Mangalia – politica locală

16 august 2016

Mâine are loc şedinţa convocată de consilierii de opoziţie: iată ce vor să aprobe!

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 18:56

editiadesud.ro 16.08.2016

11 august 2016

Consilierii majoritari merg înainte! Au convocat, o nouă ședință extraordinară pentru miercuri, 17 august

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 18:24

Cei 10 aleși, care formează majoritatea, în Consiliul Local Mangalia au convocat, din nou, o ședință extraordinară. Aceasta ar urma să aibă loc miercuri, 17 august, la orele 15.00.

Precizăm ar urma, întrucât se așteaptă avizul de legalitate din partea Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Mangalia.

După cum se știe, inițial, consilierii de la PSD, ALDE și PMP convocaseră ședința extraordinară pentru data de 11 august, adică astăzi după-amiază, la orele 16.00, numai că s-au lovit de blocajul Serviciului Juridic. Astfel, un consilier juridic a trimis o adresă prin care a motivat refuzul de a se da undă verde întâlnirii, invocându-se diverse motive irelevante în comparație cu importanța proiectelor aflate pe Ordinea de zi.

Mai precis, în cadrul ședinței se vor dezbate și supune votului proiecte care fac referire la modul cum sunt cheltuiți banii publici, aspect cu care, se pare, reprezentanții Primăriei nu prea sunt de acord. Este vorba despre aflarea condițiilor în care a fost amplasat circul pe cordonul Saturn-Venus, mai precis dacă s-au obținut avizele și autorizațiile impuse de lege. De asemenea, se dorește constituirea unor comisii care să verifice modul în care se derulează comerțul stradal, dar și care sunt contractele în baza cărora se fac încasări la hotelul Primăriei Mangalia, Egreta. Nu în ultimul rând, se intenționează schimbarea regimului locuințelor de la blocul C9 din stațiunea Neptun din apartamente pentru cazuri urgente în apartamente de serviciu.

editiadesud.ro 11.08.2016

10 august 2016

Culmea mizeriei morale în România condusă de Instituțiile de forță: Cultivarea Delatorului ca Model de urmat

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 19:01

Recentul Scandal cu denunţătorul Olguţei Vasilescu a făcut să apară în prim plan unul dintre cele mai ticăloase aspecte ale aşa-zisei Lupte împotriva corupţiei, în realitate, un Război politico-mafiot între instituţiile de forţă ale României cu democraţie de faţadă:
Cultivarea Delatorului ca Model de urmat.

Un tip, al cărui nume îmi scapă, pentru că nu pierd vremea pentru a afla cum îi spune, a denunţat-o pe Olguţa Vasilescu la DNA.
Respectivul a devenit peste noapte Eroul DNA și al Presei de acoperiți.
Urmare nemijlocită a sinistrelor Coduri întocmite de Alina Bica într-o vreme în care distinsa se credea sinteză unică între Cleopatra Egiptului şi Elisabeta a Angliei, procurorii nu mai au nevoie de alte documente decît denunțul, pentru a înhăţa pe cine vrea Codruța Kovesi în numele Luptei împotriva corupţiei.

Mai mult, pentru că procurorii DNA nu strălucesc nici moral şi nici profesional, activitatea lor – peste tot în lume presupunînd inteligență pusă la lucru, constă doar în a face rost de un denunț.
Astfel se explică o realitate despre care mulţi dintre cei convocaţi la DNA vorbesc, dacă nu făţiş, atunci măcar în culise:
Convocatul e întrebat de îndată dacă n-are de făcut un denunţ împotriva lui X.
X e, de regulă, un politician de notorietate, care face parte dintr-o formaţiune duşmănită de Poliţia Politică Prezidenţială sau pur şi simplu un politician a cărui înhăţare va deveni pentru Codruţa Kovesi prilej de fudulire la Digi Tv sau pe site-urile conduse de acoperiţii din presă.

Uneori cel convocat e un tip demn, care nu vrea să se coboare la nivelul unui păduche moral.
Prin urmare, respectivul refuză tîrgul propus de procuror, ba chiar uneori rezistă șantajului practicat de procuror.

Alteori cel convocat e un bandit care s-a îmbogăţit postdecembrist prin relaţii cu politicienii ajunşi demnitari.
Acesta acceptă bucuros tîrgul propus de procuror:
Denunțul făcut politicianului vînat de Poliția politică în schimbul dreptului de a se întoarce liniştit acasă, pentru a-şi putea cheltui mai departe averea dobîndită prin jaf.
E aici, desigur, un aspect de esenţă al falsului de proporţii reprezentat de aşa-zisa Luptă împotriva corupţiei.
DNA nu urmăreşte descoperirea şi sancţionarea unor mari afaceri de corupţie sau demontarea unor Reţele Mafiote, astfel încît banii publici de la stat să se întoarcă la stat.
DNA urmăreşte vînarea lui X şi a lui Y.
A liderilor politici de notorietate, din simplul motiv că anchetarea unui nume sonor, convocat chiar pentru un fleac, întreţine gloria DNA şi cultul personalităţii lui Codruţa Kovesi.

Un alt tip de denunţător e cel care se prezintă singur la DNA pentru a face o delaţiune.
Acesta e una dintre persoanele mînate de duşmănii violente faţă de un politician sau de frustrări că vecinul e mai pricopsit decît el.
În România de azi, li se spune denunţători la DNA.
În realitate ei sînt pur și simplu delatori.
Şi-n ipostaza de delatori denunţătorii la DNA sunt, ca toți delatorii din Istorie, niște păduchi morali.
Spre deosebire de păduche, omul a fost înzestrat cu capacitatea de a-și justifica tot ce face.
Din toate timpurile delatorul s-a justificat fie prin salvarea propriei pieli, fie prin asumarea unei datorii înalte.
Datoria de a fi patriot, datoria de a fi revoluționar, datoria de a lupta împotriva dușmanului în general, datoria de a lupta împotriva dușmanului de clasă, datoria de a lupta împotriva corupției.
Indiferent de motiv, delațiunea a fost și rămîne un act tipic de mizerie morală.
Mai ales că deseori, după trecerea timpului, delatorii unei anume perioade sunt considerați drept ceea ce sunt:
Niște ticăloși.
Că aşa e ne-o dovedeşte istoria.

Teroarea stalinistă, mai întîi în URSS, şi mai apoi în ţările colonizate de ruşi, printre care s-a numărat şi România, a avut drept pilon nu activistul de partid, nu securistul sau miliţianul cum s-ar putea crede, ci delatorul.
Fără o delaţiune, NKVD-ul sau Securitatea nu putea înhăţa pe cineva.
Ce-l mîna pe delator la Securitate?
Ca şi în cazul delatorului la DNA, existau trei motive:

  1. Preocuparea de a scăpa de arestare sau de a-şi mai îndulci zilele în puşcărie.
  2. Duşmănia faţă de cel denunţat. Nu de puţine ori, duşmănia era dublată de un interes personal.
    Delatorul pusese ochii pe casa, pe postul sau chiar pe nevasta victimei.
  3. Imbecilizarea propagandistică.
    Sistemul stalinist prezenta delaţiunea drept o datorie revoluţionară. Delatorul era un tovarăş model care se bucura de prețuirea regimului.

Denunţătorul Olguţei Vasilescu îmbină ultimele motive:
O duşmăneşte pe Olguţa Vasilescu.
E convins că a face denunţuri e o datorie de onoare a unui cetăţean.

Pînă la cazul Olguţa Vasilescu denunţătorii s-au păstrat într-o anume discreţie, conştienţi că delaţiunea e o cumplită mizerie morală, un act ruşinos, nedemn de cineva care se vrea om și nu gînganie.
Cazul Olguţei Vasilescu ne-a adus în prim-plan Denunţătorul care-și trîmbițează delațiunea, care se mîndrește cu ipostaza de delator, care vrea ca naţiunea să ştie că el toarnă și că la o adică va mai face delaţiuni.

