Mangalia – politica locală

16 februarie 2015

Proiectul Parcului Evergreen, aprobat de CL Mangalia

Filed under: administraţie publică — lucian visa @ 10:27

Comunicat de presă

aleea teilor1 aleea teilor2 aleea teilor3

Consiliul Local Mangalia a aprobat în şedinţa de îndată de joi, 12 februarie, realizarea proiectului Evergreen. Acest proiect, depus la instituţiile de resort imediat după ce a fost votat, se referă la un parc amplasat pe locul fostei staţii de betoane de pe strada Portului, care se va întinde pe o suprafață totală de 28.148 mp. Municipalitatea îşi propune să realizeze aici locuri de joacă pentru copii, alei pietonale şi pentru agrement, piste pentru biciclete şi role, precum şi puncte de belvedere.  Cea mai mare parte din suprafaţa noului parc va fi acoperită cu arbori și vegetație, iar restul proiectului prevede alei şi amenajări specifice. Spaţiul va fi destinat exclusiv recreerii, nefiind permise activităţile comerciale.Valoarea întregului proiect depăşeşte 4 milioane de euro, din care doar 2% contribuție din bugetul local, restul sumei provenind din fonduri europene.

c3 c8 c9 c10 c12 c36

    În luna decembrie a anului trecut, consilierii locali din Mangalia au adoptat proiectul de “Modernizare şi amenajare a zonei turistice centrale în Municipiul Mangalia”, respectiv sistematizarea Aleii Teilor, pe porţiunea dintre strada Vasile Pârvan şi Hotel President. Lucrările finanţate din bani europeni vor cuprinde refacerea pavajului cu dale din granit, crearea de locuri de joacă, amenajarea de spaţii verzi, modernizarea utilităţilor publice şi amenajarea unui punct de observaţie, cu sistem de iluminat şi mobilier urban. “Teii, simbolul acestei alei, vor rămâne pe poziţii, nefiind afectaţi de lucrările de  reamenajare. Asupra acestora se va interveni doar prin acţiuni de toaletare a coroanei”, a precizat primarul Radu Cristian. În această perioadă, în sudul litoralului, vor demara alte două proiecte cu fonduri UE. Este vorba despre reabilitarea şi modernizarea falezelor Neptun-Olimp şi Mangalia-Saturn. Termenul stabilit pentru finalizarea tuturor acestor proiecte este 31 decembrie 2015.

14 februarie 2015                       Biroul de presă

mangalia.ro

Mangalia azi

Până la finalizarea noului parc, să revenim la oile noastre, printr-un tur nevirtual în jurul parcului Diana.

diana1

diana2

diana3

diana4

diana5

diana6

diana7

diana8

 

Powered by WordPress