Mangalia – politica locală

30 ianuarie 2017

Imobilele ADPP şi SPAS rămân în administrarea celor două servicii!

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 19:03

Consilierii locali au fost convocaţi, astăzi, într-o şedinţă extraordinară, în cadrul căreia au aprobat un nou Regulament de organizare şi funcţionare a Direcţei Poliţia Locală Mangalia, un ajutor de urgenţă, noile contracte pentru garaje (valabile timp de un an), precum şi transformarea unor posturi din cadrul Spitalului Municipal.

Un singur proiect de pe ordinea de zi a picat la vot: este vorba despre retragerea dreptului de administrare asupra imobilelor situate în Municipiul Mangalia, deţinute de ADPP şi Serviciul Social. Acest proiect a fost votat doar de către consilierii PNL prezenţi în sală. S-au opus trecerii patrimoniului ADPP şi SPAS aleşii PSD, ALDE, UNPR şi PMP. Proiectul a stârnit polemici vii, întrucât, potrivit iniţiatorului, acesta ar fi putut trece cu zece voturi din nouăsprezece, timp în care aleşii „de opoziţie“ au susţinut că, fiind vorba despre bunuri imobile şi mobile de patrimoniu, potrivit legii, ar fi fost necesar un vot cu două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

La şedinţa de consiliu au participat şi peste 15 cadre didactice ale Grădiniţei nr. 3, care i-au rugat pe aleşii locali să nu dea curs unei adrese înaintate de Primăria Mangalia Inspectoratului Şcolar Judeţean prin care se cere desfiinţarea unităţii de învăţământ şi subordonarea sa Şcolii nr. 3. Consilierii locali au promis că se vor apleca asupra acestei probleme şi că, la viitoarele discuţii privind desfinţarea Grădiniţei nr. 3 vor invita şi cadrele didactice.

editiadesud.ro 30.01.2017

Powered by WordPress