Care e motivul acestei parveniri în prim-planul atenţiei publice?
Unul foarte simplu:
Prin aparatul său de propagandă din presă, DNA cultivă Denunţătorul ca model de urmat.
A face o delaţiune, a turna pe cineva la DNA e o datorie de onoare a oricărui cetăţean.
Brusc, denunţătorul Olguţei Vasilescu a devenit Eroul Diviziei Presă a Poliţiei Prezidenţiale.

Nici asta nu e o noutate din punct de vedere istoric.
În 1932, în timpul colectivizării forţate din URSS, Pavlik Morozov, un pionier imbecilizat de propaganda bolşevică, şi-a denunţat tatăl, fost preşedinte al Sovietului din sat, pe motiv că intrase sub influenţa chiaburilor.
Pe baza acestei delaţiuni, tatăl a fost arestat, judecat, condamnat la moarte şi executat.
Pe 3 septembrie 1932, mai mulți țărani din sat, conduși de unchiul băiatului, l-au omorît pe Pavlik Morozov.
Ţăranii au fost executaţi cu toţii.
Pavlik Morozov a devenit un Model de urmat de toți copiii, un Erou al Consomolului şi al Uniunii Sovietice.
Şi astfel, denunţarea tatălui, o crimă morală, a devenit în URSS-ul Luptei de clasă o faptă excepţională, o faptă glorioasă, iar delatorul, un păduche uman, Modelul de urmat.
Cît va mai dura pînă cînd România va cunoaşte un Pavlik Morozov al Luptei împotriva corupţiei?

N.B. Să fim bine înțeleși! Delațiunea e un act în sine de mizerie morală. Nici un ideal, nici măcar cel al Luptei împotriva corupției nu-l justifică. O societate care cultivă denunțătorul în loc să-l disprețuiască e o societate bolnavă din punct de vedere moral. Mai devreme sau mai tîrziu se va vedea acest lucru și în cazul României conduse de instituțiile de forță.

cristoiublog.ro 10.08.2016

Sorin Mihai despre învățământul din Mangalia

Filed under: Mişcarea Populară — lucian visa @ 17:46

Unitățile de învățământ din Municipiul Mangalia își vor deschide, în curând, porțile pentru începerea anului școlar 2016-2017. Probleme au fost dintotdeauna, iar rezolvările vin cu întârziere de fiecare dată. Nu există o corelare între prioritățile pe care și le stabilesc directorii unităților de învățământ și un plan de dezvoltare a municipiului.
Din discuțiile avute atât cu executivul din primărie, cât și cu directorii școlilor se desprind următoarele concluzii de ansamblu:

1. Primăria răspunde cu întârziere la solicitările care constituie urgențe: reparații, igienizări, îmbunătățiri impuse de legislație (de exemplu, rampe funcționale, grupuri sanitare destinate elevilor cu dizabilități). Aprobarea solicitărilor se lovește de un mecanism birocratic, o cerere trecând prin cel puțin trei birouri, aceasta însemnând minim 10 zile lucrătoare.
Soluția: pentru astfel de solicitări să fie dat avizul de către o singură persoană din primărie, astfel încât răspunsul să fie înaintat în maxim două zile. Astfel de cheltuieli sunt justificate prin însăși natura lor prioritară și impusă de legislație. Oricum, astfel de cheltuieli sunt ori cunoscute prin faptul că se repetă an de an, ori prin faptul că sunt impuse de schimbări de legislație națională.

2. Sunt necesare investiții majore pentru modernizarea fiecărei unități de învățământ, dar fondurile necesare pentru fiecare în parte sunt insuficiente.
Soluția: se impune o planificare clară. Bugetul anual al fiecărei unități de învățământ este aprobat la începutul fiecărui an bugetar, așadar investițiile majore trebuie să fie rezultatul unor consultări cu administrația publică locală, pentru a fi asumate și pentru ca banii solicitați să fie poată fi asigurați. Lucrările trebuie să fie începute în primele zile ale vacanțelor, astfel încât să nu perturbe procesul educațional.

