Mangalia – politica locală

6 mai 2015

Un fost comisar de Gardă Financiară nu poate justifica peste 1 milion de euro

Filed under: Ştiri judeţene — lucian visa @ 17:39

Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de de 4.740.262 de lei (aprox. 1.143.562,32 Euro), între averea dobânditã și veniturile realizate de cãtre Constantin Tănase, fost comisar în cadrul Gãrzii Financiare Constanța, împreunã cu familia, în perioada 01 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2011.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificãrile patrimoniale intervenite și veniturile realizate de cãtre Constantin Tănase, împreunã cu familia, în perioada exercitãrii funcției publice.

Tănase a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Virgil Burlă, evz.ro 06.05.2015

Declaraţia de avere a unui alt fost comisar al Gărzii Financiare :

Radu-Cristian-avere-2014

Convocator şedinţă de îndată a CL Mangalia din 06.05.2015

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 16:01

Convocator06.05.2015

mangalia.ro

Lucrări de slabă calitate. De bine ce au fost construite, noile blocuri ANL din Mangalia intră în reparaţii

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 15:52

Stilul contemporan de construcție în „dorul lelii”, repede și prost începe să își arate efecte adverse și la Mangalia, unde blocurile noi intră în reparații. Lucrările de slabă calitate îi dau de furcă primarului Cristian Radu, care s-a apucat de reparații și anvelopare a cinci blocuri, într-o primă fază, urmând ca celelalte lucrări similare să fie realizate în funcție de posibilitățile bugetare. „Zilele acestea au demarat lucrările de reparaţii şi anvelopare la blocurile ANL din zona fostei stații de betoane, COMCM. Este vorba despre blocurile OD4, OD5, OD6, OD7 şi OD8. Deşi au fost date în folosinţă în urmă cu doar 5 ani, lucrările de slabă calitate îşi spun deja cuvântul. După scurt timp de la mutarea chiriaşilor, au început să apară diverse probleme la zidurile exterioare. Concret, este vorba despre exfolierea tencuielii, fisuri în ziduri, infiltraţii de apă în apartamentele oamenilor şi inundarea subsolurilor. Chiriaşii au făcut mai multe sesizări în acest sens, iar de anul trecut Primăria a început primele reparaţii, prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Socială. În prezent, se efectuează lucrări pentru finalizarea proiectului şi reabilitarea imobilelor menţionate. Fac precizarea că aceste lucrări se fac etapizat, la fiecare bloc în parte. Ulterior, în funcţie de alocările bugetare, vor intra în reparaţii şi alte blocuri ANL, cu acelaşi gen de probleme”, a spus primarul Cristian Radu.

Marius Florian VASILE, Replica 06.05.2015

Powered by WordPress