Mangalia – politica locală

17 august 2016

Cei zece aleşi din opoziţie au decis: comisii de verificare a haosului din comerţul din sudul litoralului! Se vrea şi restaurarea normalităţii în Căminul C9 Neptun

Filed under: Consiliul Local — lucian visa @ 18:20

Doar zece aleşi din cei nouăsprezece pe care îi are Consiliul Local Mangalia s-au prezentat, astăzi, la şedinţa extraordinară, ce a avut, pe ordinea de zi, patru proiecte de hotărâre: formarea unei comisii speciale de analiză şi verificare a modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de comerţ pe domeniul public şi privat, înfiinţarea unei a doua comisii pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de amplasare şi desfăşurare a activităţii Circului Orlando din Saturn şi o a treia comisie pentru verificarea modului de administrare a spaţiilor din Căminul C9 şi Hotelului Egreta. Cel de al patrulea proiect a vizat schimbarea destinaţiei apartamentelor de la căminul C9 Neptun, dorindu-se transformarea acestora în locuinţe de serviciu pentru cadrele didactice şi cele medicale, care fac naveta la Mangalia.

O primă nemulţumire a consilierilor PSD, ALDE şi PMP, adică cei care au şi convocat şedinţa, a fost aceea că aleşii liberali, nouă la număr, au absentat de la şedinţă. Mai mult, chiar şi şefii instituţiilor primăriei, deşi li s-a cerut, în mod expres, prezenţa în cadrul întâlnirii, nu au dat curs acestei solicitări.

Prima comisie formată în cadrul şedinţei, din care fac parte Dragoş Bociog, Oprea Dop şi Ozghiun Menabit, va verifica, potrivit preşedintelui de şedinţă, Paul Foleanu,  câte din sutele de societăţi care au împânzit întreg litoralul sudic au autorizaţii de funcţionare în regulă. A fost dat exemplul societăţii care deţine utilaje de agrement – carturi – pe faleza din Mangalia, care, spun consilierii, nu ar avea autorizaţie valabilă de funcţionare ba, mai mult, zilnic pune în pericol vieţile şi sănătatea atât a utilizatorilor, cât şi pe cele ale trecătorilor. „Copiii umblă cu carturile printre pietoni şi le pun vieţile în pericol. Ca şi la Circul Orlando, putem avea, oricând, un al doilea Colectiv”, a declarat Ozghiun Menabit, care se va ocupa, în cadrul comisiei, de legalitatea funcţionării unor astfel de societăţi.

În privinţa Circului Orlando, care staţionează pe o halcă importantă din domeniul public al staţiunii Saturn, aleşii prezenţi la şedinţă spun că acesta nu plăteşte, către bugetul local, niciun leu din suma pe care ar fi trebuit să o achite pentru activitatea din această vară. Potrivit lui Leonard Tănase, circul ar fi trebuit să plătească 2 lei pe metrul pătrat, deci, la un calcul simplu, circa 250.000 de euro, bani ce ar fi putut fi direcţionaţi către instituţiile de învăţământ din Mangalia, vitregite în ultimii ani.

Nicolae Moroianu a făcut chiar o paralelă între prosperitatea Circului Orlando şi absenţa Liberty Parade, eveniment de tradiţie care, anul acesta, nu a mai putut fi organizat din cauza birocraţiei din primărie: “Este o situaţie similară, pe o suprafaţă de teren aproximativ egală. Liberty Parade nu a mai putut fi ţinută pentru că, aşa cum a declarat public şi organizatorul, nu au fost eliberate, de către primărie, documentele necesare derulării evenimentului, timp în care Circul Orlando nu a mai avut nevoie nici de avize, nici de autorizaţii”. Din comisia de verificare a legalităţii staţionării circului de la Saturn vor face parte Leonard Tănase, Ozghiun Menabit şi prof. Sorin Mihai.

Cel de al treilea proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare convocate de consilierii de opoziţie a vizat înfiinţarea unei comisii care să verifice haosul creat în spaţiile de locuit din Căminul C9 din Neptun şi Hotel Egreta din Venus, ambele proprietăţi ale primăriei. „Domnul director al Serviciului Social, Claudiu Stamate, în administrarea căruia se află căminul C9, ne-a spus că doar o mică parte a celor ce locuiesc acolo deţin contracte legale. Ceilalţi, ne-a mai spus domnia sa, nu se ştie cum ocupă aceste locuinţe. Mai mult, ei nu plătesc chirie pentru acele spaţii, ci doar utilităţile ce le sunt afişate la avizier. De aceea era nevoie să verificăm, de urgenţă, cine sunt persoanele care locuiesc acolo, de ce nu plătesc chirie şi ce statut au aceste locuinţe”, a declarat preşedintele de şedinţă, Paul Foleanu.

Consilierii care vor face parte din această comisie sunt Alexandra Silistra, Nicolae Moroianu şi Bogdan Maganu.

Ultimul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi nu a putut fi aprobat de consilierii prezenţi, întruct necesita votul a două treimi dintre aleşii locali. Este vorba despre schimbarea destinaţiei locuinţelor de la C9 în locuinţe de serviciu şi de necesitate: “Termenul de locuinţă de urgenţă nu există în Legea Locuinţei. Aşa că, aceste locuinţe sunt, în prezent, undeva în afara legii. Ce ne-am propus noi prin acest proiect de hotărâre, iniţiat de consilierii PMP: să aducem în normalitate, în legalitate, aceste locuinţe, cărora să le dăm statutul de locuinţe de serviciu sau de necesitate şi pe care să le acordăm cadrelor didactice şi celor medicale ce fac naveta la Mangalia”, a spus prof. Mihai Sorin.

Tot pe ordinea de zi a mai figurat un proiect de hotărâre privind înlocuirea lui Iulian Drăgoi din Consiliul de Adminstraţie al GOLDTERM cu Valentin Apostol.

În plus, Paul Foleanu a ţinut să precizeze, încă o dată, pentru zecile de agenţi economici cărora nu le-au fost prelungite contractele cu ADPP-ul din decembrie 2015, că, în luna aprilie a acestui an, Consiliul Local a prelungit aceste contracte cu doi ani. Mai mult, potrivit unei decizii a aceluiaşi consiliu, adoptată în luna decembrie a anului trecut, agenţii respectivi sunt scutiţi de la plata celor doi lei/mp/zi.

editiadesud.ro 17.08.2016

Figurantul zilei : Dan Georgescu

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 17:16

Fost consilier al fostului primar Claudiu Tusac şi şef la firma de termoficare din Mangalia, aliat cu actualul primar Cristian Radu, Dan Georgescu e băiat descurcăreţ. După ce firma familiei, Massaro, a intrat în conflict cu administraţia din Limanu pentru plaja de acolo, iată că Georgescu a mutat interesele societăţii în cauză (specializată în stransport persoane) pe plaja din Mangalia! Mai exact, Massaro a câştigat administrarea unui sector de plajă fix în Mangalia, să fie bine, să nu fie rău… cu administraţia locală!

Replica 17.08.2016

Powered by WordPress