Mangalia – politica locală

16 ianuarie 2015

Ghenele noi şi neselectarea gunoielor

Filed under: Lucian Vişa — lucian visa @ 11:40

Ideea ghenelor subterane a fost bună, numai că după implementare n-a ieşit ceea ce trebuie. Lozinca mincinosului că ei muncesc din greu, e doar necesară, dar nu suficientă, pentru a face un lucru bun. Mai trebuie şi gândit impactul unei acţiuni. Eu încă mai cred că dezbaterea publică este utilă întotdeauna.
Cele 4 cărucioare de gunoi subterane sunt insuficiente pentru majoritatea ghenelor. Vara şi toamna, când ferestrele erau deschise iar multă lume stătea pe afară şi când „miresmele” se simţeau cel mai bine, au fost suplimentate cu cărucioare suplimentare. Evident că asta a fost invitaţie suplimentară pentru cei care răscolesc prin ele. Mirosurile nu s-au redus cu nimic. În acea perioadă recipientele de plastic pentru reciclarea unor deşeuri, mai funcţionau încă în scopul pentru care au fost puse. Când s-a făcut frig, cărucioarele suplimentare au fost ridicate, iar recipientelelor din plastic li s-au ridicat intenţionat capacele şi au devenit recuperatoare universale. Evident că a fost o altă invitaţie pentru căutătorii prin gunoi. Ghenele subterane se mai folosesc, dar în mică măsură. Singurul câştigător pare a fi Polarisul, care nu cred că făcea vreun profit pe reciclare. Iar noi ca oraş, aşa zis european, am renunţat şi la reciclare. Suntem pe calea cea bună.

Powered by WordPress