Mangalia – politica locală

2 decembrie 2017

Primăria Mangalia, plină de datorii, închiriază o scenă cu 65.450 de lei pentru 4 zile

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 11:15

Primăria Mangalia, aflată în topul primăriilor cu cele mai mari datorii din România, organizează, în luna decembrie, „Orășelul copiilor”, și numai pentru închirierea scenei plătește, din bugetul local, 65.450 de lei.

Reprezentanții instituției nu au anunțat câți bani se vor cheltui din bugetul local, adică din banii locuitorilor Mangaliei, pentru acest eveniment. Potrivit datelor oficiale însă, numai închiriatul scenei costă peste 65.000 de lei. Mai exact, 65.450 de lei pentru 4 zile: 2, 9, 16 și 23 decembrie. Firma cu care a fost semnat contractul este din București, Produktiv Assets SRL. În prețul amintit sunt incluse transportul și montajul.

Firma din București este cunoscută după ce a participat la diferite licitații, în Constanța sau în restul țării. În 2015, de exemplu, a ratat la mustață organizarea Revelionului, cu bani de la Primăria Constanța, în fața SC 360 Revolution SRL.

Primăria Mangalia figurează în top 10 al celor îndatorate primării din țară. Pe primul loc în România este Suceava, potrivit unui top al rușinii publicat de Antena 3, iar pe locul al doilea este Mangalia, cu peste 9 milioane de lei datorii.

ct100.ro (parțial) 30.11.2017

Powered by WordPress