3. Programul „Școală după școală”, deși dorit de școli, de părinți, dar și de administrația locală nu este viabil deoarece Mangalia se confruntă cu o acută lipsă a spațiilor destinate procesului educațional și de fonduri care să asigure plata cadrelor didactice care s-ar implica.
Soluția: construirea unui campus preuniversitar cu fonduri europene nerambursabile. Din discuțiile cu directorii unităților de învățământ, dar și cu primarul și angajații primăriei, există mai multe soluții:
a) construirea în zona Dobrogea 1, acolo unde există deja un teren propus pentru clădire destinată învățământului.
Dezavantaje: este prea departe de centrul orașului, într-o zonă care nu este încă racordată la utilități.
Avantaje: terenul este suficient de mare pentru a se construi anexe, construirea nu ar bloca activitatea niciunei unități școlare.
b) construirea în locul actualei clădiri a Școlii Gimnaziale „Gala Galaction” și al clădirii fostului PNL, a AJOFM și a Protoieriei.
Dezavantaje: spațiul este prea mic, iar AJOFM și Protoieria trebuie „convinse” să accepte mutarea. Pe timpul lucrărilor, elevii claselor I-IV trebuie să se deplaseze fie la școala de la Neptun, fie la cele două cămine de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” (după ce vor fi, în prealabil, reabilitate).
Avantaje: situarea în centrul Mangaliei.
c) recompartimentarea Hotelului Tosca, care ar fi astfel preluat de municipalitate pentru a stinge din datoriile pe care THR le are către primărie.
Dezavantaje: clădirea trebuie să fie întâi preluată de către primărie.
Avantaje: apropierea de stațiuni ar oferi avantaje pentru elevii Colegiului Economic, care ar putea să facă practică școlară în proximitate, s-ar putea pune bazele unui învățământ dual viabil (contracte încheiate direct între agenții economici și elevi).
Soluția cea mai bună consider că este dată de prima variantă. Cartierul este în plină dezvoltare, iar facilitățile pe care le-ar oferi un campus modern ar anula problemele privitoare la amplasarea departe de centru, mai ales dacă s-ar pune la dispoziție microbuze școlare. S-ar crea astfel premisele dezvoltării Mangaliei, făcând zona mult mai dezirabilă.

4. Cadrele didactice trebuie să fie motivate mult mai puternic. Programul „Școală după școală” sau un centru de excelență ar putea primi finanțare pentru salarizare de la primărie. Am discutat deja cu asociații non-profit care ar investi, la rândul lor, cu condiția să existe un plan de dezvoltare pe minim 10 ani care să constituie o asumare a acestor deziderate.

Sunt multe de spus. Există promisiunea accesării unor fonduri europene pentru construirea campusului preuniversitar. Dar cel mai important este să se facă, iar promisiunile să fie respectate.

FB Sorin Mihai 09.08.2016

9 august 2016

Serviciul Juridic al Primăriei blochează ședința extraordinară programată pentru joi, 11 august!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 22:30

În urmă cu puțin timp, Serviciul Juridic, din cadrul Primăriei Mangalia, a trimis consilierilor, care au convocat ședința extraordinară pentru data de 11 august, o adresă prin care îi anunță că întâlnirea nu poate avea loc. Explicațiile sunt stufoase și, pe alocuri, halucinante. Un exemplu în acest sens ar fi că ședința nu ar avea caracter de urgență, însă reprezentanții Primăriei uită faptul că pe parcursul primului mandat, edilul Radu a convocat mai mult ședințe de îndată și extraordinare decât ordinare, în cadrul cărora s-au votat proiecte care numai urgente nu erau!

