Mangalia – politica locală

10 mai 2015

Neagu Djuvara: „Adevărata zi de independenţă a României este 10 mai 1877. Este foarte frumos ca sărbătoarea naţională să fie ziua când țara a devenit independentă”

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 11:25

Pe 10 mai este sărbătorită Ziua Regalităţii, iar data a fost sărbătoarea naţională a României până la venirea comuniştilor la putere. Ziua Regelui este sărbătorită în primul rând de familia regală şi de simpatizanţii ei. Istoricul Neagu Djuvara este de părere că 10 mai este adevărata zi a independenţei României şi susţine ca sărbătoarea naţională a României să fie chiar ziua în care ţara a devenit independentă.

Eu ştiu de ce nu s-a păstrat. Fiindcă domnii deputaţi din 1990 şi 1991 s-au temut de întoarcerea Regelui pe tron. Şi ei asociază ziua de 10 mai cu familia regală. (Nu este aşa?) Nu e adevărat. Este o coincidenţă că cu 11 ani înainte de declararea Independenţei noastre, în mai 1877, cu 11 ani înainte. Întâmplarea face că într-o zi de 10 Mai a sosit principele Carol de Hohenzollern care va deveni regele României. Dar e o coincidenţă, deci să nu confundăm lucrurile. Adevărata zi de independenţă a României este 10 mai 1877. Şi este foarte frumos ca sărbătoarea naţională a unei ţări să fie ziua când a devenit această ţară independentă, adică a început să facă parte din concertul european”, spune istoricul Neagu Djuvara, potrivit Digi 24.

Pe 10 mai se împlinesc 149 de ani de la venirea în ţară a lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen şi încoronarea sa ca Princple al României. Totodată, pe 10 mai se sărbătoresc şi 138 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României, iar la 10 mai 1881, România a devenit regat. În aceeaşi zi, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881-1914).

Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947.

Ioana Tomescu, evz.ro 10.05.2015

EXCLUSIV. Stenograma integrală de la Bistrița: CUM PUNE LA CALE PNL alungarea PDL din noul partid. ATANASIU: Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor! A fost și va fi al nostru! GORGHIU: Nu trebuie să vă spun în cuvinte! Sper să înțelegeți!

Filed under: PNL — lucian visa @ 10:55

S-au scurs stenograme dintr-o ședință a PNL la care a participat Alina Gorghiu și Teodor Atanasiu, cei mai importanți oameni din actualul PNL. Pentru a evita acuzele legate de scoaterea din context a unor afirmații, am publicat imaginea stenogramei integrale. Pentru a lăsa lucrurile să poate fi judecate în integralitatea lor. Numai că acest lucru nu va face decât să se adâncească neîncrederea între cele două partide. Credem că orice alt comentariu este inutil.

Stenograma integrală a discuţiei de la Bistriţa:

ATANASIU:

„Noi făra PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e un puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm.

Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!

-Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot.

Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost și va fi al nostru.

Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i  cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s prosti. O sa conviețuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!

Dacă faci o comparație și o să-i vedem mâine pe Alina și cu Vasile oriunde lumea e ușor să aleagă între cei doi pe cine să aleagă. dacă întrebi ce partid s-a reformat și care nu și te uiți la președinți iar e ușor să-ți dai seama cine, și așa mai departe…deci una peste alta am făcut un compromis care să ne fie favorabil nouă. Și ne-a fost până acum. Acum e tras un pic și înapoi. De ce? Acum trebuie să îi dau ceva și PDL-ului…

Deci Blaga știe o grămadă de lucruri din campania lui Băsescu, din campania cealaltă…Îi e frică că dacă ajunge pe post, în poziție de top, ne ține foarte vulnerabili și atunci preferă să zică că da, că ba. Că nu zice nu…

Până la ora asta eu cu colegii mei am adus 15 parlamentari, iar el a adus zero. Credeți că un om care vrea să ajungă acolo și cu influența pe care o are Blaga, nu e în stare să aducă un senator?

Alina Gorghiu: Pe mine mă interesează, în principal să am eu, fostul PNL puternic aici. Nu știu dacă iute… Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înțelegeți care e mesajul meu. Sunt sigură că vi l-au spus și colegii mei. Voi trebuie să fiți puternici, candidații din fostul PNL vreau să fie și așa mai departe. Da?

Dan Andronic, evz.ro 10.05.2015

Protest îndreptat împotriva tăierii copacilor

Filed under: Sudul litoralului — lucian visa @ 10:48

În Piaţa Republicii din Mangalia a fost organizat, sâmbătă după amiază, un miting de protest îndreptat împotriva tăierii abuzive a copacilor. Puţini, dar inimoşi, protestatarii au purtat bannere și pancarte cu mesaje ecologiste prin care au cerut stoparea defrișărilor ilegale: „Stop tăierii pădurii“, „Munţii aur verde poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!“, „Stop desfrişării, stop tăierii pădurilor!“, „Stop jafului verde!“

Pe parcursul protestului localnicii adunaţi în centrul oraşului au scandat „Opriţi defrişările, să salvăm pădurile!“ sau versuri precum „Mai ştii tu bradul din pădure/ Sub care îţi culegeam eu mure?/ Hai vino şi-l vom revedea/ La fabrica de cherestea!“

Protestul din Mangalia face parte dintr-o amplă mişcare îndreptată împotrva defrişărilor de la nivel naţional. Locuitorii Mangaliei care au participat la miting au spus că, în aceeaşi măsură, sunt împotriva tăierilor copacilor şi pomilor din oraş şi din staţiuni, care, pe lângă faptul că reprezentau plămânul verde al oraşului, constituiau şi habitatul natural al multor specii de păsări.

Iniţiatorii protestului au solicitat şi semnarea unei petiţii lansate pe Internet, www.stopttip.ro, prin care se solicită oprirea Parteneriatului Transatlantic pentru comerţ şi Investiţii, un acord liber între SUA şi UE. Acesta se negociază, în secret, între cei doi parteneri şi ar viza restrângerea drepturilor de muncă, privatizarea serviciilor publice precum educaţia şi sănătatea, dar şi cultivarea OMG (organisme modificate genetic) sau introducerea unui sistem paralel de justiţie, ce ar putea da dreptul companiilor să dea în judecată statele la curţi de arbitraj private în cazul în care acestea le-ar afecta profiturile.

Protestul a fost inițiat pe Facebook şi s-a desfășurat fără incidente. Acesta va fi reluat în câteva săptămâni, nu înainte ca protestatarii să vină în şedinţă publică a Consiliului Local să ceară socoteală aleşilor pentru modul în care au fost „toaletaţi“ copacii din sudul litoralului.

IMG_1570

editiadesud.ro

Powered by WordPress