de un acționar cu alt obiect de activitate sau de natură guvernamentală (cum a propus fostul prim-ministru Mihai Tudose), există riscul ca repornirea operării și funcționării șantierului pe piața de construcții noi și reparații să fie întârziată și îngreunată. Motivul: o entitate venind din afara dome­niului de activitate nu poate găsi proiecte de contracte noi într-un orizont de timp rezonabil. Ei spun că șantierul are nevoie de proiecte eligibile, cu clienți fermi în spate și care să beneficieze de proiecte conceptuale și de execuție gata elaborate și pre-finanțarea construcției asigurată, mai ales pentru că DMHI nu mai are capacitate de proiectare conceptuală proprie.

Soluția ar fi contractarea sau asocierea cu firme de proiectare sau case de comerț pentru achiziționarea urgentă a unor proiecte veritabile, de natură să confere garanții armatorilor (așa-numitul „proven design”). Mai mult, ar fi și probleme de finanțare. Până acum, DMSE a apelat la bănci coreene, dar în situația de față nicio bancă nu va aloca credite DMHI, din motive de risc major, spun specialiștii. Pentru a susține numărul de personal actual, planul minimal de afaceri ar trebui să fie de 300 de milioane de dolari, ceea ce înseam­nă un împrumut de 240 sau 270 milioane de euro.

Dacă statul vrea să preia șantierul, trebuie să țină cont că România este membru cu drepturi depline la OECD în grupul de lucru WP6 destinat construcțiilor navale, calitate în care și-a asumat mai multe obligații, printre care eliminarea subvențiilor directe pentru industria construcțiilor navale și pentru restructurarea acestei industrii. „Statul român nu poate susține acest proiect”, este concluzia experților.

Studiul arată că grupul olandez Damen Shipyards Group a fost de la început principala entitate care a întreprins acțiuni concrete oficiale de cumpărare a celor 51% acțiuni deținute de DSME.

Acesta deține și șantierul Damen din Galați, cu un procent de 99,6%. „Este de departe soluția salvatoare pentru DMHI, deoarece a probat experiența în domeniu, a efectuat investiții de peste 85 milioane de euro și a fost un bun contributor la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat. Este adevărat că au mai existat intenții neoficializate de cumpărare și din partea unor șantiere din Germania și Italia, dar ele nu s-au materializat nici măcar la nivel de scrisoare de intenție”, se arată în raport. Aceștia spun că, în paralel cu negocierile cu DSME, DSG a inițiat un ambițios program de comenzi pentru șantier, orientat cu precădere pe construcția de nave mari cu valoare adăugată mare, cum ar fi nave de pasageri trans­atlantice.

Cristian Hagi, România Liberă 22.02.2018

22 februarie 2018

Criteriile pentru facturarea individuală la termoficare, în Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:36

Societatea de termoficare Goldterm Mangalia a lansat campania de facturare individuală pentru agentul termic. Reprezentanții societății au înaintat tuturor Asociațiilor de locatari/proprietari criteriile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să primească facturi individuale. Acestea se referă, în primul rând, la faptul că locatarii care doresc incheierea convențiilor trebuie să fie cu plata la zi în evidențele Asociației de proprietari. O altă cerință vizează acordul tuturor locatarilor din bloc/scară de bloc (în funcție de poziționarea branșamentului) pentru a se încheia o convenție individuală. Nu în ultimul rând, pe lângă acordul tuturor vecinilor, solicitantul are nevoie și de avizul Asociației de proprietari. Convenția individuală reprezintă act adițional la contractul de furnizare a energiei termice, încheiat între Goldterm Mangalia S.A. și Asociația de proprietari. Documentele necesare pentru încheierea convenției sunt copiile actelor de identitate și a celor de proprietate. În urma încheierii convenţiilor de facturare individuală a consumatorilor de energie termică, pe baza tabelelor cu consumurile defalcate primite de la asociaţii, Goldterm Mangalia va emite facturi pentru fiecare apartament. Pentru mai multe informații, cei interesați se pot adresa reprezentanților Societății Goldterm, cu sediul pe strada Vânători nr.1. Menționăm că la această dată, din 7006 apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Mangalia, 594 de apartamente au încheiate convenții individuale de facturare. De asemenea, un număr de 1245 de apartamente sunt contorizate individual (repartitoare de costuri sau contoare de apartament).

editiadesud.ro 21.02.2018

Situația precară a Șantierului Naval a sărăcit veniturile Primăriei Mangalia cu aproape 40%!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 9:33

Sala de ședințe a Primăriei Mangalia a găzduit, astăzi, dezbaterea publică pe marginea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției publice, pe anul în curs. Printre altele, gazda întâlnirii (la care au participat, pe lângă reprezentanții presei, doar doi sau trei cetățeni), viceprimarul Dragoș Angelescu, a precizat că bugetul primăriei este, în 2018, unul de criză, în special din cauza situației dificile prin care trece Șantierul Naval Daewoo Mangalia: „Ultimul trimestru al anului trecut a adus, în încasările primăriei, un deficit de circa 30-40%, comparativ cu 2016. Este consecința directă a situației prin care trece DMHI, întrucât nu mai vin la bugetul local nici impozite pe salarii, nici cotele din TVA sau alte taxe aduse de la bugetul de stat”, a spus viceprimarul urbei. Acesta a mai adăugat că, o revenire a unității navale ar aduce și o revigorare a bugetului local.

Pe lângă încasările primăriei, au mai spus cei prezenți în sala de ședințe, mai au de suferit atât mangalioții simpli, dar și micii întreprinzători din sudul litoralului, care se apropie de faliment, întrucât veniturile lor depind, în mod direct, de situația economică a DMHI.

editiadesud.ro 21.02.2018

20 februarie 2018

IDEEA ZILEI: Sală de sport pentru Școala Gala Galaction din Mangalia

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 15:08

Primăria Mangalia ar putea să închirieze sala de sport de la Complexul Alutus, pentru Școala Gala Galaction! – Aceasta este ideea.

(Cu atât mai mult cu cât se pare că acea construcție care adăpostește sala de sport din cadrul Complexului Alutus, ar fi fost, este (?) a Primăriei Mangalia !!!).

După cum se vede și în imaginea de mai jos preluată de pe Google Earth, sala se află în imediata apropiere a localului școlii de la sens, iar copiii s-ar putea bucura de un spațiu generos în care să se desfășoare orele de educație fizică, atât pe vreme bună, dar, mai ales, pe vreme nefavorabilă.

Complex-Alutus-Mangalia-captura-google-earth-

Asta până când Școala 5 Gala Galaction din Mangalia va avea și ea o sală de sport și spații școlare demne de mileniul III, în campusul școlar care se va construi atunci când și unde se va construi…

Apropo, știați că dosarul tehnic al proiectului din 1995, după care s-a edificat clădirea ce găzduiește acum Liceul Teoretic Callatis, purta pe coperțile originale titulatura“Școala Nr.5, Saturn, Mangalia” ??

mangalianews.ro

Propunerea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al municipiului Mangalia pentru anul 2018

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 14:59

Anunț de interes public

Bugetul de venituri și cheltuieli al Mangaliei, în dezbatere publică

Primăria municipiului Mangalia a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Mangalia pentru anul 2018. Cei interesați sunt așteptați cu opinii, propuneri, sugestii pe marginea acestui proiect, la ședința publică de dezbatere, care va avea loc la sediul Primăriei, miercuri, 21 februarie, începând cu ora 12:00. Propunerea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018 se poate analiza pe pagina de internet a Primăriei Mangalia: www.mangalia.ro.
Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon: 0241751011, 0241751030, 0241751060. Persoana de contact este Fotin Diana, director al Direcției Economice.

Propunere buget credit 2018 – Click AICI…

Propunere buget local 2018 _ cheltuieli – Click AICI…

Propunere buget local 2018 _ venituri – Click AICI…

Propunere buget sursele E F G 2018 – Click AICI…

mangalia.ro

Older Posts »

Powered by WordPress