În realitate, motivele invocate sunt pretexte pentru blocarea ședinței, întrucât proiectele inițiate de către consilierii majoritari deranjează. De ce deranjează? Pentru că cetățenii nu trebuie să afle cum sunt încheiate contractele, cum se fac achizițiile, cum se cheltuiesc banii publici în Primăria Mangalia. Mai bine batista pe țambal, pentru că aduce liniște…

În facsimil, vă prezentăm adresa redactată de Serviciul Juridic al Primăriei Mangalia, semnată de către consilierul juridic Andreea Cabuz.

Mâine, consilierii vor decide ce măsuri vor lua, la rândul lor, cu privire la ședința respectivă.

Vom reveni pe marginea acestui subiect.

editiadesud.ro 09.08.2016

Ședință extraordinară convocată de către aleșii din Opoziție care formează majoritatea în Consiliul Local Mangalia

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 16:02

După o perioadă în care au așteptat ca la Mangalia lucrurile să se îndrepte pe un drum normal, aducător de beneficii pentru comunitate, cei 10 aleși locali, care formează de puțin timp, majoritatea în Consiliul Local Mangalia, au decis să ia atitudine.

Prima inițiativă o reprezintă convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu ce va avea loc joi, 11 august ac, începând cu orele 16.00.

Pe Ordinea de zi se află câteva proiecte de hotărâre care au ca scop să facă lumină în hățișul preferat de către conducerea Primăriei pentru care, în continuare, transparența decizională se traduce, paradoxal, într-o ceață densă, de nedeslușit.

Prin urmare, consilierii PSD, ALDE și PMP vor să afle în ce condiții a fost amplasat circul pe cordonul Saturn-Venus, mai precis dacă s-au obținut avizele și autorizațiile impuse de lege. De asemenea, vor fi constituite comisii care să verifice modul în care se derulează comerțul stradal, dar și care sunt contractele în baza cărora se fac încasări la hotelul Primăriei Mangalia, Egreta.

În cadrul aceleiași întâlniri se vor aduce modificări componenței reprezentanților în Consiliul de Administrație al Goldterm SA. Nu în ultimul rând, se dorește schimbarea regimului locuințelor de la blocul C9 din stațiunea Neptun din apartamente pentru cazuri urgente în apartamente de serviciu.

Să sperăm că acest demers nu va fi unul solitar, astfel ca în perioada următoare, cei 10 consilieri majoritari să continue să inițieze proiecte care să schimbe fața tristă a Mangaliei.

editiadesud.ro 08.08.2016

Se întoarce roata. Radu i-a făcut plângere penală lui Cornaci şi l-a dat afară. Parchetul i-a dat NUP!

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:42

Cătălin Cornaci, revenit în 2012 la conducerea Administrării Domeniului Public şi Privat Mangalia, după ce a fost demis de fostul primar Claudiu Tusac, a fost dat afară din nou, la începutul acestui an, de actualul edil Cristian Radu. Iar balamucul a reînceput!

Chestionaţi la momentul respectiv de ce se renunţă la serviciile lui Cornaci, reprezentanţii Primăriei Mangalia nu au oferit prea multe detalii, limitându-se doar la a comenta: „S-au răcit relaţiile dintre el şi Cristian Radu. Cătălin Cornaci refuză să-şi facă treaba…”. Iată că situaţia e mai complicată de atât: înainte de a-l anunţa pe Cătălin Cornaci, prin email, că este demis, Cristian Radu i-a făcut şi plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Din plângerea lui Radu rezultă că fostul şef de la ADPP ar fi săvârşit, în perioada 2008-2009, fapte de fals intelectual şi uz de fals intelectual. Surpriză însă! Motivul „falsurilor” la care s-a referit Radu în sesizare, şi în baza cărora şi-a înmtemeiat demiterea, chiar dacă ar fi existat, s-au prescris.

