Mangalia – politica locală

28 mai 2016

Grădina de Vară Neptun, încă un sezon cufundată în boscheţi şi abandon total…

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 19:20

 

Pentru cei crescuţi la Mangalia sau pur şi simplu pentru cei care şi-au petrecut vacanţele în sudul litoralului, era, în urmă cu ani de zile, una dintre atracţiile serilor lungi de vară: era Grădina de Vară din Neptun. Pe scena ei, a Grădinii, scena copilăriei noastre, au urcat, deopotrivă, actori, interpreţi de muzică uşoară şi populară, dar şi manelişti care au răspuns tuturor gusturilor clienţilor din staţiunile sudice. Astăzi, ca mai întreaga zonă, Grădina de Vară a ajuns o ruină. Leagăn al vegetaţiei luxuriante, al mizeriei şi pustiului. Florile din boscheţii cât casa, tufele de soc şi trandafirii sălbatici, au început să acopere goliciunea şi putreziciunea tribunelor abandonate, în paragină. Pustiul şi liniştea Grădinii, în perfectă concordanţă cu pustietatea din Neptun, o staţiune care, parcă, a murit, dar care nu a aflat, încă…

editiadesud.ro 28.05.2016

 

11 Comments

  1. Dar moldoveanca care e director al Centrului cultural Callatis, ce mama dracului face ? Pentru ce o plătește Mangalia pe asta ?
    Când s-a distrus sensul, criticul de artă a tăcut ca peștele. Activitatea culturală a orașului legată de primărie e zero. Descărcările arheologice la proiecte istorice merg ca melcul sau mai degrabă ca racul. Tolerăm în continuare incompetența sau poate indolența ?
    mincinosule, când pleci în exil la Constanța, ia-o și pe Tatiana.

    Comentariu by lucian visa — 28 mai 2016 @ 19:26

  2. gradina de vara e in ograda adpp.

    Comentariu by anonim — 28 mai 2016 @ 19:37

  3. Cînd autoritatea specialiştilor de la Muzeu a fost arătată cu degetul în cazul dezastrului arheologic „Mangalia-istorie la malul mării”, cei de acolo au tăcut mîlc. O fi corupţie? O fi incompetenţă? O fi doar prosie?

    Radu Cristian a reuşit să intre în atenţia publicului, în campania electorală, cu cele mai bizare şi mai cretine rereuşite. Are eşecuri de Gîgă, nu de om care a vrut să facă lucruri mari.

    Comentariu by Vipera cu elice — 28 mai 2016 @ 20:02

  4. Ptr.2 . ADPP functioneaza sub directa coordonare a primarului nu ca entitate privata independenta , asa ca scuza asta nu tine .

    Comentariu by doctorand — 28 mai 2016 @ 21:32

  5. Sunteti rai. Macar gradina de vara e verde fata de parcul Never Green. 🙂

    Comentariu by Alina Balea — 28 mai 2016 @ 23:04

  6. Hai sa aud ce facea Iorgus la gradina de vara Neptun! Aldaco, ceva?

    Comentariu by Anonim — 29 mai 2016 @ 18:45

  7. Iorguș a făcut o asociere cu Aldaco, nu neapărat profitabilă, dar au fost ceva spectacole. Nu grozave, dar au fost. De vreo 6-7 ani cresc buruienile. Atât. E mai bine acum când a murit și capra vecinului ? Din păcate, între timp, a murit și vecinul.
    Și eu sunt de părere că asocierile trebuiau să se facă printr-o concurență (licitație) reală. Dar între a pune cruce și a face ceva, mai bine ultima variantă.

    Trebuie să privim lucrurile pragmatic. Dacă apreciem ceva la un candidat nu înseamnă că ne pupăm cu el sau ne-a mituit. Trebuie să vedem partea bună și partea rea și să le punem în balanță. În funcție de ce iese, așa să votăm. Cântarul e subiectiv și e în mintea fiecăruia dintre noi.
    Eu am mai spus-o și o repet. Nu-l consider pe Iorguș varianta ideală, dar dintre cei 7 candidați, e sigur cea mai bună variantă. L-am susținut necondiționat în 1996, dar acum îl susțin pragmatic. E o mare diferență.

    Comentariu by lucian visa — 29 mai 2016 @ 19:42

  8. Domnule Visa, aveti perfecta dreptate cu moldoveanca de la Chisinau. Prin ce s-a remarcat aceasta semianalfabeta care nici limba romana nu o cunoaste? Prin faptul ca si-o trage cu nea Mitica Cucoranu, cumatrul primarului, in timp ce barbat-su umbla de nebun prin oras? Ce a facut ea de cand este director la Casa de cultura si muzeu si biblioteci? A pierdut finantarea europeana a proiectului ISTORIE LA MALUL MARII NEGRE!!! Incompetenta ei ne costa acum pe noi, cei care platim taxe si impozite, miliarde de lei. In loc sa restauram siturile arheologice din Mangalia pe bani europeni, le restauram pe banii nostri. Cu acesti bani puteam astupa gropile din sosele, sau puteam renova Gradinita 3, sau ii puteam ajuta pe batranii de la Caminul de batrani. De asemenea, Casa de cultura este in paragina. O mizerie de nedescris. Ce sa mai zic nimic de kitsch-ul din sens? Apropo, in scoala am invatat ca exista 3 stiluri arhitectonice: doric, ionic si corintic. Acel Kitsch din sens ce stil este? Dar amforele de acolo au vreo legatura cu cetatea Callatis? Exista in muzeu vreo amfora asemanatoare? Va provoc sa mergeti si sa vedeti! Daca cetatenii Mangaliei vor vota din nou cu idiotul ala de radu cristian (care de prost ce a fost a facut liceul la agro-induastrial Palas Constanta si facultatea in padure la Comorova) moldoveanca de la Chisinau va ramane director inca patru ani, iar cultura in Mangalia va fi un dezastru, ca si pana acum. Eu am speranta ca cetatenii Mangaliei vor vota pe oricine altcineva, in afara de navetistul radu cristian, care a jefuit orasul timp de Patru ani. NUAM PREFERINȚE! ORICINE ALTCINEVA ESTE CU MULT MAI BUN! TREBUIE SA SCAPAM ORASUL DE INCOMPETENTI!

    Comentariu by Ioana — 29 mai 2016 @ 22:56

  9. Ioana daca treceai pe la scoala aflai ca cei trei sunt luca si matei.
    Pentru tine si alina balea sunt 4 .
    Ai uitat compozit !

    Comentariu by mareana — 29 mai 2016 @ 23:04

  10. @9 Mareano, compozitul nu e stil grecesc. Cele 3 ordine grecesti sunt doric, ionic si corintic. Mai sunt si alte stiluri, cretan, egiptean, apoi stilurile epocii romane… Daca esti doar o tuta care stie sa se uite pe net, ramai la rujuri si oje.
    Dar daca esti cine cred eu ca esti, zi-i lui „inginerul” de tactu ca a aruncat cu banii pe geam.

    Comentariu by C3PO — 30 mai 2016 @ 8:41

  11. Capitelurile coloanelor din sens sunt făcute în stilul zootico-navetist contemporan. Musai trebuia să-i plagieze pe grecotei sau desfrânaţii de romani ? Netezimea capitelurilor este făcută după forma şi structura creierului celor care au gândit dar mai ales aprobat scumpul nimic din sens.

    Comentariu by cârcotaş apolitic — 30 mai 2016 @ 16:06

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress