Mangalia – politica locală

6 octombrie 2016

Din România emigrează 16 oameni pe oră. Suntem pe locul doi după Siria

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 17:34

De puţin timp ONU a publicat studiul anual privind migraţia. Potrivit acestuia în ultimii 15 ani România a fost statul cu a doua cea mai rapidă creştere a numărului de emigranţi, după Siria. Dar Siria este un stat marcat de război, pe când România nu. De aceea locul doi în acestă statistică este îngrijorător. Practic, un român din cinci este plecat.

În acelaşi studiu ne situăm cu 3,4 milioane se oameni plecaţi, pe  locul 17 în lume. Acest fenomen comportă şi anumite riscuri, ca de exemplu îmbătrânirea populaţiei active şi reducerea competitivităţii la nivel economic şi social prin plecare multor persoane instruite profesional dar şi mâinii de lucru tinere, relatează rotalianul.com.
Pe plan european ne situăm pe locul patru după: Marea Britanie, Polonia şi Germania.
Marea majoritate a migranţilor români evaluează plecarea lor ca fiind de ordin temporar, dar din păcate acest termen se prelungeşte, uneori fiind fără sfârşit, românii stabilindu-se definitiv în ţările de adopţie.
Tristeţea este că în timp ce privim la televizor o dezbatere electorală de o oră, din România mai pleacă 16 oameni sau, trei avioane pline ori mai bine de 7 autocare în fiecare zi.
Din păcate, România este o ţară fără perspective, clasa politică pare să fie depăşită, locurile de muncă atractive din punct de vedere financiar nu mai sunt o prioritate pentru  nimeni, dovada este chiar acestă analiză.

Antonia Hendrik, evz.ro 06.10.2016

Powered by WordPress