Dovada stă clasarea dosarului şi neînceperea urmăririi penale, aşa cum rezultă din documentul intrat în posesia cotidianului „Replica” de Constanţa. În plus, Cornaci s-a adresat imediat după demitere şi instanţei, contestând măsura primarului. Este vorba despre dosarul 1117/118/2016 , iar pe fond, Cornaci a avut câştig de cauză. Acum, fostul şef al ADPP aşteaptă să fie repus pe funcţie, însă, momentan, primarul îl ignoră.

Alexandra ANTON, Replica 09.08.2016

8 august 2016

Primăria Mangalia, „ARSĂ” la buzunare cu două facturi INVENTATE de ENEL

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:21

ENEL este acuzat că a „fabricat“ două facturi Primăriei Mangalia, în valoare totală de aproximativ 150.000 lei, pe care, de altfel, instanţa le-a anulat! Judecătoria a constatat că debitul este inexistent, însă compania insistă să stoarcă administraţia locală de bani! Încă din anul 2013, Enel Distribuţie Dobrogea a acţionat în instanţă Primăria Mangalia, prin Serviciul Public A.D.P.P., solicitând magistraţilor să oblige administraţia la plata sumei 138.140,14 lei, reprezentând facturile nr. 3F03196542 din data de 24.04.2013 şi nr. 3F05606102 din data de 29.07.2013. Numai că primăria nu recunoaşte acest debit şi s-a chinuit să demonstreze în instanţă inexistenţa acestuia. A depus la dosar nenumărate documente, s-a făcut chiar şi o expertiză, iar Judecătoria i-a dat, într-un final, dreptate. „Admite acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Enel Energie S.A. Constată inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei pentru suma de 138.140,14 lei, reprezentând contravaloare facturi nr. 3F03196542 din data de 24.04.2013 şi nr. 3F05606102 din data de 29.07.2013. Obligă pârâta Enel Energie S.A. la stornarea facturilor nr. 3F03196542 din data de 24.04.2013 şi nr. 3F05606102 din data de 29.07.2013. Obligă pârâta Enel Energie S.A. la plata către reclamant a sumei de 8.711,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată“, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia. Decizia nu a fost definitivă.

Mirela Sorina PASCAL, Replica 08.08.2016

4 august 2016

Cel mai recent sondaj înainte de parlamentare

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 17:21

Alegerile parlamentare de la iarnă ar putea schimba guvernareațării. Totul depinde de scorul obținut de partide, dar și de cum își va juca președintele Klaus Iohannis cartea numirii premierului.

Cum arată ultimul sondaj Avangarde prezentat de sociologul Marius Pieleanu la Antena 3, PSD ar obține un procent de 37%-38% în modul pesimist,și 40% în cel optimist.

PNL e cu 10 procente mai jos. Liberalii ar avea 28%, iar în cel mai optimist sondaj ar scoate 30%.

ALDE trece pragul parlamentarși are între 8-9%. PMP, sub conducerea lui Traian Băsescu, intră în Parlament, acolo unde se va regăsiși UDMR.

USR are probleme, spune Pieleanu, nefiind sigură de intrarea în Parlament.

Sociologul a vorbitși despre un scenariu neluat, deocamdată, în calcul. Un nou USL, format din PNLși PSD, cu Vasile Dâncu premier.

Pieleanu a declarat că PNL-PMP-UDMR nu vor face majoritate cu procentele pe care le vor scoate, în timp ce PSD-ALDE-UDMR ar putea conduce România.

www.b1.ro

Vezi și http://www.b1.ro/stiri/politica/revolutie-in-pnl-inainte-de-alegerile-parlamentare-nume-importante-din-partid-ar-putea-sa-nu-se-regaseasca-pe-lista-candidatilor-video-157866.htm

2 august 2016

CAMERA ASCUNSA. Conditii mizere si tratament batjocoritor la receptie. Ce vad pe internet si ce gasesc turistii in Olimp

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 19:01

Promisiuni peste promisiuni, servicii putine, de proasta calitate si clienti pacaliti. Pe toate le gasim acum in plin sezon in turismul romanesc. De astazi suntem cu ochii pe cei care ne vand iluzii cu bani multi.

Iar dumneavoastra ne puteti arata locurile si lucrurile care v-au stricat concediul pentru ca Stirile PRO TV lanseaza campania „Inspectorul Vacanta”. Filmati, fotografiati, sau scrieti-ne si postati pe site-ul nostru: www.stirileprotv.ro.

Candva o perla a litoralului romanesc, statiunea Olimp a ajuns o ruina. Multe dintre hoteluri au fost inchise, iar unele dintre cele care mai primesc oaspeti au conditii mizerabile. Pana sa se bucure de mare si de plaja, oamenii se izbesc de acest tablou dezolant. Decorul si camerele insalubre compun ceea ce s-ar putea numi o vacanta de cosmar. Urmariti un reportaj filmat cu o camera ascunsa.

Perne murdare si ingalbenite, gresia din baie patata, moloz peste tot si frigiderul ruginit. Sunt suficiente motive pentru ca vacanta pe care ati asteptat-o un an intreg sa va fie stricata din prima zi. Si acestea sunt doar cateva dintre neregulile observate de un turist in momentul in care si-a luat in primire camera la hotelul Amfiteatru din Olimp.

„Toate sunt exact asa. Am vazut cateva. Si atunci ce facem, ca eu nu pot sa stau acolo?
Daca nu doriti, puteti sa refuzati cazarea.”

Asadar, daca nu-ti convine, pleaca! Cu o astfel de mentalitate nu pot fi imbunatatite nici imaginea turismului romanesc si nici conditiile de cazare. Si oricum nu de astfel de raspunsuri are nevoie un turist, care plateste 175 de lei pentru o noapte si un mic dejun.

In cazul de fata, nici a doua camera oferita nu a fost cu noroc.

Reporter: E curata camera?
Turist: NU.
Reporter: Si ce o sa faceti?
Turist: Nu stiu. Mi-au mai propus o camera dar nu aveau cheie la ea.

Cu rabdarea celui care cauta jumatatea plina a paharului intram si intr-o a treia camera. Dezastru si aici: mocheta se dezlipeste, e patata, iar geamurile sunt pline de jeg.

La Belvedere, hotelul vecin, situatia e la fel de deprimanta, dar la un pret mai mare. Va vine sa credeti sau nu, dar cativa turisti au platit 195 de lei pe noapte ca sa doarma intr-o camera murdara si cu mobilier vechi, care duhneste cand il deschizi.

Reporter: V-ati adus lenjeria de acasa?
Turist: Da. Alea le-am pus acolo, daca vrem cum sa deschidem? E un sistem foarte „modern”, se introduce degetul in dulap ha ha. Eu l-am deschis ca am pus astea de pe pat ca sa nu ma ating de ele si cand am vazut ce miros e. Ahh cat e de galben! Si asta e batran. Ati vazut cum arata fotoliile alea din balcon? Uita-te si tu in ce hal arata.

Si in baie e dezastru. Clanta e invechita, perdeaua de la dus se tine de o teava ruginita, robinetul de la cada e stricat iar mizeria se vede pretutindeni.

Si daca v-ati gandit ca un drum pe terasa va va face sa uitati de conditiile din camera, ei bine v-ati inselat. Trebuie sa treceti printr-un hol la fel de mizerabil, cu fotolii vechi si canapele prafuite. Terasa e spatioasa si cu vedere la mare, dar intr-un final veti observa ca usile acesteia sunt blocate.

Iar exemplele pot continua cu acest afis care te invata regulile bufetului suedez. „Este interzis cu desavarsire parasirea salii de mic dejun cu mancare din bufetul suedez. Incalcarea acestei reguli duce la la anularea sejurului dumneavoastra.”

Fata in fata cu aceste provocari, turistii cer raspunsuri.

