Mangalia – politica locală

28 mai 2015

În scurt timp, Mangalia ar putea avea biobază cu capital privat

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 18:35

Potrivit unor estimări făcute de primărie, la Mangalia trăiau, anul trecut, peste 4.000 de câini fără stăpân. Situaţia devenise dramatică atât în ceea ce priveşte numărul mare de locuitori agresaţi de maidanezi, dar şi cel al turiştilor care, muşcaţi de animalele fără stăpân, ajungeau să îşi petreacă vacanţele prin spitale. Pentru remedierea situaţiei Consiliul Local a aprobat, anul trecut, încheierea unui contract de prindere, adăpostire temporară şi, în cele din urmă, eutanasiere a câinilor, cu o firmă privată, Canin Kingdom, din Eforie. Contractul va expira anul viitor, în luna mai.

Între timp, cei ce doresc o soartă mai bună pentru animalele fără stăpân, ce nu implică uciderea acestora, militează pentru înfiinţarea unui adăpost privat, după modelul celui de la Cernavodă. În ultimii ani administraţia publică locală a avut mai multe consultări cu organizaţii şi asociaţii dedicate animalelor fără stăpân, care ar fi dorit înfiinţarea unor biobaze private. Însă, niciuna dintre aceste intenţii nu a fost dusă la îndeplinire.

Recent, Organizaţia “Save Our Strays“ Austria, a decis înfiinţarea unei biobaze cu capital 100% privat, pe o suprafaţă de un hectar. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor asociaţiei austriece, aici ar urma să fie adăpostite câteva sute de câini fără stăpân. “Este vorba despre primul adăpost privat din Mangalia. După ce vom primi toate autorizaţiile ne vom apuca de construirea acestuia. Biobaza va avea circa 10.000 de metri pătraţi, situaţi la ieşirea din Mangalia, spre Albeşti, unde vom putea adăposti aproape o mie de câini fără stăpân, dar şi alte animale, precum pisici sau cai abandonaţi”, a declarat, pentru “Ediţia de Sud“, Ion Dobre, reprezentantul “Save Our Strays“.

Ion Dobre mai spune că îşi doreşte şi sprijinul autorităţilor publice locale, în acest sens urmând să fie încheiat un contract cu primăria, pentru reducerea cheltuielilor din bani publici.

Ideea unei biobaze private este bine primită de conducerea Serviciului Social Public de Asistență Socială Mangalia, care promite că va fi alături de orice demers menit să rezolve problema câinilor fără stăpân: “Orice implicare a unor organizaţii sau fundaţii destinate protecţiei animalelor fără stăpân este binevenită. În cazul în care discuţiile cu acestea se vor concretiza, nu pot spune decât că vom fi alături de dumnealor“, spune directorul S.P.A.S. Mangalia, Claudiu Stamate.

Mai marii primăriei sunt, însă, deocamdată, sceptici în privinţa concretizării ideii unei biobaze private. Aceştia spun că este nevoie de foarte mulţi bani şi de îndeplinirea unor condiţii stricte de înfiinţare şi menţinere a biobazei în funcţiune: “O astfel de acţiune implică extreme de mulţi bani. Pentru amenajarea unei biobaze trebuie îndeplinite câteva reguli de bază. Este nevoie de mulţi bani, peste 100.000 de euro pentru început. Apoi, terenul ales trebuie să nu fie nici prea aproape de oraş, să nu deranjeze cetăţenii şi nici de cel zona agricolă, pentru a nu fi afectat solul“, afirmă managerul public al Mangaliei, Romulus Dumitrana.

O altă problemă ridicată de autorităţi este aceea a câinilor fără stăpân de pe raza comunelor limitrofe Mangaliei, care fie se deplasează către litoral, în căutarea hranei, fie sunt transportaţi, special şi abandonaţi în oraş.

editiadesud.ro

Powered by WordPress