Mangalia – politica locală

10 august 2016

Sorin Mihai despre învățământul din Mangalia

Filed under: Mişcarea Populară — lucian visa @ 17:46

Unitățile de învățământ din Municipiul Mangalia își vor deschide, în curând, porțile pentru începerea anului școlar 2016-2017. Probleme au fost dintotdeauna, iar rezolvările vin cu întârziere de fiecare dată. Nu există o corelare între prioritățile pe care și le stabilesc directorii unităților de învățământ și un plan de dezvoltare a municipiului.
Din discuțiile avute atât cu executivul din primărie, cât și cu directorii școlilor se desprind următoarele concluzii de ansamblu:

1. Primăria răspunde cu întârziere la solicitările care constituie urgențe: reparații, igienizări, îmbunătățiri impuse de legislație (de exemplu, rampe funcționale, grupuri sanitare destinate elevilor cu dizabilități). Aprobarea solicitărilor se lovește de un mecanism birocratic, o cerere trecând prin cel puțin trei birouri, aceasta însemnând minim 10 zile lucrătoare.
Soluția: pentru astfel de solicitări să fie dat avizul de către o singură persoană din primărie, astfel încât răspunsul să fie înaintat în maxim două zile. Astfel de cheltuieli sunt justificate prin însăși natura lor prioritară și impusă de legislație. Oricum, astfel de cheltuieli sunt ori cunoscute prin faptul că se repetă an de an, ori prin faptul că sunt impuse de schimbări de legislație națională.

2. Sunt necesare investiții majore pentru modernizarea fiecărei unități de învățământ, dar fondurile necesare pentru fiecare în parte sunt insuficiente.
Soluția: se impune o planificare clară. Bugetul anual al fiecărei unități de învățământ este aprobat la începutul fiecărui an bugetar, așadar investițiile majore trebuie să fie rezultatul unor consultări cu administrația publică locală, pentru a fi asumate și pentru ca banii solicitați să fie poată fi asigurați. Lucrările trebuie să fie începute în primele zile ale vacanțelor, astfel încât să nu perturbe procesul educațional.

3. Programul „Școală după școală”, deși dorit de școli, de părinți, dar și de administrația locală nu este viabil deoarece Mangalia se confruntă cu o acută lipsă a spațiilor destinate procesului educațional și de fonduri care să asigure plata cadrelor didactice care s-ar implica.
Soluția: construirea unui campus preuniversitar cu fonduri europene nerambursabile. Din discuțiile cu directorii unităților de învățământ, dar și cu primarul și angajații primăriei, există mai multe soluții:
a) construirea în zona Dobrogea 1, acolo unde există deja un teren propus pentru clădire destinată învățământului.
Dezavantaje: este prea departe de centrul orașului, într-o zonă care nu este încă racordată la utilități.
Avantaje: terenul este suficient de mare pentru a se construi anexe, construirea nu ar bloca activitatea niciunei unități școlare.
b) construirea în locul actualei clădiri a Școlii Gimnaziale „Gala Galaction” și al clădirii fostului PNL, a AJOFM și a Protoieriei.
Dezavantaje: spațiul este prea mic, iar AJOFM și Protoieria trebuie „convinse” să accepte mutarea. Pe timpul lucrărilor, elevii claselor I-IV trebuie să se deplaseze fie la școala de la Neptun, fie la cele două cămine de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” (după ce vor fi, în prealabil, reabilitate).
Avantaje: situarea în centrul Mangaliei.
c) recompartimentarea Hotelului Tosca, care ar fi astfel preluat de municipalitate pentru a stinge din datoriile pe care THR le are către primărie.
Dezavantaje: clădirea trebuie să fie întâi preluată de către primărie.
Avantaje: apropierea de stațiuni ar oferi avantaje pentru elevii Colegiului Economic, care ar putea să facă practică școlară în proximitate, s-ar putea pune bazele unui învățământ dual viabil (contracte încheiate direct între agenții economici și elevi).
Soluția cea mai bună consider că este dată de prima variantă. Cartierul este în plină dezvoltare, iar facilitățile pe care le-ar oferi un campus modern ar anula problemele privitoare la amplasarea departe de centru, mai ales dacă s-ar pune la dispoziție microbuze școlare. S-ar crea astfel premisele dezvoltării Mangaliei, făcând zona mult mai dezirabilă.