Iar firma Unita, care are in proprietate hotelurile Panoramic, Belvedere si Amfiteatru, are raspunsurile pregatite. Hotelul Panoramic este inchis, iar hotelurile Belvedere si Amfiteatru au fost subinchiriate. Deci raspunderea nu e a lor.

Lucian Stancu, director commercial Unita: „Este in proprietatea noastra dar nu le operam. Raspunde cel care le opereaza, conform contractului de inchiriere, domnul Raj Tunaru, fostul politician. Le are inchiriate, este al doilea an cand le opereaza, inainte cu inca un an a avut doar Belvedere. Sunt operate de dansul, autorizatiile de functionare, clasificarile de la ANT, absolut toate sunt emise pe numele dansului.”

„In toamna vreau sa si abandonez aceste locatii pentru ca nu vreau sa mai am mereu critici”, spune Raj Tunaru.

Cum poti sa autorizezi un astfel de hotel, se intreaba turistii ?

Raj Tunaru: „Asa sunt romanii, vor, isi doresc, apoi critica si dupa aceea, iarasi vin aicea. Greseala este a receptionerei care a cedat insistentelor sa cazeze dimineata la 10.00 si nu a asteptat pana la 18.00 sa faca curatenia.”

Altfel, Raj Tunaru este o figura pitoreasca a societatii romanesti. Fost miner si chelner, Tunaru a ajuns dupa Revolutie proprietar de hotel. In perioada 2000-2004 a fost deputat PRM, iar in toamna lui 2004 a candidat la alegerile prezidentiale.

In octombrie 2006, a aparut iarasi in prim plan. De aceasta data dupa ce a fost implicat intr-un scandal amoros, in Statele Unite. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru violenta si amenintari la adresa amantei sale cu 20 de ani mai tanara.

Revenind la situatia de la Olimp, dezastrul nu se opreste in interiorul hotelurilor, ci ne urmareste si prin imprejurimi. Gunoaiele aruncate pretutindeni si iarba neingrijita si uscata fac din zona de promenada de altatada un peisaj dezolant.

Hotel Panoramic de 2 stele e inchis bineinteles, a fost abandonat. Inauntru arata ca dupa razboi. Mobila veche, lasata acolo, scanduri, sticla, a fost lasat in paragina. Mare pacat pentru ca hotelul este amplasat chiar pe plaja si are o priveliste superba!

Socul e si mai puternic pentru aceia care au prins vremurile de aur ale Olimpului. Inainte de 89, erau putini cei care-si permiteau un sejur aici. Era lux si era o fita sa-ti faci vacanta la unul dintre cele 3 hoteluri de pe esplanada, care rivalizau atunci cu cele de pe Coasta de Azur.

Turista: „Ioi ce era aici. Dumnezeule, Doamne. Curatenie, lux, lume multa, lume buna. Imi vine sa plang cand vad si stiu cum a fost si vad ce e acum.”

Turist: „Uitati-va la Nea Marin Miliardar si o sa va dati seama ce a fost aici.”

Iar peisajul dezolant continua cat vezi cu ochii. Intr-adevar, ceva s-a intamplat. Si dintr-o perla a litoralului romanesc, Olimpul a devenit locul in care turistii nu se mai pot bucura decat de liniste. O liniste grea, apasatoare, nascuta din degradarea statiunii. O statiune care insa e promovata drept locul unde iti poti petrece vacanta de vis. Pozele frumoase de pe internet nu au, din pacate, nicio legatura cu realitatea.

Mare, plaja, soare, un loc super, cel putin asa arata in vederi statiunea Olimp. In realitate insa, turistii pot vedea un restaurant abandonat, chiar pe plaja, iar in spate sunt trei hoteluri situate unul langa altul, toate aflate in paragina.

Filmul poate fi văzut pe http://vacantalamare.stirileprotv.ro/stiri/camera-ascunsa-conditii-mizere-si-tratament-batjocoritor-la-receptie-ce-vad-pe-internet-si-ce-gasesc-turistii.html

« Newer PostsOlder Posts »

Powered by WordPress