Mangalia – politica locală

31 octombrie 2016

S-a fragmentat „opoziţia“ din Consiliul Local: doi membri PMP s-au alăturat PNL-ului, al treilea a rămas în tabăra PSD-ALDE

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 20:28

Aşteptată ca o şedinţă extrem de animată, ţinând cont de volumul mare de proiecte de hotarâre de pe ordinea de zi, întâlnirea aleşilor locali din Mangalia a fost una relativ scurtă şi … lipsită de „culoarea“ cu care ne-au obişnuit cele două tabere ale consilierilor. În primul rând proiectul privind modificarea organigramei primăriei, ce se anunţa unul cu scântei, a fost retras de pe ordinea de zi de către iniţiator, primarul Radu Cristian, care a declarat că acesta suportă o scurtă amânare, ţinând cont de unele inadvertenţe din cuprins.

În al doilea rând, majoritatea formată de consilierii de „opoziţie“ – PSD, ALDE şi PMP s-a fragmentat la această şedinţă. Aşa se face că, la proiecte de hotărâre precum rectificarea bugetară, consilierii de opoziţie au rămas minoritari: doi aleşi PMP, prof. Mihai Sorin şi Oprea Dop au decis să voteze „pentru“, alături de colegii PNL, în timp ce Alexandra Elena Silistra a fost alături de cei de la PSD şi ALDE.

Cea mai mare parte a proiectelor de hotarâre au vizat vânzarea sau dezmembrarea unor suprafeţe de teren.

editiadesud.ro 31.10.2016

Figuratul zilei : Nae Negrea

Filed under: PRU — lucian visa @ 17:55

Păzea!!! Partidul România Unită defilează la alegerile parlamentare cu… Ioan Negrea (cunoscut drept Nae), fost consilier local în Mangalia! Nea Nae e pe locul 4 în lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, semn că sudul litoralului e în preferinţele şefilor PRU.

Replica 31.10.2016

Powered by WordPress