Mangalia – politica locală

29 ianuarie 2015

Împrumutul dorit de Cristian Radu, aprobat de CL Mangalia

Filed under: Consiliul Local,Primar — lucian visa @ 13:11

Nebunie pe câmpie la Mangalia, unde politica a atins noi stadii de tensiune. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a convocat pentru joi, ora 10:00, o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, în cadrul căreia s-au dezbătut mai multe proiecte de interes public. Printre altele, consilierii locali au votat proiectele de hotărâre referitor la bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al municipalităţii, precum şi cel al Goldterm Mangalia SA, dar şi un împrumut de 40 de milioane lei (9 milioane euro), care, potrivit primarului, este absolut necesar pentru proiectele urbei.

Potrivit primarului, suma vizată de 9 milioane de lei este necesară pentru asfaltarea în municipiu.

M.F.V., Replica 29.01.2015

Păreri personale

Acum câteva luni vă spuneam că supradimensionarea veniturilor bugetului local va duce la îndatorarea oraşului. S-a aprobat atunci un buget cu 126 mil lei, iar în realitate s-a încasat în jur de 80 mil lei (n-am acces la datele care ar trebui să fie publice).  Ce s-a făcut după aprobarea bugetului ? Contracte şi apoi lucrări. Evident că nu erau bani efectivi pentru plata lucrărilor, dar ele s-au făcut. Acum facturile trebuiesc plătite. Din ce ? Bani din încasări nu sunt, aşa că soluţia cea mai simplă este creditul. Să nu vă închipuiţi cumva că se va face altceva din aceşti bani. Mangalia se îndatorează pe 20 de ani pentru câteva trotuare şi nişte gazon.

Am să-i nominalizez pe cei care au participat cu bună ştiinţă la acest jaf public. Unii au procedat la fel şi în mandatul trecut, numai că atunci împrumutul n-a trecut.
Andrei Sorin
Ariciu Mihaela
Beghim Levent
Drăgan Cristian
Maganu Bogdan
Mazâlu Gheorghe
Membulat Ghiulgihan
Mincă Ion
Moldovan Dănuţ
Olan Vasile
Stan Linica
Tănase Leonard

Moral au participat şi cei care au ştiut ce se întâmplă, dar au tăcut public. Aici mă refer în primul rând la preşedintele organizaţiei PSD Mangalia, Zanfir Iorguş. S-a spălat pe mâini trimiţând consilierii acolo şi votând împotrivă. Asta e un simulacru de opoziţie. Levent, care e la al doilea vot de acest fel, îl găsim bine mersi alături de Iorguş şi de Radu. Înţeleg nişte vechi relaţii de afaceri cu Sebat, dar proiectul asanării politicii locale pe care Iorguş îl propăvăduieşte, nu se face cu compromisuri supramajore, adică fiţi voi ceilalţi corecţi, că eu pot face excepţii.

Powered by WordPress