Încep cu un apel bine simțit.
Stimati pupincuriști nu uitați că mîine 13 iunie este aniversarea președintelui Klaus Iohannis (n.1959). Nu uitați să il felicitați. Poate vă ține minte și cine știe.
Pupincurismul este o meserie foarte răspindită și face ravagii în toate mediile. În partide, parlament, în guvern. Lingușirea, periatul, frecatul clanței din anticamera marelui lider, extrasul scamei de pe gulerul șefului sunt la mare preț pentru ca sunt aducatoare de mari foloase. Valoarea respectivului aspirant la o carieră se probează în insistența cu care atinge cu buzele dosul preafericitului X, ajuns sus. Așa e și pe trepte, scările permit această manevră dorsală delicată. S-a ajuns chiar la frenezie. Asta se intimplă mereu după campanii electorale cînd se redistribuie plăcinta și România se porționează.
Zeloșii se înfig în umbra primarului, a ministrului, a grangurului de la partid, a excelenței sale. A tuturor celor care sunt pe listă să ajungă mari și tari. In 2016 lingușeala a luat un mare avînt. Iohannis a devenit ținta fervorii pupincuriste românești. Nimic nou. Aspiranții își probează cu brio dexteritatea, cit de pupăcioși sunt și atracția lor pentru cururi de mari ștabi. Servilismul e iar la mare preț. Dar cu neamțul le va fi ceva mai greu chiar dacă lingușitorii sunt meseriași și cu o îndelungată experiență. Neamțul e altă școală. Se cer alte metode, mai perfide. Oricui îi place să fie lăudat, lingușit. Oameni suntem, vanitatea e vanitate, amorul propriu la fel. Avem timp pina în 2019 sa vedem dacă pupincuriștii vor avea și succes.
Nu numai staffurile de campanie și anturajele liderilor sunt niște Curți bizantine. Văd meteahna asta și în presă, pe care l-ai crede un mediu liberal, de oameni independenți. Jurnaliști care i-au pupat dosul lui Năstase, au devenit fideli ai lui Băsescu pentru zece ani. Au reușit să se depărteze de „tiran” cînd au văzut că totuși zeul lor e muritor și își va termina președinția. Binișor, specia pupincuriștilor a migrat în zona USL. Foști bășisti au început să latre împotriva vechiului lor stăpîn la tv, la gazetă. Apoi au însoțit pe Antonescu sau Ponta în avioanele oficiale, s-au împrietenit la toartă cu noile staruri ale politicii românești și au revenit la București ca parte din gașcă. S-au lăsat cumpărați, seduși, atrași de șarmul tineresc al celor doi lideri. A urmat drama din 2014, cînd s-au văzut in ingrata situație să aleagă între cei doi. Cînd au văzut că Antonescu pierde teren, s-au dat cu Ponta, cu arme și bagaje pentru că de el atîrna binele lor de jurnaliști.
Ciolos este menajat de profesioniștii lingușelii – ei nu iși pierd vremea. Mai are citeva luni de stat la Palatul Victoria și pleacă. Acum pupincuriștii au luat in colimator Cotrocenii. Se freacă firește clanțe, se culeg scame de pe guler, se rîde grăbit la bancuri proaste. În paralel sunt dezavuatii foștii șefi de gang exact de către lăudătorii fervenți de altădată. În acest ritual lepădarea de fostul patron este obligatorie. Mass-media nu sunt rupte de restul lumii românești. Găsești și aici pupincurism cît incape. Ca și corupție și atîtea alte metehne autohtone.
Asta îmi aduce aminte o vorbă zisă de regele Carol al doilea. Anume – că nu are fundul destul de mare să îl pupe toți care ar vrea să o facă. Rezultă că ocupația cu pricina, pupincurismul, e foarte veche pe aici. Nu este cum s-ar crede numai un produs al lumii românești de tranziție. Pupi un dos, dar știi că face! Capeți un loc în Parlament, o ambasadă, o afacere… Cea mai sigură cale în România de a reuși în carieră nu este strădania, meritul, profesia, ci scurtătura politicii, acolo unde pupincurismul este adjuvantul obligatoriu. A slugări, a linguși, a pupa dosuri este o profesie extrem de profitabilă. Există în spațiul carpato-danubiano-pontic o pricepere deosebită. Atingerea delicată a feselor Șefului cu buzițele e o artă.
STELIAN TĂNASE, stelian-tanase.ro 12.06.2016