4. Cadrele didactice trebuie să fie motivate mult mai puternic. Programul „Școală după școală” sau un centru de excelență ar putea primi finanțare pentru salarizare de la primărie. Am discutat deja cu asociații non-profit care ar investi, la rândul lor, cu condiția să existe un plan de dezvoltare pe minim 10 ani care să constituie o asumare a acestor deziderate.

Sunt multe de spus. Există promisiunea accesării unor fonduri europene pentru construirea campusului preuniversitar. Dar cel mai important este să se facă, iar promisiunile să fie respectate.

FB Sorin Mihai 09.08.2016

11 Comments

  1. Sorin Mihai duce ipocrizia la cel mai înalt nivel. După ce a votat inițiativa lui Radu de a tăia de la finanțare mansardarea Șc. nr. 5, unde și predă, acum scrie despre problemele pe care le are învățământul în prag de începere a cursurilor… A descoperit America acum. Jalnic personaj!

    Comentariu by Anonim — 10 august 2016 @ 19:56

  2. A mai sesizat cineva ironia din fraza „Dezavantaje: este prea departe de centrul orașului [în Dobrogea I], într-o zonă care nu este încă racordată la utilități.”?
    Probabil că numita „Dobrogea I” e vinovată pentru că nu s-a autoracordat la utilităţi…

    Comentariu by Vipera cu elice — 11 august 2016 @ 0:09

  3. bate campii!si e si viclean! aveti grija mare cu acest asa-zis politician, va vinde ca pe izmene! vrea doar sa-si construiasca un capital de imagine, se crede primar deja si ar fi in stare de orice compromis pentru doar o frantura de imagine, asa cum a facut in campanie!

    Comentariu by andrei — 11 august 2016 @ 1:44

  4. Alt pitic, alt mincinos. O zdreanta care cica e in opozitie acum ca e obligat de partid dar care se duce si toarna tot ce se discuta la primar. Trebuie sa-si castige si el cei 5000 lei pe luna de la Perfect Tree cumva. Sper sa dispara cat mai curand din politica. Pe langa asta Filimon era parfum.

    Comentariu by Anonim — 11 august 2016 @ 8:52

  5. Breee… da nu-i asta acelasi Sorin Mihai care care acum 3 saptamani a votat cu doua maini rectificarea Radului care a taiat banii de la scoli si de la asfaltari si i-a pus la avocati si la spatii verzi? Nu-i acelasi care l-a pus pe Angelescu vice si i-a dat CA-ul de la Goldterm lui Radu pe tava? Acum ne explica de ce nu-i bine? Asta chiar ne crede prosti.

    Comentariu by tatar — 11 august 2016 @ 8:59

  6. Poate i-a venit mntea la cap, oameni buni!
    Bugetul praf, dus pe calea spagilor, orasul plin de hartoate, intuneric si mizerie. Bravo celor care l- au ales! Ati vandut viitorul orasului pt doi techini!

    Comentariu by Anna — 11 august 2016 @ 9:49

  7. Pt 6. Nimic mai adevarat! Dar lui Sorin nu i-a venit mintea la cap. Se teme ca va fi dat afara. Altfel, daca nu disparea UNPR, era tot sluga lui Radu. Penibil in orice caz acest nou consilier. Mai rau este ca nu realizeaza cat este de ridicol.

    Comentariu by Anonim — 11 august 2016 @ 10:13

  8. este un personaj perfid care a tradat increderea votantilor sai! care a taiat fondurile necesare mansardarii scolii in care preda! Rusine profesore !

    Comentariu by ak-47 — 11 august 2016 @ 11:21

  9. https://lucianmindruta.com/2016/08/08/vedere-de-la-mare/

    Comentariu by nabuco — 11 august 2016 @ 15:37

  10. Noroc cu Tirgul de carte unde Cioraianu si A.Sefanescu si-au adus aminte de stelele de mare de pe faleza.Cind au auzit ca nu mai sunt pe aleea stelelor de mare au ramas muti.A doua zi cei de la ADPP le cautau prin depozitul central sa le repuna.Astia reactioneaza numai la critica

    Comentariu by anonim — 11 august 2016 @ 16:51

  11. Ce javra de om….

    Comentariu by Anonim — 12 august 2016 @ 18:42

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress