Mangalia – politica locală

10 februarie 2015

Comisia de Cod electoral: Primarii vor fi aleşi într-un singur tur, iar consilierii pe liste

Filed under: Ştiri naţionale — lucian visa @ 17:23

Comisia de Cod electoral a votat, marţi, principiul potrivit căruia primarii urmează a fi aleşi prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, iar consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot pe liste, urmând a se cădea de acord în urma unor negocieri şi asupra alegerii preşedinţilor de CJ.

Astfel, principiul potrivit căruia consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot proporţional, pe listă, a întrunit unanimitatea opţiunilor, respectiv 15 voturi.

Principiul potrivit căruia primarii vor fi votaţi prin vot direct într-un singur tur a întrunit majoritatea voturilor, respectiv 10 voturi „pentru” – această variantă fiind agreată de coaliţia de guvernare.

Varianta susţinută de PNL, potrivit căreia primarii ar trebui să fie aleşi în două tururi, a întrunit doar 5 voturi „pentru”.

În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ nu s-a agreat o propunere, în condiţiile în care coaliţia de guvernare a susţinut varianta alegerii într-un singur tur, iar PNL varianta alegerii în două tururi, în timp ce UDMR s-a abţinut.

„În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ propun să facem un dialog pentru a strânge 10 voturi până săptămâna viitoare pentru a găsi o soluţie”, a precizat preşedintele Comisiei, VValeriu Zgonea propunerea acestuia fiind agreată de Mihai Voicu (PNL).

Replica 10.02.2015

11 Comments

  1. Deocamdată tot PSD-ul conduce Parlamentul. Nu înţeleg de ce PNL-ul nu merge pe propunerea primarilor lor, adică un singur tur.
    La Mangalia, fie un tur fie două, vom avea alt primar. Poate chiar mai devreme de alegerile din 2016.

    Comentariu prin lucian visa — 11 februarie 2015 @ 8:16

  2. Pentru ca dintr un singur tur nu au muschi!

    Comentariu prin JIMBU — 11 februarie 2015 @ 9:13

  3. domnule visa, te stiu om serios…vise…nu o sa-l dea nimeni jos ” PE CEL NUMIT” si la viitoarele alegeri , 2016, TOT EL VA FI NOMINALIZAT DE CATRE pnl. Vom trai si vom vedea…

    Comentariu prin zek — 11 februarie 2015 @ 21:12

  4. Sa fim seriosi si mai ales realisti d-le Visa…doar nu va gandeati ca Iorgus ar fi mai potrivit decat Radu?!

    Comentariu prin Anonim — 11 februarie 2015 @ 21:53

  5. Nu de alta,dar un alt nume/lider nu exista la acest moment.Ori intr-un an sa vii de nicaieri si sa ai pretentii din primul tur e chiar hilar.Mai vedem ce ne v-a rezerva viitorul,dar in pole position e clar Radu Cristian!

    Comentariu prin Anonim — 11 februarie 2015 @ 21:58

  6. Dacă speri să fii condus şi în mandatul următor de acelaşi lătrău buimăcit cred că-ţi meriţi soarta de oaie.

    Comentariu prin cârcotaş apolitic — 11 februarie 2015 @ 23:31

  7. Pt.4 şi 5
    Şi Tusac a venit pe vot negativ şi tot aşa a plecat. Mai ţineţi minte că i se spunea împăratul roşu ? Vă mai aduceţi aminte de Elena Udrea. De la prima doamnă neoficială a ajuns la beci. Şi la mincinos e doar o chestie de timp.
    N-am spus că soluţia ar fi Iorguş, dar dacă Mangalia nu-i are decât pe ei, atunci îi merită. Şi îi merită pentru că vă complaceţi în situaţia aceasta.

    Comentariu prin lucian visa — 12 februarie 2015 @ 8:45

  8. trebuie sprijint care doreste sa faca ceva pentru Mangalia si promovat din gura in gura

    Comentariu prin auci — 12 februarie 2015 @ 10:40

  9. in mangalia va fi un candidat surpriza din partea psd .si nu este iorgus . va cistiga primaria la pas si va fi sustinut de tot orasul

    Comentariu prin 123 — 13 februarie 2015 @ 15:01

  10. daca va mai avea voie sa candideze la o functie publica.dupa cum se arata vremurile se pare ca nu,cu blogul lui sau fara.

    Comentariu prin anonim — 13 februarie 2015 @ 15:07

  11. Pt.9
    Candidatul PSD-ul nu poate câştiga oricum. Dacă va fi o persoană cunoscută bine şi de bine şi este şi luptătoare, are şanse, dacă nu, nu. Dacă mai stă în carapace mult timp, acolo va rămâne. Dacă e o persoană de încredere, atunci n-are de ce să nu iasă în faţă. Eu nu ştiu să existe la PSD o astfel de persoană. Nu că ea n-ar exista.

    Pt.10
    La cine te referi ?

    Comentariu prin lucian visa — 14 februarie 2015 @ 10:45

RSS feed for comments on this post.

Sorry, the comment form is closed at this time.

Powered by WordPress